Devino Patron!

OAMENI ȘI LOCURI DRAGI, ȘI TU CARE MĂ PLACI…

OAMENI ȘI LOCURI DRAGI, ȘI TU CARE MĂ PLACI…

Mai mulți ani în urmă, la o lecție, am avut sentimentul unei revelații uluitoare (ca orice revelație, de altfel) despre matricea spirituală a unui copil născut la oraș. În Chișinău.

Tradițional, dar și clișeic, pentru mine, copil de profesori dezrădăcinați din satele lor și înrădăcinați de comisiile raionale de învățământ într-un sătuc de pe plaiuri orheiene, matricea spirituală, baștina, altfel spus, era pragul părintesc, revărsat spre curte, îngustându-se prin portiță și mărginit cu primul drum, de la care pornea Lumea. 

Dorin, elevul căruia îi datorez această schimbare de optică, a spus că baștina lui este perimetrul îmbrățișat de străzile Independenței și Cuza-Vodă, străjuit de bulevardul Dacia. „Aici am crescut, prin aceste curți m-am jucat, mi-am făcut prieteni și aveam voie să ies. Aici cunoșteam toți copacii și toate răzoarele cu flori, pe aici alergam și tot aici mi-am început drumul spre Lume, adică spre grădiniță”. 

La distanță de 15 ani, eu poetizez răspunsul lui Dorin, dar esența rămâne aceeași. Copil de oraș, cu bunici de oraș, Dorin nu avea un nuc la poartă, un izvor sau un codru care să-i fi marcat simbolic copilăria chișinăuiană. Copiii mei vor spune la fel, m-am gândit. Și mi-am dat seama că, între timp, eu devenisem un copil al Chișinăului. Acum am de trei ori vârsta de atunci a lui Dorin, iar două treimi din acești ani le-am trăit în Chișinău.  

Îndiferent de culoarea politică a primăriei, de narativele protestelor, ale criticilor sau ale adorațiilor, Chișinăul este orașul meu, casa mea, ancora mea europeană, civilizațională, civică, artistică și de multe alte feluri. De mai mult de trei decenii Chișinăul este spațiul în care m-am maturizat, m-am afirmat, mi-am validat principiile și valorile și mi-am trăit bucuriile cotidiene. Pentru că am văzut și văd în toate o lecție care mă definește.

Una dintre lecțiile pe care le-am învățat este cea a omului care sfințește locul. Sfințitul locului, pentru mine, acum 30 de ani, apoi acum 20 și 15 ani, a fost curățenia spațiului. A trebuit să înțeleg că dacă nu pot schimba lucrurile pe plan mare, pot să le schimb în imediata mea apropiere. Profund marcată de curățenia curților orășenești din Ploiești, de abundența mușcatelor la geamurile și pe balcoanele blocurilor bucureștene, am făcut tot posibilul ca în căminul studențesc, apoi în cel al familiștilor, apoi în curtea în care locuiesc acum să fie curat, să înflorească teii, să zâmbească petunii, să adie a lavandă, iar eu să-mi beau, verile, cafeaua lângă mușcatele de la geam. Am învățat, în acești ani, să cooperez cu vecinii, să preiau inițiativa, să caut și să găsesc soluții și să mă feresc de toxicitatea ideii că la noi nu se poate. Am cu ce compara Chișinăul și pot compara Chișinăul cu alte orașe europene și, mai ales, pot afirma, după o evoluție a aspectului său, căreia i-am fost martoră de trei decenii încoace, că Chișinăul meu este un oraș european: curat, verde, înflorit.

O altă lecție la care țin mult este cea a vieții active. O vară petrecută în Chișinău este o vară plină, în fața căreia multe dintre vacanțele în cele mai tentante locații de pe litoral pot părea serbede. Chișinăul meu este un oraș al teatrelor, al spectacolelor pe acoperiș, al concertelor din parcuri, în aer liber, al cafenelelor mici și elegante, al restaurantelor care îmbină rafinamentul bucatelor cu rafinamentul atmosferei. Orașul meu este spațiul parcurilor curate, al oamenilor care fac sport, al evenimentelor culturale. 

În cele din urmă, nu aș putea să nu evoc lecția iubirii, căci spre iubire curg toate, căci ea se condensează în mine și ea se proiectează în felul meu de a vedea orașul. Iubirea mea începe cu iubirea pentru profesorii de liceu pe care i-am avut, apoi continuă cu iubirea pentru Valea Trandafirilor, colindată în lung și-n lat în anii de liceu, apoi cu iubirea pentru Valea Morilor, devenită un alt spațiu de contemplare, în timpul studenției. Iubirea mea pentru acest loc se alimentează cu iubirea pentru soțul meu, pe care tot în Chișinău l-am cunoscut, cu iubirea pentru copiii mei pe care aici i-am adus pe lume, cu iubirea pentru surorile mele și alți oameni dragi pe care îi am în preajmă, tot aici. Iubirea mea se revarsă în alte râulețe spre Biserica de Lemn, de la Porțile Orașului, spre balta cu nuferi de la Grădina Botanică, spre mormintele părinților mei, care odihnesc în cimitirul de pe strada Doina, spre liceul unde muncesc, spre „Cărturești”-ul de la muzeu și se revarsă în versurile cântecului „Oameni și locuri dragi, și tu care îmi placi...”.    

Autor: Viorica Oleinic 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 402

 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!