Devino Patron!

Împreună cu cititorii, păstrăm lumina și speranța vie

Împreună cu cititorii, păstrăm lumina și speranța vie

Așteptăm cu neliniște copilărească ninsorile de Crăciun. Primii fulgi aduc cu ei frumusețea unui anotimp împodobit cu ritualuri magice și povești fabuloase, parfumate cu arome de cetină mereu verde și clinchet de zurgălăi. Când miriadele de fulgi se desprind din ceruri și încep să valseze lin spre pământ, feeria naturii ne dăruiește cel mai emoționant și încântător spectacol cosmic, iar copiii devin parte din acea vrajă și respirație tainică ce îmbracă în alb dealurile și văile, câmpiile și drumurile, satele și orașele. Cu gândul la săniuș și colinde, micuții se roagă ca ninsorile să urmeze la fel ca în versurile poetului Alecsandri: 

„Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară…

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum.”

E-he-he, fost-au anotimpuri adevărate, când iernile țineau trei luni, sărbătorile de Crăciun durau câteva săptămâni, costișele dealurilor se transformau în pârtii pentru cetele de elevi, gheața de pe ape devenea patinoar, copiii umblau cu Steaua, Colindul și Plugușorul, iar în satele înzăpezite se circula cu sania trasă de cai. Zău, credeți-mă, e adevărat ce scriu, nu e basm!

Până vom zări printre fulgi și nămeți sania din poveste, trasă de renii din Laponia, până elevii vor intra în vacanță, iar fulgii vor acoperi cu marama albă pământul Basarabiei natale, ar fi bine să punem țara la cale, să ținem sfat cu întreaga familie NATURA, să trăim împreună – redacția și cititorii – sentimentul bucuriei că în ciuda atâtor neliniști individuale și colective, puntea dintre noi a rămas întreagă, păstrând cu sfințenie legătura sufletească și lumina, care ne unește de 35 de ani. 

Greu de crezut, dar în 2025 publicația periodică NATURA a împlinit 35 de ani de la apariția primului număr! Într-o lume întoarsă pe dos, pusă pe fugă spre nicăieri și risipindu-și timpul de aur în goliciunea și pustietatea rețelelor sociale, undeva, la o margine de prăpastie și civilizație, pe un teritoriu strămoșesc recuperat de la imperiul barbar, în R.Moldova, o mână de oameni inimoși preferă să aibă în grădina lor flori naturale, nu artificiale, să țină în mâini o gazetă tipărită pe hârtie, să simtă mirosul vopselei de tipografie și să audă vocea vie a zeci de mii de cititori. Nu e vorba de nostalgie, ci de harul omului de a trăi în armonie cu sine și cu cei din jur, de a-și umple zilele cu fapte frumoase, de a purta în suflet lumină și dragoste de aproapele din decalog, de a aduce o speranță în plus pentru neamul și Țara ta. 

Ești atins până la cea mai adâncă fibră din tine, când ajungi într-o localitate de pe malul Cogâlnicului, Răutului sau Nistrului, intri în vorbă cu sătenii, iar cineva cu tâmplele ninse de ani te roagă să-i treci pragul casei, să-ți arate cu mândrie colecția NATURA, adunată cu grijă timp de peste trei decenii. Nu există mulțumire mai emoționantă decât atunci, când descoperi că munca ta e prețuită și aduce oamenilor bucurie. Până la urmă, oricât de tulburi și încâlcite ar fi timpurile, lumea vrednică știe să aleagă binele de rău, lumina de întuneric, persoana generoasă de individul hrăpăreț, smeritul de fariseu, fapta frumoasă de promisiunile electorale nerușinate.

Din partea colectivului redacțional aducem sincere cuvinte de recunoștință celor aproape cinci mii de abonați ai revistei NATURA, spunându-le foarte deschis că zbaterile noastre de a publica materiale cât mai interesante și documentate despre soarta conaționalilor de acasă și din diasporă, despre realitățile de astăzi și de ieri, despre recuperarea memoriei și a identității, despre sănătatea pământului și a oamenilor, sunt motivate și au rost doar atâta timp cât avem mulți cititori. Dorim să adresăm un cuvânt cald de mulțumire minunaților sufletiști și promotori ai publicației noastre, neobosiților poștași care își ajută consătenii, îndemnându-i să-și alunge tristețile, abonând NATURA. Voi formați irepetabila, generoasa și admirabila familie a revistei NATURA, voi reprezentați speranța și încrederea în comunitățile voastre, voi dăruiți redacției energia necesară scrierii fiecărui număr de gazetă. Suntem împreună o forță mai puternică decât toate furtunile, care ne încearcă tăria, demnitatea și voința de a fi stăpâni la noi acasă, de a păzi și îngriji vatra străbună. Să mărim numărul abonaților, să mărim frumoasa familie NATURA!

În curând, încărcat cu daruri multe, moș Crăciun va intra în Basarabia noastră dragă și va ajunge în casele tuturor să aducă vestea minunată, să încălzească sufletele, să reînnoiască anii, să înmulțească speranța și să întroneze pacea în regiune. Cetele de copii se vor avânta prin troiene adevărate sau imaginare să aducă farmecul și magia sărbătorilor de iarnă, băieții sprințari și fetițele vesele vor reînvia obiceiurile, dând glas colindelor, hăiturilor și semănatului. Ninsorile visate și așteptate își vor face apariția, acoperind în alb pământul Moldovei, satele și orașele, îndemnând oamenii să fie mai curați la suflet și mai frumoși la fapte.

Să trăiți, să-nfloriți, la anul și la mulți ani, împreună cu NATURA!   

Autor: Alecu RENIȚĂ 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 406 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!