Pe altarul credinței și al muncii: povestea satului Coteala

natura.md Mar 18, 2026 09:26 1113 0

Dansul „Hangul”, jucat de bărbații din Coteala

Satul Coteala, raionul Briceni, este un sat care poate părea, asemenea multor sate, însă poartă în sine o istorie și o poveste aparte. Nu se descoperă dintr-o privire, ci se lasă dezvăluit, pas cu pas, prin liniștea sa, prin oamenii gospodari și prin rădăcinile sale. Localitatea Coteala are o vibrație proprie, o căldură și o identitate care se simte mai ales în sufletul celor ce trăiesc aici sau revin cu dor acasă. Este un loc ce merită cunoscut, înțeles și prețuit de oricine îi trece hotarul.

Un sat care crește odată cu timpul

Există în nordul Moldovei locuri unde timpul nu aleargă, ci pășește domol, lăsând urme adânci în pământ și în suflete. Satul Coteala din raionul Briceni este unul dintre aceste locuri binecuvântate, unde fiecare deal spune o poveste, iar fiecare drum leagă trecutul de prezent. Aici, liniștea câmpurilor se împletește firesc cu forfota unei comunități vii, care știe să-și cinstească rădăcinile și să privească, cu încredere, spre viitor, iar râulețul Larga despică satul în două brațe pline de viață, purtând cu el sclipirile soarelui și susurul apei cristaline, unde pe timpuri copiii alergau desculți prin apa mică, în timp ce grădinile din jur, animalele, se adapau cu nesaț din prospețimea pe care acest fir argintiu o dăruia generos fiecărei gospodării. Satul Coteala este unicul sat ce conferă o identitate unitară și un spirit comunitar puternic. Așezat la 24 km de orașul Briceni și la 260 km de Chișinău, într-un colț de țară unde natura și omul trăiesc într-un echilibru firesc.

Privit în prezent, satul Coteala nu este doar un spațiu al amintirilor, ci un loc aflat în continuă transformare. Infrastructura satului cunoaște, pas cu pas, schimbări vizibile: drumuri reabilitate care leagă satele între ele, instituții publice modernizate și spații comunitare care prind viață prin activități culturale și sociale. Grădinița și școala, acum complet modernizate, au devenit spații luminoase și primitoare, unde copiii își pot desena viitorul în condiții europene. Casele, unele vechi, altele noi, stau alături ca niște martori tăcuți ai trecerii timpului, iar curțile îngrijite vorbesc despre grija și mândria oamenilor pentru locul numit „acasă”.

Prin proiecte europene și inițiative locale, satul își croiește cale spre modernizare. Sistemul de apeduct aduce confortul modern în fiecare gospodărie, transformând radical calitatea vieții. Fiecare proiect implementat a adus nu doar utilitate, ci și nădejde, speranța unei vieți mai bune, mai sigure și mai prospere pentru locuitori. Implicarea autorităților locale, susținută de sprijinul necondiționat al comunității, este forța care transformă astăzi ideile în fapte și visele în realitate. În centrul acestor schimbări se află doamna primar Liliana Barbu, a cărei prezență este sinonimă cu dinamismul. Sub îndrumarea dumneaei, planurile de pe hârtie prind formă în beton, sticlă și, mai ales, în zâmbetele oamenilor care văd cum localitatea lor înflorește pe zi ce trece.

Coteala de astăzi este un sat care respiră prezentul, fără a-și uita trecutul. Este un loc unde tradiția și modernitatea se întâlnesc la aceeași răscruce, unde bătrânii transmit povești, iar tinerii aduc energie și viziune. Un sat care crește odată cu timpul, păstrându-și sufletul curat și privirea îndreptată spre mâine.

