Devino Patron!

IN MEMORIAM

IN MEMORIAM

Vladimir Beșleagă și-a apărat Neamul și Țara, până la ultima suflare, nu în birouri confortabile, ci pe câmpul de luptă.

Ce altceva a însemnat viața lui Vladimir Beșleagă decât o luptă neîntreruptă pentru a trezi lumea și a face dreptate neamului românesc căzut sub ocupația sovieto-rusească?

Armele publicistului, eseistului, prozatorului și omului politic au fost adevărul, demnitatea, cuvântul și scrisul, tribuna liberă, iar bătăliile îndelungate pe care le-a purtat de-a lungul „cumplitelor vremi” se desfășurau în tranșeele înstrăinării, acolo unde se dădeau confruntările cele mai crâncene pentru păstrarea sufletului românesc din Basarabia și Transnistria.

Impus de destin să-și ascundă gândurile și trăirile pe o hartă roșie, lăbărțată de la Prut până la Sahalin, aruncat de regim pe traiectoria unui „zbor frânt”, rănit de nenumărate ori în spate și în față, Vladimir Beșleagă s-a îndărătnicit să treacă peste resemnarea mioritică și a ales să intre benevol, pe cont propriu, pe câmpul de luptă dominat de dușmani, oportuniști și mancurți, căutând discret să-și recruteze părtașii de idei, să-i învețe părintește arta de a evita colaboraționismul cu regimul de ocupație, totodată deprinzându-i curajul să reziste în fața perfidelor și diabolicelor forme de rusificare, înstrăinare și îndoctrinare.

Mulți au devenit ucenicii Maestrului fără să știe. Învățăturile lui pașnice aveau farmecul și puterea ploilor îndelung așteptate, când seceta pârjolea pământul natal, înădușea graiul matern și transforma în scrum memoria colectivă.

Avea harul să prețuiască oamenii, să cucerească aproapele prin simplitate, cumpătare, înțelepciune și exemplul personal.

Am convingerea că indiferent de vijeliile de la Est, care se abat nepoftite pe la noi, opera publicistică și literară a lui Vladimir Beșleagă se va afla totdeauna în orice istorie și antologie obiectivă din Basarabia românească și din Țară.

Cealaltă dimensiune esențială – omul politic și luptătorul pentru cauza națională – se cere valorificată, fiindcă ea este puțin cunoscută și cam trecută cu vederea. Iar Vladimir Beșleagă a avut o conștiință românească exemplară, a întruchipat demnitatea națională și a constituit un model de rezistență în anii ocupației și, după 1985, a devenit o figură emblematică a Mișcării de Eliberare Națională.

Idealul vieții sale a fost și a rămas unificarea neamului românesc și eliminarea graniței artificiale de pe Prut.

P.S. Anul 2013. Maestrul Vladimir Beșleagă mă onora cu prezența la emisiunea „Istoria în mișcare” pe care o moderam la „Vocea Basarabiei”. Ar fi mai mult decât necesar ca acele emisiuni deosebite cu Vladimir Beșleagă, cu multe mărturii rare și cu valoare de document, să intre în arhiva și circuitul public al Muzeului de literatură. 

Autor: Alecu RENIȚĂ

Susține Natura.md: Devino Patron!