Amintirile mele de străbuni
natura.md
Oct 10, 2025 05:18
493
0
Azi, ca și în copilărie, aștept ziua ce sfântă – duminica. Ea îmi amintește de rugăciunile bunicilor, de candela aprinsă, de cartea de rugăciuni, de liniștea casei părintești.
Aud și astăzi murmurul timpului cu imaginea bunicilor mei – doi bătrâni -, dar, de fapt, ei aveau cât am eu acum – 50-53 de ani.
Una din cele mai impresionante zile era în care bunicul Vasile așternea pe podea (bunica Jenea îi zice dușumea) iarba proaspăt cosită cu multe plante și flori de câmp. Călcam pe un covor verde, moale și puțin jilav. În casă se împrăștia un miros îmbietor ca din poveste. Oare și în rai o fi așa de încântător și frumos?
Au trecut anii ca un stol de cocori. Timpul mi-a spulberat copilăria și adolescența, iar cu ei și pe oamenii dragi. Sărbătorile creștine îmi readuc în memorie ființele dragi. Când le vizitez casa de veci, le aduc un fir de busuioc, le aprind o lumânare și le mulțumesc. Bunicilor și părinților le datorez zâmbetul, căldura, încrederea, puterea, tinerețea și dragostea pe care le-au clădit în mine.
Mă strecor printre mormintele lor și mă uit cât de modeste, dar îngrijite sunt. Tăcute și triste se înalță crucile lor argintii. La fel cum sunt alte patru din Arionești ale străbunilor din partea mamei. Pașii mi-i îndrept nu doar în duminica blajinilor. Ne adunăm de mai multe ori, noi, nemurelele, din toate colțurile lumii și ne amintim de strămoși. Repetăm gestul mamei și, atunci când ne întâlnim, pâinea o așezăm pe prosop că doar așa capătă un gust mai bun. În această reuniune, la masa tăcerii, unde vorba e domoală, aproape șoptită, mirozna de pâine, amestecată cu tămâie, cu cea de flori face ca în zi de duminică să renaștem și să devenim mai buni.
Autor: Angela Grosu, învățătoare,
IP Gimnaziul-Grădiniță „C. Negruzzi”,
satul Târnova, Dondușeni
Articol publicat în revista NATURA, nr. 403
Susține Natura.md: Devino Patron!
