„Unirea nu trebuie să fie un tabu, ci o alternativă discutată deschis, argumentat și în logica interesului național comun”

Invitatul de onoare  

Anatol Țăranu, istoric, analist politic, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova 

Istoricul și politicianul, diplomatul și analistul politic Anatol Țăranu, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova este o voce tot mai des auzită la emisiuni TV, în rândul oamenilor care au nevoie de claritate, de interpretări echilibrate și bine argumentate privind trecutul și prezentul politic al țării. Care as din mânecă îl aveți ca argument de cele mai multe ori: experiența academică sau modul echilibrat și argumentat - amândouă îndreptate în favoarea consolidării identității naționale românești în Republica Moldova? 

• În activitatea mea publică, atât experiența academică, cât și abordarea echilibrată și argumentată se susțin reciproc și sunt indispensabile. Nu le pot separa radical, pentru că una fără cealaltă ar fi incompletă: expertiza istorică oferă profunzimea și rigoarea necesare analizei, iar echilibrul discursului asigură credibilitatea și deschiderea către un public mai larg. Când vorbesc despre trecutul complicat al Republicii Moldova sau despre opțiunile sale geopolitice, mă bazez pe fapte, nu pe emoții sau sloganuri.

Cu toate acestea, modul echilibrat și argumentat de a expune realitățile pare să fie „asul din mânecă” care mă face relevant în spațiul public. Trăim într-un mediu informațional tensionat și polarizat, iar oamenii caută mai puțin discursuri patetice și mai mult explicații raționale, care să le ofere încredere și repere clare. În acest sens, vocea calmă, dar fermă, care se sprijină pe cunoaștere, are șansa să ajungă mai departe decât orice militantism superficial.

Ambele direcții, atât cea academică, cât și cea analitică, sunt în slujba aceluiași obiectiv: consolidarea identității naționale românești în Republica Moldova. Nu ca un proiect impus, ci ca o redescoperire firească, argumentată istoric și justificată politic, care dă sens viitorului acestui stat între Est și Vest în perspectiva reîntregirii românești.

• Ați fost membru al primului Parlament al R. Moldova. Cât este de actual spiritul

Declarației de Independență?

• Spiritul Declarației de Independență a Republicii Moldova este nu doar actual, ci și esențial în contextul provocărilor geopolitice și identitare cu care ne confruntăm astăzi. Documentul proclamă clar desprinderea de URSS și afirmă caracterul românesc al identității naționale, al limbii și al istoriei noastre. Aceste adevăruri, consfințite în 1991 de un Parlament cu o viziune clară asupra viitorului țării, sunt tot mai importante într-un moment în care regimul de la Kremlin încearcă să reînvie fantasmele imperiale.

Din păcate, în anii ce au urmat, acest spirit fondator a fost adesea diluat sau chiar trădat de diverse guvernări, care au oscilat între Vest și Est fără o direcție clară. Dar societatea a evoluat, iar tot mai mulți oameni, în primul rând, generațiile tinere încep să redescopere valorile fundamentale ale independenței noastre. Declarația de Independență nu este un document de arhivă, ci o busolă pentru prezent și viitor, un reper care ne spune cine suntem și încotro ar trebui să mergem.

Astăzi, când vorbim despre integrarea europeană, despre securitate și despre demnitate națională, spiritul Declarației este mai viu ca niciodată. El trebuie reactivat nu doar în discursul politic, ci și în conștiința cetățenilor. Numai revenind la acele principii fondatoare putem construi o societate modernă, europeană și fidelă adevărului istoric.     

• Afirmați în pledoariile dvs. deseori că „istoriografia națională este un imperativ al timpului”. Cu 35 de ani în urmă renașterea națională în Basarabia părea că va aduce mult mai mult optimism, că prezența gnostică a intelectualului va umbri sistemul reducționist și poporul își va urma elitele de la putere. Care este acum pulsul vieții politice de la noi?      

• Pulsul vieții politice din Republica Moldova este unul oscilant, marcat de tensiunea dintre aspirațiile europene ale societății și rezistențele unui sistem post-sovietic care refuză să dispară complet. Renașterea națională de acum 35 de ani a insuflat speranța că elitele intelectuale vor modela parcursul țării, însă realitatea tranziției a demonstrat că forțele conservatoare și interesele oligarhice pot marginaliza cu ușurință vocea rațiunii și a culturii.

Astăzi, intelectualul rămâne adesea un solitar în spațiul public, iar discursul istoric fundamentat este ignorat în favoarea unor narative facile sau revizioniste. Tocmai de aceea consider că istoriografia națională este un imperativ: fără o viziune coerentă asupra trecutului nostru, fără clarificarea identității noastre românești, nu putem construi o societate matură și responsabilă.

Clasa politică, deși declarativ pro-europeană, se confruntă frecvent cu lipsa de voință în reformarea profundă a statului și în promovarea unei educații naționale bazate pe adevăr și identitate națională firească. Europa ne privește cu bunăvoință, dar așteaptă din partea noastră nu doar angajamente formale, ci și coerență internă.