Din istoria satului, aflat pe Altarul Credinței

„Demult, tare demult…”, așa încep poveștile bătrânilor din Coteala, și anume, a bunicii Dumnezeu să o ierte, Olga Razlog, așezată pe pragul casei, cu privirea pierdută peste dealuri. Îmi povestea despre istoria satului, despre bucuriile și necazurile oamenilor care au fost cândva. Se spune că satul nu s-a născut într-o zi anume, ci a crescut încet, din pași de oameni, din sudoare și rugăciune. Hârtiile vechi îl pomenesc pentru prima dată în 1437, dar viața aici începuse cu mult înainte, odată cu primii oameni care au ales acest loc pentru liniștea lui și pentru pământul bun. Satul a fost împărțit, cândva, ca o pâine între boieri. A fost al lui Mihail de Dorohoi, apoi bucăți din el au ajuns la Malic, la Severin Latiș, la Grigore, iar mai târziu la Vasilie Popenco. Oamenii au rămas însă aceiași, legați de pământ, de vite și de glia care îi hrănea, indiferent cine era stăpân pe hrisov. Bătrânii își amintesc de munca grea, de zilele lungi pe câmp și de speranța că, într-o zi, va fi mai bine. Un suflu nou a venit în 1965, când satul s-a îmbogățit cu Casa de Cultură, cu un centru comercial, după care au urmat mai multe edificii necesare vieții sătenilor. Atunci, serile au prins glas de cântec, de teatru și de adunări, iar satul a început să se adune nu doar la muncă, ci și la bucurie. Așa s-a scris istoria Cotealei: nu doar în documente, ci în viețile oamenilor. Din vorbe spuse la gura sobei, din palme crăpate de muncă, din rugăciuni șoptite și din pași de copii pe drumul școlii. O istorie vie, care se spune și astăzi, din generație în generație.

Cu multă răbdare și credință, căci era o femeie cu rugăciunea în sânge, bunica îmi povestea despre biserica satului, așezată ca o strajă tăcută peste Coteala, cu clopotul ei care răsună peste dealuri și curți. Se spune că prima biserică a satului a fost mică și din lemn, dar plină de lumină. În 1785, pe locul unei biserici mai vechi, oamenii au ridicat alta, tot din lemn, cu mâinile lor, din trunchiuri aduse din pădure și cu credință adunată din inimă. Clopotul ei chema satul la rugăciune și aduna oamenii laolaltă, la bucurii și la necaz. La hotarul dintre veacuri, în 1906, satul a primit un nou sprijin: biserica din piatră, ridicată prin osteneala și dărnicia lui Ivan Defto. De atunci, ea stă ca o strajă peste sat, martor tăcut al generațiilor care au trecut pragul ei. Aici, fiecare colț, fiecare icoană și fiecare clopot poartă amintirea generațiilor care au păstrat credința vie. În prezent, slujbele din biserica Sfântul Dumitru sunt conduse cu bună credință și dăruire de către preotul Sergiu Pifeac, care, prin cuvintele și rugăciunile sale, aduce oamenii mai aproape de Dumnezeu și mai aproape unii de alții. Sub îndrumarea lui, biserica rămâne nu doar un loc de cult, ci și un centru de liniște și comuniune, unde tradiția și credința se împletesc cu viața cotidiană a satului. Aici se botează copiii, se cunună tinerii și se înalță rugi în zile grele. Fiecare colț șoptește o poveste, iar fiecare clopot vestește speranță.

Locul unde viitorul prinde aripi

Cu ochii blânzi și cu vocea ei tremurândă de amintiri, bunica îmi povestea despre școală ca despre un loc magic. Își amintea de clădirea veche, cu ușile scârțâind și cu ferestrele prin care pătrundea lumina soarelui dimineața, ca un zâmbet cald peste băncile pline de copii. Când a venit școala, s-a luminat satul, așa îmi spunea bunica când era ea în vârstă. În 1835, s-a deschis prima școală de alfabetizare, iar copiii au început să buchisească literele pe tăblițe, sub privirea aspră, dar dreaptă, a dascălului. Mai târziu, în 1923, s-a deschis școala primară de patru ani, semn că satul înțelesese că viitorul se clădește prin carte. Școala rămâne un loc de lumină și speranță, unde fiecare generație de copii își începe călătoria în lumea cunoașterii. Clădirea școlii, cu sălile ei primitoare și cu curtea plină de glasuri de copii, este martoră la poveștile și amintirile a zeci de ani de educație. Acest Templu al educației este legat de multe figuri dragi comunității. Printre acestea se numără și Liuba Racu, mama-soacră. Cu răbdare și dăruire, a deschis copiilor porțile limbii și ale literaturii române, insuflându-le dragostea pentru cuvântul scris și vorbit. Astăzi, gimnaziul „Ion Melniciuc” din Coteala continuă să fie un izvor de cunoaștere, un loc unde tradiția se împletește cu modernitatea, unde elevii cresc frumos sub ochii profesorilor și ai directorului Margareta Arapu, pregătiți să pășească cu curaj în viață, păstrând în suflet respectul pentru valorile și rădăcinile satului. În rândul elevilor, crescuți aici, se numără personalități remarcabile care au adus renume satului Coteala: Vasile Bajurean, care a scris cartea despre satul Coteala, păstrând vie memoria și istoria satului; Ion Iachimov, poet și publicist, ale cărui versuri și articole au încântat cititorii și au reflectat frumusețea vieții rurale; Lidia Voleanschi, actriță de teatru, care a cucerit scenele cu talentul și expresivitatea sa; Ion Melniciuc, profesor de limba română și lingvist la Universitatea de Stat din Moldova, care a contribuit la cercetarea și dezvoltarea limbii române. Anatol Hurmuzache academician, doctor în științe tehnice. Ion Pailic, doctor în economie. Aceste exemple demonstrează că școala din Coteala nu formează doar elevi, ci viitori oameni care luminează comunitatea și țara. Sub îndrumarea profesorilor devotați, fiecare copil a avut șansa să își descopere talentele și să le transforme în realizări care astăzi fac cinste satului.

