Fantomas

Pe vremuri, în afară de școlile pentru copii/adolescenți, existau și școli pentru maturi: se făcea instruirea acestora din urmă în școlile serale sau chiar la locul de muncă, în anumite pauze. Subsemnatul, bunăoară, mergea până la ferma de vite mari cornute, ce se găsea la marginea satului (≈ 1,5 ore dus, 1,5 ore întors) recitând, repetând tema despre creația lui Emilian Bucov: „Ce vifor din suflet, ce fulger/ Te-am împins în zenit, Prometeu!” „Înaripat” de patosul poeziei bucovinene sau a altui „mare bard” al realismului socialist, umblam hai hui prin podgoriile colhozului, printre oameni necăjiți, ieșiți la cules...

Ajungând la ferma de vite mari cornute, vreun șef oarecare le aduna pe bietele mulgătoare în ungherașul roșu, la lecții! Iar pe mine mă ruga morocănos: „Nu mai mult de jumătate de oră... că ele pot să amețească de atâtea poezii!”

Încercam să mă înscriu în timpul rezervat. Și alegeam esențele din opera poetică a lui Bucov: „De-acum, văzduhul miroase-a polenuri,/Albina se-nvârte într-un dulce cadril.../ Prieteni, ce bine-i să-ntâmpini cu Lenin/Copacii treziți în april!”

Mulgătoarele-eleve rămâneau indiferente și la dulcele cadril, și la copacii treziți în april, și chiar la Lenin!

Șoptea una alteia:

- Da Floricăi iar i s-a învârtoșat pulpa ... Mă tem că ar avea mastită...

Vai de capul meu, Pestalozzi colhoznic!

În școlile serale propriu-zise lecțiile durau mai mult și studiul era un pic mai serios. Unii profesori preferau să predea doar în aceste școli.

Printre ei – Anatol Melnic, poreclit Fantomas. Supranumele venea de la filmul unde actorul Jean Marais îl juca pe omul invizibil, maestru al deghizărilor, fiindcă Melnic apărea pe neașteptate și dispărea tot atât de enigmatic. El preda fizica, dar îi plăcea – la fanatism! - sportul. Era baschetbalist, voleibalist, tenismen și nu unul de rutină, ci de frunte în raion și chiar în Republică. Pentru Fantomas era o distracție să tragă o fugă de la Cărpineni la Hâncești (40 km). Deși era (și) membru al echipelor de la  fabrica de vin, nu bea alcool. Cerea ca onorariile să-i fie plătite fie cu lapte, fie cu compot.

Într-o vară, mă aflam cu un grup de copii pe malul Mării Negre, la Zatoka. Pe lângă alte obligații, trebuia să fac înviorarea de dimineață cu băieții, în timp ce o colegă le înviora pe fetițe. Nu-mi plăcea procedura, dar regimul din tabără trebuia respectat.

Locuiam cu toții, profesori și elevi, în corturi. Copiii se hârjoneau până noaptea târziu: se jucau cu lanternele, își făceau mustăți cu pastă de dinți ș.a.m.d. Era vacanță, erau puși pe șotii și nu dormeau, nu puteau să adoarmă la ora indicată.

Într-o noapte ploioasă, foarte târziu, mă trezește cineva dintre educatori:

- A venit Fantomas...

Anatol Melnic era ud până la piele. Dar bine dispus. Ne-a spus că a venit când cu mașini de ocazie, când pe jos, apoi m-a rugat:

- Dă-mi ceva de mâncare că n-am halit dis-de-dimineață...

O trezesc pe bucătăreasă, îi zic să-i dea de mâncat ceva ce a mai rămas prin ceaune. Fantomas mânca aidoma unui lup. Știam că n-am dreptul să-l cazez și să-l hrănesc, fiindcă nu era înscris în statele de funcții, dar cum să-l izgonești pe un coleg, care a venit și el pentru câteva zile la mare? Cu atât mai mult că nu duceam lipsă nici de „spațiu locativ” și nici de mâncare.

M-am gândit că n-ar fi rău să profit de prezența lui Anatol Melnic. Și-i propun:

- Îți găsim loc de dormit, vei mânca împreună cu noi (gratis, firește), dar va trebui să faci, în fiecare dimineață, înviorarea cu băieții.

El acceptă:

- Nicio problemă.

A doua zi, dimineață, băieții, înșirați într-un cârdișor, au început înviorarea sub „comanda” lui Anatol Melnic. Au început cu o fuguță de-a lungul litoralului. E o plăcere să fugi dimineața, desculț, pe nisipul atins din când în când de limba valurilor...

Eu, scăpat de povara înviorării mi-am căutat de ale mele. Dar vine ora micului dejun și Fantomas cu elevii - lipsă. Nu-mi găseam locul – el nu răspundea de securitatea copiilor, pe când eu...

Zic bucătăresei să pună de-o parte bucatele pentru cei care încă n-au venit, cu speranța că aceștia vor apărea din clipă în clipă.

Trec orele – Fantomas nu-i.

Încep să mă zvârcolesc. Împreună cu alți colegi trecem pe la mesele de ping-pong de pe litoral, pe la cele de șah, pe la terenurile de volei... Tufă!

Telefoane mobile atunci nu existau. Cum să-i găsesc pe copii?

Vine ora prânzului. Anatol Melnic și copiii nu-s.

Aceeași poruncă bucătăresei – să păstreze porțiile celor care lipsesc.

Reîncepem căutările. Nimic. Disperat, am decis să anunț miliția. Când, pe la chindii, mă pornesc spre orașul Zatoka, mă strigă mai multe voci:

- Stați, stați! Ei vin!...

Un cârdișor de băieți abia își mișcau picioarele, iar Fantomas, vesel, îi mâna din urmă.

La întrebările mele supărate: „Ce s-a întâmplat? Unde ați fost?”, mi-a răspuns un băiat: „Ion Eudochimovici (așa eram preamărit atunci), aista, Fantomas, ne-a fugărit până aproape de Odesa!”.

Anatol, bine dispus:

- Apoi, când ne-am pornit încolo, aveau puteri și am alergat depărtișor, iar la întoarcere le-au slăbit picioarele și mergeau încet...

Copiii au luat exemplu de la Fantomas și au mâncat într-o oră porțiile lor de la micul dejun, pe cele de la amiază, ba și mâncarea de la cină, care tocmai era gata.

În următoarele trei-patru zile băieții au făcut numai două lucruri: mâncau și dormeau. Nu se mai zghihuiau până târziu cu lanterne și lumânări, nu mai spuneau bancuri până la miezul nopții. Dormeau adânc, precum niște țărani veniți de la coasă.

Iar Fantomas, după ce înfuleca două-trei porții, cutreiera litoralul și-i bătea la șah, ping-pong, volei pe concurenții la titlul de mare sportiv. Pentru care fapt, acești din urmă se achitau cu apă gazoasă, compot sau lapte.

De multă vreme Anatol Melnic s-a stabilit în Rusia. Am auzit nu prea demult că acolo a și decedat.

Frumosul și exoticul Fantomas… 

Autor: Ion Iachim    

Articol publicat în revista NATURA, nr. 416

 

Susține Natura.md: Devino Patron!