Departe, departe și nu prea
natura.md
Feb 13, 2026 08:47
680
0
În societatea moldovenească lipsesc dezbaterile reale pe subiecte de importanță vitală pentru toți cetățenii, indiferent de opțiunile sau nivelul lor de educație. Deși trăim în condiții de libertate relativă, televiziunea publică nu a devenit vocea oamenilor responsabili și nici oglinda fidelă a realităților existente. În mare parte, ea își păstrează încă ADN-ul sovietic și, de mulți ani, se chinuie fără succes să-și schimbe statutul de instituție ideologică și cinematograf provincial. Cu telenovele sud-americane sau filme de glorie imperială nu poți schimba mentalitățile sclavilor în căutare de stăpâni.
La aceeași televiziune publică se aud prea rar vocile autentice ale „tălpii țării”, ale celor care creează bunuri publice în localitățile rurale, ale învățătorilor și medicilor de la sate, care nu au fugit și au rămas să țină aprinsă lumina în sufletele comunităților. Nu „experții ghiftuiți” din organizațiile neguvernamentale de la Chișinău, care au monopolizat interminabila reformă teritorial-administrativă, trebuie să vorbească despre problemele din teritoriu, ci localnicii care se confruntă zilnic cu realitățile grele ale satelor și orășelelor.
În peisajul mediatic, educativ-instructiv și social rar se aude vocea instituțiilor academice și atitudinea lor față de starea reală din domeniile de bază, care ar urma să se modernizeze și să aducă dezvoltare, bunăstare și prosperitate. Academia parcă ar da semne de viață, dar bolile vechi o macină și nu are vlagă să iasă din sala de reanimare.
O altă „moșie” abandonată și lăsată în paragină aparține oamenilor de creație care, teoretic, reprezintă sufletul poporului, ei având misiunea să meargă înainte, să apere adevărul și să unească societatea. Cu mare regret, Uniunile de creație se află la ani-lumină de ceea ce au fost în anii de renaștere și eliberare națională; ele s-au separat de mulțimile necăjite și, de mai mulți ani, există pentru sine, iar nu puțini „creatori” fără operă își consumă talentul în intrigi, scandaluri și bătălii pentru distincții, îndemnizații viagere și premii de stat, fără să mai ajungă în comunitățile rurale aflate ceva mai departe de Chișinău și, vorba poetului, să explice oamenilor „ce vor scriitorii” în anul 2026.
Oricât de accesibile ar fi rețelele de socializare, ele sunt foarte departe de a iniția și întreține o dezbatere civilizată și profesionistă pe subiecte de mare actualitate, care să ajute conaționalii să înțeleagă pe ce lume trăiesc. Un instrument de o putere uriașă – mă refer la rețelele de socializare – în loc să devină o platformă de idei și de discuții decente, a ajuns să fie dominat de hoarde agresive și analfabete, iar pretinșii intelectuali au intrat în hora neciopliților și postează imaginea lor de câteva ori pe zi, nu între cărți, ci îmbrățișați cu sticlele de vodcă și cu chefliii ghiftuiți de la mesele făloase. S-o facă, dar în circuitul lor închis, fără să polueze masiv spațiul public.
De ce pun un mare preț pe cicluri de emisiuni tematice, dezbateri publice și campanii de presă pe subiectele majore, care ating interesele tuturor cetățenilor? Nu am gânduri sau planuri ascunse, dar încă nu mi-a dispărut îngrijorarea din noaptea când se numărau voturile pentru referendum, fiind la un pas să pierdem bătălia pentru Europa. Mă întreb: cât de informați și responsabili ar fi cetățenii moldoveni dacă, în eventualitatea altui referendum, am cere anularea neutralității din Constituție, care nu ne apără, ci ne subminează grav securitatea? Mai sunt alte câteva subiecte-cheie legate de prezentul și viitorul R. Moldova, pe care urmează să le abordăm deschis, la nivel local și național, fără să lăsăm populația pradă propagandei, populismului și manipulării clanurilor corupte și mafiote șor-vor-dodoniste.
Abuzurile birocratice, incompetența unor demnitari și scumpirile în lanț supără multă lume, dar cred că cea mai puternică sursă de iritare și insatisfacție vine de la acumulările de vrajbă și răutate din societate, de la relațiile agresive între cetățeni și atmosfera tensionată din interiorul comunităților, mai ales comportamentul mojicesc din spațiul public urban. Și totuși – nu totul e pierdut, chiar dacă vedem multă nemulțumire justificată în satele și orașele noastre.
Știu foarte bine că în fiecare comunitate există ceva deosebit de valoros, ce nu poate fi interzis sau confiscat: capacitatea omului de a face bine și a ajuta pe alții. Iată un subiect vital ce merită să fie dezbătut pe larg în studiourile TV și radio, pe platformele și rețelele de socializare, în instituțiile de învățământ și academice. Se cere să discutăm cinstit și să clarificăm fără tertipuri unde se află ascunse rădăcinile răului, care surpă temeliile morale și etice ale societății; de ce lipsa de respect reciproc și empatie începe să domine; cum a permis comunitatea ca oamenii creatori de bunuri publice – cei care vindecă, educă, îngrijesc bolnavii, coc pâine, învață copiii, fac curățenie, construiesc case – să fie tratați brutal sau blamați de trântorii localității. Oamenii cu merite reale trebuie sprijiniți, respectați și, mai ales, recunoscuți, fiindcă acolo unde valorile sunt încurajate și aplaudate, ele se înmulțesc, iar unde sunt persiflate, neglijate sau ridiculizate, degradarea morală pune stăpânire pe toți.
Nu de ieri și nici de alaltăieri aud cam peste tot povestea că salvarea R. Moldova ar veni de la un lider providențial sau profet născător de bogății, de la un împărat sau rege adus de pe alte meleaguri, de la un Făt-Frumos sau de la un narodnicist în ițari împrumutați de la muzeul de etnografie. E o iluzie toxică și înșelătoare că o societate modernă poate fi construită de un populist făcător de minuni. Bunăstarea și belșugul vin din munca tuturor, nu din „ușanka sau kuliokul” lui dodon. Pretinșii salvatori, de regulă, jefuiesc oamenii și ruinează țara. Nu există renaștere morală și viitor prosper fără responsabilitate individuală și voință colectivă de a pune umărul și a schimba starea de lucruri în bine. Construcțiile trainice și de durată pornesc de jos în sus, de la temelie până la acoperiș, nu viceversa. Societatea de mâine – una mai bună și mai dreaptă cu oamenii care muncesc și creează bunurile publice – oricât de departe ar fi, poate deveni realitate, nu așteptând „salvatorii cu kulioace”, ci implicându-ne cu toții și asumându-ne responsabilitatea individuală de a nu sta după gard și a critica, ci de a participa la treburile publice și la dezvoltarea comunității. Repet: o societate prosperă și echitabilă se construiește prin buna înțelegere între oameni, prin participarea, munca și contribuția tuturor cetățenilor. E un proiect comun: departe, departe și nu prea!
Autor: Alecu Reniță
Articol publicat în revista NATURA, nr. 408
Susține Natura.md: Devino Patron!
