Din tolba vânătorului de imagini
natura.md
Iul 27, 2026 12:16
29
0
Într-o seară frumoasă de vară, cu nori cenușii agățați deasupra braniștii, am purces cu un bun prieten la o tură foto. Ajunși la marginea pădurii și parcând mașina, după obiceiul nostru de mari „vânători", eu am luat-o spre dreapta, prietenul spre stânga.
Nu fac câțiva pași prin crângul încărcat de umezeală, când aud un mormăit nemulțumit. Prietenul uitase ceva în limuzină și se întorcea bombănind. Văzând una ca asta încep să-mi fac și eu inventarul. Aparatul foto? Da. Obiectivul? Da. Binoclul? Da. Monopodul?... Acesta lipsea.
Fac imediat cale întoarsă. Când mă apropii de locul unde lăsasem autoturismul, am înlemnit. Chiar în parcarea improvizată stătea liniștit un căprior frumos, care părea că ne așteaptă.
M-a privit atent, apoi cu cel mai firesc glas din lume, m-a întrebat:
- Unde-i șoferul?
Am rămas mut. Și nu că sălbătăciunea vorbi cu glas omenesc, dar pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee unde să fie, la moment, prietenul de care aveam nevoie și eu. Mașina era încuiată, iar cheile erau la el.
- Păi nu știu... am bâiguit eu.
Animalul a clătinat ușor din cap, parcă confruntând o bănuială veche despre oameni.
- Mereu la fel. Când ai nevoie de un șofer nu-i de găsit.
Apoi a privit spre cer. Începuse să cadă primii stropi de ploaie. A oftat, mi-a aruncat o privire plină de înțelegere și s-a îndepărtat alene.
Ajuns acasă mă tot chinuie o întrebare de ce avea totuși nevoie de șofer animăluțul? O fi vrut, poate, să-l ducă cineva la adăpost de ploaie? Sau poate avea o altă rugăminte?
De una, însă, sunt sigur: dintre toate viețuitoarele pădurii întâlnite la fotovânătoare, doar aceasta a fost singura care s-a arătat interesată mai întâi de șofer și abia apoi de fotograf. Caz ce m-a întristat puțin.
Autor: Stanislav Duduciuc
Articol publicat în revista NATURA, nr. 413
Susține Natura.md: Devino Patron!
