Ce este artroza
Este o suferință a articulațiilor, având cauza degenerativă. Trăsătura comună este distrugerea, în timp, a cartilajului articular, urmată de modificări, de cele mai multe ori, dureroase, ale tuturor structurilor din componența articulației afectate. Orice articulație poate fi afectată de artroză, dar cele mai predispuse sunt cele solicitate intens în mod continuu: articulația genunchiului, a șoldurilor, cele intervertebrale.
Artroza este artropatia cu cea mai mare incidență în rândul persoanelor de peste 55 de ani, iar perspectiva confirmă existența tuturor factorilor pentru ca numărul persoanelor care suferă de artroză să crească. Trebuie remarcat faptul că, deși este vorba despre o suferință frecventă, cauzele exacte și modul de evoluție nu sunt complet clarificate.
Tipuri de artroză și zonele afectate frecvent
Sunt identificate mai multe tipuri de artroză. În funcție de etiologia bolii, există artroza primitivă, care apare după vârsta de 55-60 de ani și nu pot fi identificați factorii declanșatori, și artroza secundară, care apare la vârste mai mici, fiind generată de factori preexistenți (traumatisme, boli sau afecțiuni autoimune ori metabolice).
Artroza la genunchi (gonartroză)
Una dintre cele mai comune forme de artroză, gonartroza, afectează genunchiul, având un impact semnificativ asupra mobilității. Aceasta apare, de obicei, la persoanele în vârstă, dar poate fi cauzată și de traumatisme sau suprasolicitare a articulației.
Gonartroza, uzura progresivă a cartilajului genunchiului, este una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii și rigidității articulare.
Artroza șoldului (coxartroză)
Coxartroza afectează articulația șoldului și poate duce la dureri severe, care îngreunează mișcările zilnice. Este o afecțiune comună în rândul vârstnicilor, dar poate apărea și în urma unor leziuni sau în cazul supraponderabilității.
Coxartroza poate afecta mobilitatea și calitatea vieții.
Artroza coloanei vertebrale (spondiloză cervicală sau artroză lombară)
Artroza coloanei vertebrale afectează discurile și articulațiile de la nivelul gâtului sau al spatelui inferior. Aceasta poate provoca dureri de spate, rigiditate și poate duce la probleme de mobilitate, în special la persoanele în vârstă.
Spondiloza cervicală poate afecta activitățile de zi cu zi.
Artroza la mână (osteoartrită interfalangiană)
Artroza poate afecta și articulațiile mâinilor, în special la nivelul degetelor. Această formă de artroză se caracterizează prin durere și rigiditate la nivelul articulațiilor interfalangiene, îngreunând activitățile de zi cu zi, cum ar fi scrisul sau apucarea obiectelor.
Artroza la gleznă
Această formă de artroză afectează articulația gleznei, provocând durere și limitarea mobilității, mai ales în urma unor leziuni anterioare sau a suprasolicitării articulației.
Fiecare dintre aceste forme de artroză are caracteristici specifice și zonele afectate pot varia în funcție de factorii individuali, precum vârsta, genetica și stilul de viață. Identificarea zonei afectate este esențială pentru un tratament adecvat și pentru gestionarea simptomelor.
Autor: Parascovia Mămăligă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 402
Susține Natura.md: Devino Patron!