Tradițiile și obiceiurile satului, punți între trecut și prezent

Un capitol aparte în viața satului îl reprezintă momentele de regăsire prin artă, tradiții și obiceiuri. Pentru locuitorii din Coteala, tradiția nu este o simplă amintire a trecutului, ci un mod de viață. Localnicii se bucură cu tot sufletul de fiecare sărbătoare, transformând obiceiurile strămoșești în momente de maximă comuniune socială. Fie că este vorba de forfota pregătirilor pentru hramul satului, sfântul Dimitru, sărbătorit pe 8 noiembrie, fie că de Crăciun, de emoția colindelor care răsună pe ulițele înzăpezite sau de urăturile pline de tâlc din noaptea de Anul Nou, fiecare eveniment este trăit cu o intensitate aparte. Această bucurie colectivă se vede în ochii gospodarilor care își deschid porțile și în entuziasmul cu care fiecare familie contribuie la păstrarea ritualurilor. La Coteala, tradiția se simte prin bucate alese, mirosul de cozonaci, prin zgomotul vesel al tălăngilor, vocea copiilor care merg cu capra, calul, Malanca de Anul Nou și prin mândria cu care este purtat costumul popular, demonstrând că spiritul satului rămâne tânăr și viguros.

Frumusețea și farmecul localității se regăsește și în imnul cântat de mic și mare, unde glasurile lor dau viață dorului, mândriei și iubirii pentru locul natal. Nu orice sat are privilegiul de a avea un imn care să-i facă pe locuitori să vibreze. Nu este doar o melodie, ci vocea inimilor cotilenilor. În versurile sale se regăsește dragostea pentru locurile natale, respectul adânc pentru străbuni și mândria de a aparține acestui pământ. Fiecare strofă răsună ca o promisiune de continuitate, amintind mereu cum sunt oamenii simpli, harnici și cu suflet mare.

O dovadă clară a vitalității satului este Festivalul Familiei și al Pâinii, un eveniment de referință desfășurat și finanțat prin Programul Național „Acces la Cultură”. Sub genericul emoționant „La Coteala, pâinea ne adună, iar familia ne unește”, acest festival transformă comunitatea într-o mare familie. Este un moment în care mirosul de pâine proaspătă se împletește cu bucuria reîntâlnirii, celebrând simbolul suprem al ospitalității și unității. Dintre toate comorile satului, cea mai dragă sufletului este, fără îndoială, dansul popular „Hangul”. Nu este doar un dans, ci o moștenire sfântă, transmisă din generație în generație, un tezaur care nu se păstrează în lăzi de zestre, ci în memoria pașilor și în vibrația fiecărei generații. „Hangul de la Coteala” este expresia bucuriei de a trăi, un simbol viu al unității comunității. Când sătenii se prind în joc, fiecare pas pulsează cu energia și hărnicia oamenilor, iar ritmul dansului devine o legătură între trecut și prezent. Este un dans care adună toate vârstele laolaltă: de la cei mai mici copii, la bătrânii care-l cunosc din copilăria lor și îl păstrează cu mândrie în suflet. Prin participarea la diferite festivaluri și sărbători, „Hangul” a adus recunoaștere și premii remarcabile satului Coteala. Fiecare mișcare, fiecare rotire și fiecare zâmbet al dansatorilor spun aceeași poveste: că tradiția nu se stinge, ci continuă să pulseze în inimile oamenilor, aducând satului un suflu de viață și mândrie.