Devino Patron!

Apa noastră, viitorul nostru: salvarea izvorului din Saharna Nouă

Apa noastră, viitorul nostru: salvarea izvorului din Saharna Nouă

Svetlana Cebanu, consilieră în cadrul Consiliului comunal Saharna Nouă, în numele locuitorilor din satul Saharna și din comuna Saharna Nouă, a expediat pe adresa redacției revistei NATURA o scrisoare în care ne comunică despre izvorul, o sursă sigură de apă potabilă pentru locuitorii din Saharna Nouă, care are nevoie să fie protejat, conservat în beneficiul generațiilor viitoare.    

„Izvorul se află pe un teren alături fiind o clădire, precum și o fântână alimentată cu apă prin țevi de la un izvor cu debit mare, care se varsă în râul Nistru. În urma unei vizite, Elena Macrii, secretara Consiliului local, a constatat că zona este înconjurată de o pădure cu arbori seculari și prezintă urme de animale sălbatice, care utilizează izvorul ca sursă de apă. 

Pe 1 septembrie 2025, am înaintat o solicitare către domnul primar pentru constituirea unei comisii din consilieri locali, care să evalueze situația și să asigure respectarea cadrului legal în procesul de înstrăinare a terenului. Până în prezent, nu am primit niciun răspuns. Mai mult, pe 7 octombrie 2025, a fost organizată o audiere publică privind vânzarea terenului menționat, împreună cu fântâna în care se scurge apa din izvor și construcția existentă. Considerăm că această procedură nu respectă prevederile legale.    

Ne adresăm Ministerului Mediului, Agenției de Mediu, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Agenției „Apele Moldovei” și tuturor instanțelor în cauză să intervină, asigurând respectarea legii, pentru a preveni înstrăinarea unui bun de interes public major, păstrând izvorul satului – sursa vitală de apă pentru locuitorii din Saharna Nouă. În cazul secării treptate a fântânilor și a celor trei iazuri din localitate, salvarea comunității va fi acest izvor”.      

Autor: Svetlana Cebanu, consilier, 

Saharna Nouă, Rezina   

Articol publicat în revista NATURA, nr. 406 

  N.B. Sperăm că problema dată va fi rezolvată în beneficiul comunității în corespundere cu legislația în vigoare. 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!