Prin urmare, e nevoie de o reactivare a spiritului de la confluența anilor 80-90 și nu ca o întoarcere nostalgică, ci ca o reînsuflețire a curajului intelectual și a conștiinței naționale, capabile să ofere Moldovei un viitor ancorat în adevăr, demnitate și apartenență europeană.

• Europa aproape că ne-ar lua în brațe (se pare că încă ne ține), dar reminiscențele sistemului sovietic par a fi mai convingătoare pentru mulți. Cum vedeți deschiderea pe viitor a societății moldovenești către o opțiune europeană? 

• Deschiderea societății moldovenești către opțiunea europeană este reală, dar fragmentată. Există o parte tot mai activă și informată a populației, în special tinerii, care aspiră la valorile europene și la un stat de drept funcțional, însă reminiscențele sovietice - mentalități, reflexe autoritare, frică de schimbare - continuă să frâneze acest proces.

Viitorul va depinde de capacitatea elitelor politice și intelectuale de a explica coerent beneficiile integrării europene, dar și de voința de a combate manipulările și nostalgia cultivată deliberat. Europa ne poate susține, dar drumul trebuie parcurs, în primul rând, de noi înșine.

• Dacă în trei decenii de independență a Republicii Moldova, cetățenii mai sunt derutați, speriați de războiul de la graniță, sceptici de politica actuală, în care se infiltrează intruși sau încrezuți (mai curând, indiferenți de incapacitatea lor de a conduce o țară) în mediocritatea lor, cum să găsim și să readucem speranța că trecutul a fost mai puternic?  

•  Speranța se poate regăsi doar prin reactivarea memoriei colective și prin recunoașterea lucidă a valorilor care ne-au adus independența. Trecutul nostru recent nu este doar unul al incertitudinii, ci și al curajului - curajul de a rupe cu imperiul, de a afirma o identitate națională românească și de a porni pe un drum european. Acele clipe de luciditate și asumare pot fi repuse în centrul conștiinței publice prin educație, cultură și discurs politic responsabil.

Pentru a combate deruta și cinismul care au cuprins o parte a societății, este nevoie de lideri autentici, dar și de o implicare activă a intelectualilor, a profesorilor, a celor care încă mai cred că un stat poate fi construit pe adevăr și competență, nu pe improvizație. Mediocritatea nu trebuie acceptată ca normă, iar scepticismul poate fi depășit doar prin rezultate concrete și prin refacerea legăturii dintre cetățean și idealul național.

Trecutul nu este glorios prin sine, ci prin forța pe care o are de a ne inspira în momentele de criză. Dacă în anii ’90 am putut înfrunta un imperiu în destrămare cu un ideal clar în inimă, putem și acum, în fața războiului și a incertitudinii, să ne întoarcem la valorile fondatoare. Nu din nostalgie, ci din responsabilitate față de viitor.

• Ați menționat recent „să declarăm Republica Moldova cel de-al doilea stat românesc, asumându-ne identitatea românească”. Sunt pregătite România și Republica Moldova să facă acest pas? Ce rol poate juca Uniunea Europeană în acest binom, care ar facilita reîntregirea politică a românilor?

• Declararea Republicii Moldova drept cel de-al doilea stat românesc ar însemna o asumare clară, identitară și politică, a realităților istorice și culturale existente între cele două maluri ale Prutului. În plan simbolic, acest pas ar consolida ideea unei națiuni române reunite spiritual și ar putea crea premise pentru o eventuală reîntregire politică. Totuși, el presupune maturitate politică și voință din partea ambelor capitale – Chișinău și București –, dar și o clarificare a intereselor geopolitice.

România este, în mare măsură, pregătită pentru un asemenea gest, atât prin discursul public, cât și prin sprijinul constant acordat Moldovei. În schimb, Republica Moldova încă oscilează între identitatea românească și o statalitate confuză, presată de influențe externe și de o clasă politică adesea ezitantă. De aceea, asumarea identității românești trebuie să vină, în primul rând, de la cetățeni, iar statul să o recunoască ferm în politicile sale educaționale, culturale și instituționale.

Uniunea Europeană poate juca un rol decisiv în acest proces, oferind cadrul de stabilitate, siguranță și legitimitate pentru o apropiere fără precedent între cele două state românești. Integrarea Republicii Moldova în UE – cu sprijinul și integrarea în România – poate constitui rampa de lansare pentru un nou tip de solidaritate românească, în care reîntregirea nu este privită ca o problemă, ci ca o soluție firească în cadrul unui spațiu comun european.

Astfel, în loc să opunem idealul Unirii parcursului european, putem construi o sinteză între ele. Europa poate deveni nu obstacol, ci garant al unei reîntregiri pașnice, legitime și funcționale, în care românii de pe ambele maluri ale Prutului își regăsesc împreună destinul istoric.

