Leonida Lari - poeta care a iubit libertatea

natura.md Oct 26, 2025 06:57 611 0

Leonida Lari (n. 26 octombrie 1949, Bursuceni, județul Bălți – d. 11 decembrie 2011) a fost o poetă, publicistă, scriitoare, traducătoare, activistă, om politic și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău, specialitatea filologie, în anul 1971. A lucrat la Muzeul de Literatură „D. Cantemir” din Chișinău (1971–1973), a fost redactor la revista „Literatură și Artă” (1985–1988), precum și redactor-șef (1988–2003) la „Glasul Națiunii”, prima publicație cu alfabet latin din Republica Moldova.

Debutează în 1974 cu placheta de versuri „Piaţa Diolei". Este autoarea mai multor culegeri de versuri: „Marele Vânt", „Scoica solară”, „Mitul trandafirului”, „Dulcele foc”, precum și a 24 de volume de poezie și proză traduse din marile poeme ale literaturii universale.

Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din R. Moldova în perioada anilor 1990 și 1992. Între 1990 și 1997 a stat în fruntea Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova. Începând cu anul 1992 este deputat în Parlamentul României (în 2004 a fost aleasă pe lista Partidului România Mare).

Are mai multe premii și distincții, inclusiv Premiul România Mare și Premiul „Mihai Eminescu” pentru poezie, acordat de Academia Română.

Dreptatea

Cum stăteam pe o piatră
sub zidurile vechiului templu
am văzut dreptatea, legată la ochi,
bătând aerul cu mâinile,
căutându-și drum.

Era o zi cu mult soare
raze într-aiureau drumul
către sacrul templu din desert,
apoi tot razele arătau
drumul suind în cer.

Suflete, miriade de suflete
coborau și urcau întruna
într-un du-te vino armonios,
în sunete suave, de departe,
imobilizând.

Un miros pătrunzător de mir
stăruia în jurul zidurilor,
dus de adierile vântului
până spre câmpul de spini,
spre legată la ochi.

Orbecaind printre spini,
cu trupul mustind de răni,
dreptatea se potrivi miresmelor,
până ajunse la izvorul lor,
la templul sacru.

Se lăsa istovită și ea
pe o piatră roasă de timp,
se scufunda-n amintiri,
până soarele se ascunse de noi,
până ieși preotul.

Batrân, alb, orb și el,
dar cu o altă vedere,
se apropie încet-încet de ea,
îi scoase ușor legătoarea,
îi văzui ochii limpezi.

Flori de toamnă

Ce flori frumoase! Doamne, ține mult
Explozia aceasta de culoare,
Prin care se întâmplă să ascult
Cum sufletul se-ngână cu o floare.

Mai lasă-le și-ntârzie cu ploi
Peste postata asta de natură,
În care-a fost să nimerim și noi
Și să privim cu sufletul la gură.

Cum ultimele albine cară-n stup
O miere întomnată și-amăruie,
Cum frunzele de la copaci se rup,
Cum urcă-n cer aromă de gutuie.

Și cum țăranii trag la teasc umplând
Cu chiote deșertul pân-la lună
Și cum perechi se-nvolbură crezând
Că fi-vor pentru-o viață împreună.

Acoperă cu flori, o, tu, cel sfânt,
Și depărtat în veci de-acestea toate
Să simtă că trăit-au pe pământ
Și că-au gustat un pic din libertate.

Oamenii aceștia, apăsați de nori
De griji, de îndoieli, de infuzorii,
Primiți cu flori și petrecuți cu flori
Și neînțelegând lumina florii.

Ce flori frumoase! Am să mor aici,
Într-o astfel de toamnă-ntârziată,
Printre căzute frunze și furnici,
La cap cu-o crizantemă-ndoliată.

Rugă către Iisus Hristos

Sfinte Iisuse Hristoase,
Sufletu-n mine plânge,
Tu ai învins o lume,
Eu nu o pot învinge.

Iat-o îmi iese-n cale
În ispitiri artista
Și-mi retrezește-n sânge
Dragostea mea cea tristă.

Sfinte Iisuse Hristoase,
Sufletul plânge-n mine,
Tu ai învins o lume,
Eu nici măcar pe sine.

Lasă lumina-ți mare
Peste plecata-mi frunte,
Să mă despart de toate
Într-o chilie-n munte.

Să nu mai poată nimeni
Să îți întindă vina
Peste-acest foc pe care
Nu l-a născut țărâna.

Peste-acest foc de taină
Care mă ține-n fire
Să-mi mai port trupul, bietul,
Către o mănăstire.

Sfinte Iisuse Hristoase,
Lumea mereu mă cheamă,
Teamă nu mi-e de moarte,
Însă de dor mi-e teamă.

Vine pe neașteptate
Și se prelinge-n minte
Și mă strămută-alene
Înspre lumesti cuvinte.

Sfinte Iisuse Hristoase,
Lasă-Ţi în mine roua,
Să Te întâmpin albă
Către venirea a doua.