Culori și tonuri pentru noul an
Arămiu intens, cu reflexe aurii şi portocalii subtile, perfect pentru pielea cu ton cald sau pentru cei care vor să îşi evidenţieze culoarea părului într-un mod vibrant, dar sofisticat. Roșu profund, burgundy, vin sau cu subton de magenta, pentru efect dramatic, dar modern; se combină perfect cu lumini și umbre menite să-i dea profunzime. Mov în variante jewel-tones: mov regal, prună, tonuri de violet fumuriu, pentru cei ce vor să experimenteze culoarea în moduri nu prea obişnuite, dar foarte elegante. Nuanţe mai naturale: brunet cald, caramel, blond miere, bej-prăfuit, pentru o estetică mai blândă, pentru zonele în care se cere confort vizual şi întreținere mai simplă.
Tehnici de colorare pentru viitorul an
Balayage: metoda clasică de vopsire liberă, care permite tranziţii naturale, cu lumini şi umbre care se estompează frumos în timp, fără linii dure. Ideală pentru combinații între arămiu/roșu/mov și tonuri naturale.
(Root) Melt / Root Shadow: adăugarea de rădăcini mai închise care se amestecă subtil cu restul culorii; reduce vizibilitatea creșterii, oferă un efect „lived-in”, mai puţin întreţinut.
Face-framing / Money Pieces: accente luminoase în jurul feţei, de exemplu, în mov sau roșu, care adaugă contrast și pun în evidenţă trăsăturile. În combinaţie cu balayage sau cu rădăcini întunecate creează un efect impactant.
Tonalizare personalizată: după decolorare sau între tonuri, folosirea de tonere pentru a neutraliza prea mult roz/portocaliu în unul arămiu, sau pentru a evidenția subtonuri mov/roșietice.
Variante hibride: îmbinări între balayage și highlighturi fine, între mov sau roșu cu nuanţe naturale; astfel încât culoarea să fie intense, dar să păstreze o tranziţie elegantă.
Tunsori pentru anul care vine
Shag modern: lungime medie spre lungă, cu straturi ușor texturate, margini neuniforme, fringe/cortină (curtain bangs) curbate, care să încadreze fața. Această tunsoare aduce mișcare, lejeritate şi se împletește frumos cu culorile mai dramatice.
Tunsoarea “shag” a fost la modă în anii ’70, fiind o coafură cu șuvițe lungi și trepte, care oferă un aspect dezordonat și texturat. Este un stil versatil. Tunsorile Shag arată uimitor pe ambele tipuri de păr, gros și păr subțire, natural ondulat și drept. Acesta va adăuga volum, acolo unde este nevoie sau, dimpotrivă, va reduce, oferind o textură benefică și o ușurință în stil.
Boburi & Loburi texturate: bob la bărbie sau lob (long bob), cu vârfuri ușor despicate sau răzuite, marginile moi. Variantele flip-up sau ușor ondulate sunt în vogă. LOB este un bob lung, o tunsoare de lungime medie care cade între bărbie și umeri, oferind o alternativă versatilă și mai moale la bobul clasic. Acest stil este foarte adaptabil, este o tunsoare populară, modernă, care se potrivește majorității formelor feței și poate fi ajustată pentru a adăuga volum pentru părul subțire sau puțin mai lung pentru părul mai gros.
Pixie & „bixie”: variante scurte, cu textură, cu play între lungimi. Pixie mixt cu elemente de bixie (pixie + bob) pentru cei curajoși sau pentru look mai de impact. Bixie este o coafură hibridă, un amestec între pixie și bob, care oferă echilibrul între lungimea și versatilitatea unui bob, cu textura și mișcarea unui pixie. Această tunsoare este mai lungă decât un pixie, dar mai scurtă decât un bob, având straturi bogate și texturate care creează un aspect șic, dar cu volum. Franjuri / breton „curtain”: breton despărţit în mijloc sau lejer, care se împletește cu restul volumului, nu strict liniar dând un cadru blând feței, dar și un aer retro-modern.
Tunsori cu textură & layering: indiferent de lungime, texturarea stratificată care adaugă volum, mișcare, evită rigiditatea. Se pune accent pe natural, pe cum stă părul în viața de zi cu zi.
Autor: Parascovia Mămăligă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 406
Susține Natura.md: Devino Patron!