• Pentru că nu ați ales locul comod în „turnul de fildeș” întrebați, dar nu retoric, „statul ăsta este real? De ce ratăm posibilitatea unor intervenții profunde în economie, care ne-ar salva? De ce Guvernul nu face acest lucru, dar continuă să păstreze vulnerabilitățile noastre?” Oare cine și cum ar palpita un răspuns la această întrebare, dar mai curând, unde sunt oamenii buni de fapte și cu atitudine civică?  

• Întrebarea despre realitatea statului este mai mult decât o constatare amară – este un semnal de alarmă. Trăim într-un stat care funcționează adesea mai mult formal decât substanțial, unde reformele sunt amânate, iar vulnerabilitățile structurale sunt tolerate din inerție sau lipsă de curaj politic. Răspunsul la această întrebare ar trebui să vină din partea unei guvernări conștiente de mandatul său istoric, dar și din partea unei societăți civile, care nu se mai mulțumește cu promisiuni.

Oamenii buni de fapte nu lipsesc cu desăvârșire, dar sunt prea des marginalizați, descurajați sau ținuți în afara centrelor decizionale. Din păcate, selecția elitelor în Republica Moldova este adesea viciată de criterii politice, de loialități conjuncturale și nu de merit sau competență. Tocmai de aceea, avem nevoie de o resetare morală și instituțională care să permită afirmarea adevăratelor resurse umane ale acestei societăți.

Atitudinea civică autentică începe acolo unde oamenii refuză să tacă și să se resemneze. Ea trebuie cultivată prin educație, prin exemplul personal și printr-un spațiu public care să nu penalizeze curajul, ci să-l premieze. Statul devine real atunci când cetățenii lui devin conștienți că pot și trebuie să-l schimbe. 

• Este problema unirii Republicii Moldova cu România una frontală, evitată să fie abordată? Ce perspective întrezăriți pentru depășirea acestei situații?  
• Problema unirii Republicii Moldova cu România este, din păcate, una frontală prin natura ei, dar tratată adesea cu ocoliri diplomatice sau cu rezerve politice. Deși există un segment important al populației care susține această idee, clasa politică, cu rare excepții, o abordează fie timid, fie oportunist, temându-se de pierderea electoratului sau de reacții externe. Se preferă ambiguitatea strategică în locul unei asumări clare, iar tema Unirii rămâne într-un colț al discursului public, invocată mai mult în campanii decât în politici concrete.

Această evitare nu înseamnă absența subiectului, ci doar lipsa curajului de a-l pune pe agenda reală a statului. Or, un proiect de asemenea anvergură are nevoie de construcție instituțională, de convingere, de dialog public constant și de leadership autentic. Evitarea lui perpetuează starea de incertitudine și cultivă un spațiu al fricii, în loc să activeze încrederea și demnitatea națională.

Perspectiva depășirii acestei situații vine dintr-o dublă direcție: o evoluție naturală a Republicii Moldova către integrarea europeană, care apropie structural cele două state românești, și o maturizare a societății, în special a generațiilor tinere, care încep să înțeleagă că Unirea nu este o utopie, ci o soluție.

Totodată, este nevoie de o Românie mai prezentă, mai implicată și mai clară în mesajul său față de frații de peste Prut. În același timp, e necesară o mobilizare a forțelor unioniste într-un proiect coerent, credibil și orientat către viitor, nu doar către simbolism.

Unirea nu trebuie să fie un tabu, ci o alternativă discutată deschis, argumentat și în logica interesului național comun. Cu cât va fi asumată mai lucid și mai profesionist, cu atât va deveni mai puțin un vis și mai mult o opțiune realizabilă.

• Sunteți optimist pentru un suflu nou în politica R. Moldova, după desfășurarea alegerilor parlamentare din această toamnă?  
• Da, rămân optimist în perspectiva unui suflu nou după alegerile parlamentare din toamna aceasta. Chiar dacă PAS – partidul Maiei Sandu – pornește cu prima șansă, îi va fi dificil să recâștige o majoritate clară, ceea ce face necesară formarea unei coaliții unioniste credibile și coerente, capabile să asigure stabilitate și continuitatea reformelor.

Un suflu nou poate veni dintr-un electorat activ, aliniat valorilor democratice și europene, dar acesta trebuie reprezentat de figuri emergente și partide unite într-un bloc pe potriva așteptărilor electoratului pro-european. Schimbarea nu va veni printr-o ruptură radicală, ci prin capacitatea opoziției pro-europene de a oferi o viziune clară de guvernare. În acest context, proiectul unionist – articulat coerent și concentrat pe o singură Listă electorală – poate deveni nu doar relevant, ci esențial pentru un restart autentic al politicii moldovenești. 

Autor: Silvia Strătilă   

Articol publicat în revista NATURA, nr. 402

Susține Natura.md: Devino Patron!