Devino Patron!

Cum scăpăm de furnici

Furnicile nu intră în categoria dăunătorilor nici în grădină, nici în livadă și nici în gospodărie. Și, totuși, prezența lor – mai ales în număr mare, este supărătoare. Pentru a scăpa de furnici puteți apela atât la soluții 100% naturale pe care le foloseau poate și bunicii noștri, dar și la metode mai puțin cunoscute, care și-au dovedit eficiența în „stârpirea” acestor mici insecte.

Cum scăpăm de furnici
Foto simbol. Sursă: www.eva.ro

Apa
Oricât de banal ar părea, irigarea este cea mai naturală metodă de a scăpa de furnici. Cea mai eficientă utilizare a apei este de a „spăla” mușuroaiele sau orificiile prin care ele ies la suprafață în solarii, în curți sau în grădină. Pentru a avea rezultate bune, este nevoie să urmărești unde își mută furnicile adăpostul și, treptat, prin inundarea celor noi, să convingi colonia să se mute cu totul. Pentru suprafețe mici, eventual pentru invazii în interior – în magazii, spre exemplu, se poate turna apă fierbinte direct pe cuibul furnicilor.

Oțetul de mere
Proprietăţile antifungice şi antiinsecticide ale oţetului ajută la eliminarea muşuroaielor de furnici. Pune-l într-o sticlă cu pulverizator şi aplică-l cu încredere.

Clorul
O altă soluţie care omoară furnicile este cea formată din apă şi clor. Amestecă-le într-o sticluță cu pulverizator şi aplică peste furnici. De precizat că această metodă este una care poate fi dăunătoare mediului, așa că se recomandă a fi folosită doar pentru a alunga insectele din spații interioare.

Varul nestins
Este o metodă ușor de pus în practică, descrisă foarte bine pe site-ul Paradisverde.ro, care recomandă așezarea grăunțelor de var nestins la intrarea în mușuroi, peste care se toarnă apă rece. Manipularea varului trebuie făcută cu mâinile protejate de mănuși de lucru!

Borax (borat de sodiu)
Cel mai folosit ingredient în lupta domestică cu furnicile pare să fie boratul de sodiu (Borax). Soluţia optimă prezentată este un amestec jumate-jumate de borat de sodiu şi zahăr, plasate într-un căpăcel, din moment ce majoritatea furnicilor sunt atrase de chestii dulci. Mai puţin furnicile roşii şi furnicile dulger, care nu pot fi alungate decât cu insecticide.

Usturoiul
Cățeii de usturoi nu sunt preferaţii furnicilor. Din acest motiv, împrăştie-i prin locurile pe unde vezi că ies furnici: colţurile ferestrelor, rosturile de la gresie şi faianţă etc.

Menta
Menta distruge capacitatea de miros a furnicilor. Astfel, este indicată plantarea „strategică” a mentei în zonele în care doriți să scăpați de furnici. Pentru interior se recomandă plantele în ghiveci puse sau frunze puse la intrările în casă şi în colţurile geamurilor.

Piper negru
Piperul negru trebuie pus pe traseele furnicilor sau în locurile pe unde ele pătrund sau ies din mușuroi.

Scorțișoara
Scorţişoara nu este pe placul furnicilor. Poţi pune pe podea beţişoare de scorţişoară sau poţi aplica ulei de scorţişoară în locurile afectate.

Cafea
La fel ca și în cazul scorțișoarei, mirosul este cel care le alungă pe furnici. Este nevoie de boabe de cafea sau de cafea măcinată pentru a le determina să plece.

 

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 342

Susține Natura.md: Devino Patron!