Devino Patron!

Nalba de grădină (Alcea rosea): îngrijire, înmulțire

Nalba de grădină (Alcea rosea): îngrijire, înmulțire

Familia: Malvaceae

Denumirea populară: Nalbă de grădină, Nalbă mare, Rujalină.

Denumirea științifică: Alcea rosea și Althaea rosea.

Origine: Alcea rosea este o plantă originară din China.

Proprietăți ornamentale: Nalba de grădină este o plantă erbacee anuală sau  bienală, decorativă prin flori, ce poate ajunge la înălțimi de 1,8-2,4 m.

Nalba de grădină este cultivată adesea ca plantă ornamentală sau medicinală.

Frunzele apar pe tulpina înaltă și cărnoasă, sunt mari în partea de jos a plantei și mai mici în cea superioară, au formă de inimă, ușor zimțate pe margine, de culoare verde.

Florile apar pe tulpina plantei, de la bază până în partea superioară,  au formă de trompetă, colorate în roz, roșu, violet, alb, galben, portocaliu. 

Înflorirea la Nalba de grădină (Alcea rosea) are loc din luna iunie până în august. Florile de  nalbă pot înflori încă din primul an de la semănare.

Solul  optim pentru creșterea și înflorirea Nalbei de grădină  este cel bine drenat, cu fertilitate și umiditate moderate.

Udarea se face cu cantități moderate de apă, astfel încât solul să nu se usuce complet.

Lumina reprezintă un factor important în creșterea și înflorirea Nalbei de grădină. Aceasta se dezvoltă bine în spații însorite, unde razele soarelui  pot ajunge cu ușurință la plante.

Înmulțirea la Nalba de grădină se poate realiza prin semințe. Semănarea se poate face la sfârșitul toamnei sau primăvara devreme.

Autoînsămânțarea este posibilă la  Nalba de grădină, semințele cad singure la sfârșitul toamnei, când ajung la maturitate.

Autor: Parascovia Mămăligă    

Articol publicat în revista NATURA, nr. 403

Susține Natura.md: Devino Patron!