Devino Patron!

Lada de zestre cu cărți

Lada de zestre cu cărți

În cămăruța bunicii mele Maria, din partea mamei, se afla o ladă de lemn (sandâc) care, la prima vedere, nu se deosebea de lăzile de zestre obișnuite din lumea satului. Copil fiind, veneam des în vizită la bunica și, de fiecare dată, îmi doream să deschid lada. Capacul ei scârțâia ușor, ca și cum ar fi marcat trecerea într-un spațiu tăcut și sacru. Așa am descoperit că, în interior, se aflau zeci de cărți bisericești tipărite cu slove românești și slavone: unele în alfabet de tranziție, altele purtând sigiliul tipografiei Mitropolitului Bănulescu-Bodoni. Volumele, grele, legate în piele și adesea ferecate cu metal, păstrau urmele unei îndelungate întrebuințări: picături de ceară întărită pe margini, pete de ulei impregnate în hârtia îngălbenită, colțuri îndoite și file subțiate de timp. Toate acestea mărturiseau o viață trăită în proximitatea cărții și a credinței.

Aceasta a fost, de altfel, prima mea întâlnire cu cartea bisericească – o experiență care mi s-a întipărit pentru totdeauna în memorie și care avea să-mi modeleze, în chip tainic, raportarea de mai târziu la carte, credință și cunoaștere.

Așezată sub icoana îngălbenită de vreme și de fumul candelei, lada cu cărți părea să concentreze în sine timpul sacru, credința ortodoxă și memoria familială. Deasupra ei, pe perete, atârnau câteva lucrări înrămate, brodate cu migală, probabil parte din zestrea de nuntă a bunicii, completând un univers domestic în care sacrul și cotidianul se împleteau firesc.

Lada nu adăpostea doar cărți. Alături de volume, se găseau câteva batiste de bumbac colorate, curate, împăturite cu grijă în colțul palmei bunicii, pe care aceasta le purta la biserică. Duminica sau de sărbători, bunica lega în aceste batiste bucățele de nafură primite de la preot. Nodurile batistei păstrau pâinea sfințită pentru toți ai casei, simbol tăcut al curățeniei trupului și al purității sufletului. Printre cărți și batiste, crenguțe de busuioc uscat se odihneau, veghetoare ale spiritului, iar o mână de lumânări galbene, legate cu grijă, așteptau să aducă lumină pentru trebuințele casei și ale satului. Bunica mai păstra în ladă și câteva iconițe creștin-ortodoxe, care, împreună cu celelalte lucruri, formau un loc în care credința, tradiția și viața de zi cu zi se întâlneau, țesând o armonie tainică, plină de tihnă și simțire.

Bunica Maria a fost o femeie profund credincioasă, mai ales în partea a doua a vieții, când a frecventat cu regularitate biserica din sat. În spațiul intim al cămăruței sale, ea practica zilnic lecturi bisericești cu voce tare, până la sfârșitul vieții. Când veneam în vizită, o găseam aplecată asupra unei cărți, în lumina blândă a serii, citind rar, cu evlavie, ca într-un act de rugăciune. În acele momente, întreaga casă se transforma parcă într-un altar: cuvintele prindeau viață, umpleau spațiul și îl sacralizau, iar lectura devenea un ritual al comuniunii dintre om, carte și credință.

În același spirit, bunica practica și cântări bisericești, fiind membră a corului bisericii „Sfântul Arhanghel Mihail” din satul de baștină, lăcaș cu rădăcini vechi în Sudul Basarabiei istorice, datând din secolul al XIX-lea. Vocea ei, armonizată cu cea a comunității în biserică, continua acasă, în intimitate, unde lectura și cântarea textelor sacre se întâlneau într-o formă deplină de trăire a credinței creștin-ortodoxe.

Pentru mine, lada de zestre cu cărți a constituit o mărturie vie a faptului că, în Sudul Basarabiei istorice, cartea bisericească a circulat și a fost utilizată constant, dincolo de constrângerile și schimbările regimurilor politice. Ea reflecta continuitatea vieții religioase și transmiterea neîntreruptă a cunoașterii. Urmele lăsate de timp și de lumină asupra acestor volume erau simboluri ale rezistenței spirituale și ale unei tradiții vii, păstrate prin generații.

Poate că întâlnirea timpurie cu această ladă de zestre cu cărți mi-a marcat în mod subtil viitoarea profesie de bibliotecar, conturând un destin consacrat cărții. 

Autor: Elena Pintilei 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 411

 

Susține Natura.md: Devino Patron!