Filme născute din datorie, curaj și demnitate
natura.md
Nov 13, 2025 07:40
625
0
Într-o zi frumoasă de toamnă, cineastul și regizorul Gheorghe Ciubuc și-a invitat prietenii și colegii să privească împreună proiecțiile sale cinematografice din anii renașterii naționale. Într-o lume grăbită, filmele sale reamintesc că libertatea nu a venit de la sine și că adevărul are nevoie mereu de martori, chiar și peste 35 de ani.
„Sunt documente de epocă” - așa își descrie Gheorghe Ciubuc filmele realizate în anii deșteptării naționale. În fața publicului de astăzi, cineastul privește cu emoție spre acele pelicule alb-negru, rodul unor timpuri în care curajul și conștiința națională se plăteau scump.
„Mă temeam că filmele vechi de peste 35 de ani nu prea pot fi înțelese”, mărturisește Ciubuc. „Ele au fost realizate în anii ’89-’90, când trăiam într-o altă lume. Azi, în sală poate sunt oameni care nici nu se născuseră atunci sau erau copii. M-am gândit că poate e mai bine să le văd doar eu, dar prietenul meu Alecu Reniță m-a convins: ar fi util să le revedem cu mai mulți colegi, cu mentalitatea de azi, într-o epocă a libertății și a democrației. Am acceptat. Filmele pe care le-am gândit împreună cu Alecu Reniță pe la finele lui 1988, readuc chipurile și vocile celor care au luptat pentru identitate și libertate: Leonida Lari, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, dar și deputați ai Primului Parlament al R.Moldova. Sunt documente rare, mărturii ale unei perioade de trezire colectivă și de curaj civic.
„Am avut șansa să lucrez cu un operator de excepție, Iulian Florea”, spune Ciubuc cu recunoștință. „De la el am învățat ce înseamnă un reportaj adevărat, cum să surprinzi emoția și demnitatea unor oameni care făceau istorie chiar atunci, sub ochii noștri.”
Cineastul recunoaște că aceste filme nu s-au născut doar dintr-o vocație artistică, ci dintr-o datorie și nevoie identitară. „Eu provin dintr-o familie de intelectuali și știu cât de greu le era acestora, înainte de ’89, să se simtă români. Simțeam nedreptatea încă din adolescență - ni se spunea să vorbim numai rusește, să ne ascundem originea. Mă revoltam. Din acea revoltă s-a născut nevoia de a face film, de a spune adevărul.”
Primul dintre aceste filme, de doar opt minute, este o cronică a momentului istoric din 1989, când intelectualii au avut curajul să spună „ajunge!”. Ei sunt „cei care trebuiau să vină” - oamenii care, prin curajul lor, au deschis drumul democrației și independenței. Cea de-a doua peliculă conține mărturii zguduitoare ale băștinașilor discriminați, lipsiți de dreptul de a lucra la baștină și a beneficia legal de locuințe și reședință la Chișinău. Filmul accentuează linia de demarcație între cei veniți/chemați/nepoftiți/nedoriți pe teritoriul nostru, dar asigurați peste rând cu apartamente și locuri de muncă, iar moldovenii aduși la condiția să plece în Siberia după o bucată de pâine. Așa a apărut „strămutarea benevolă” a populației autohtone în imensitatea imperiului, imagini derulate în cea de-a treia peliculă, greu de privit, fiindcă nedreptatea țipă în fiecare cadru despre moldovenii prigoniți pe meleaguri străine.
Alecu Reniță, prezent la proiecție, a mărturisit cu emoție că, „cei care au luptat atunci au dispărut în uitare, iar la televizor auzi zilnic că timp de 30 de ani, nu s-a făcut nimic. Acest film arată tocmai contrariul - el surprinde Mișcarea de Eliberare Națională, poporul deșteptat și renașterea românească în Basarabia. Fără sprijinul moral și curajul colectiv al sutelor de mii de moldoveni, aducerea acasă a limbii române, alfabetului latin și tricolorului nu aveau șanse de izbândă. În film se văd episodic mulțimile atinse de duhul libertății, ele întruchipând partea frumoasă a națiunii noastre, cea care nu se plânge, ci acționează, care iubește și crede în destinul românesc al Basarabiei”.
Poetul Ion Hadârcă a remarcat că experiența vizionării filmelor este sfâșietoare, „te apucă de inimă și revezi cu ochiul minții tot ce s-a întâmplat și se mai întâmplă cu noi. Imaginile demascatoare despre invazia „specialiștilor fără studii”, aduși în Moldova, arată o politică de genocid programată de Moscova împotriva băștinașilor. Meritul lui Gheorghe Ciubuc rezidă în curajul nebunatic de a reuși să documenteze câteva din crimele monstruoase comise de „eliberatori” împotriva moldovenilor”.
Deși filmele documentare m-au îngrozit, am trăit un sentiment de legitimă mândrie pentru lupta înaintașilor, pentru îndrăzneala impresionantă a cineastului Gheorghe Ciubuc, care a sfidat amenințarea cu moartea, a trecut peste arestarea de câteva ore la sediul „Glavlit”-ului de la Moscova, nu a ținut cont de avertismentele „binefăcătorilor” din breaslă și a mers până la capăt.
Sfârșitul întâlnirii cu trecutul, datorită peliculelor documentare, nu a șters prea mult nedreptățile. Nici rănile sufletești ale nedreptățiților nu pot fi complet vindecate. Totuși, Gheorghe Ciubuc a reușit să aducă în fața publicului adevărul și memoria unei epoci.
Iar Virgil Mărgineanu, președintele Uniunii Cineaștilor, a adăugat că aceste filme se cer scoase din arhive, pentru că, deși vechi, ele au o putere uriașă asupra generațiilor ce vin, oferind lecții de curaj, demnitate și identitate națională, care îndeamnă la responsabilitate și continuitate.
Autor: Carmen Puiu
Articol publicat în revista NATURA, nr. 405
Susține Natura.md: Devino Patron!
