Pictori de lăcașuri sfinte
natura.md
Oct 10, 2025 05:31
561
0
În spatele fiecărui locaș sfânt stau meșterii, constructorii și pictorii. Despre aceste lucruri am aflat în cadrul lecțiilor de catehezare predate de părintele Viorel Cojocaru de la Parohia Sf. Petru și Pavel, Chișinău. Aici ne primenim sufletele și ne reevaluăm parcursul nostru moral- spiritual.
La una dintre lecții, părintele i-a invitat pe pictorii parohiei, veniți din România, ca să ne dezvăluie din tainele și specificul muncii lor. La întâlnire cu enoriașii au venit pictorul Mihai și diaconul Adrian.
Din mărturisirile diaconului Adrian, cert e că nu poți fi pictor de lăcașuri sfinte fără studii temeinice. Apoi urmează ani de ucenicie, fiind inițiați în tainele meseriei. Până a li se revela chemarea cu adevărat, sunt într-o continuă căutare. Odată revelată, pictorul de biserici și mănăstiri își poartă cu râvnă și destoinicie crucea, iar munca lor se vădește pe chipul plăcut uimit al oamenilor care aleg să pășească pragul sfintelor lăcașuri.
Pentru a intra cu dreptul în această meserie misionară, orice pictor de biserici se conduce după cartea „Ermenii", care include tipajul și modalitatea de pictare a sfântului. Totodată, trebuie să știe că baza fiecărui chip de sfânt o constituie imaginea Mântuitorului și că există un plan iconografic de pictură a bisericilor. De exemplu, mucenicii se pictează cu cruce albă, cuvioșii, fiind misionari, cu rotulus în mână etc. Cunoștințele lor sunt de neconceput fără o studiere adâncă a Bibliei și a vieții fiecărui sfânt pictat pe pereți ori în icoane.
Amintim că apogeul școlii de pictură în spațiul românesc este perioada domnitorului Petru Rareș, ctitor al șirului de mănăstiri: Sucevita, Moldovita, Humor, Hurezi etc.
Portretul moral al pictorului de sfinte lăcașuri mai este completat de sufletul plin de inocență, de puritate, de simplitate, de sinceritate, de liniște sufletească. Nelipsite din meniul zilnic al acestor meseriași sunt rugăciunea, postul și lucrul în echipă. Pe parcursul muncii, se poate și fundal muzical, acatiste, pricesne, paraclise. Toate acestea însă trebuie să fie conectate la Hristos, să-L simtă în tot ce gândește și face pictorul misionar.
De asemenea, importantă este și comunicarea eficientă între pictori și preotul paroh al bisericii, precum și membrii Consiliului parohial. Reacția acestora în fața picturii este exprimată nu numai prin mimica feței și ochii larg deschiși a mirare și a bucurie, ci și verbal, prin laude ori obiecții, doleanțe. Întrebați cum reacționează, în special, la laude, ei au mărturisit că nu-și doresc laude. Pe acestea le primesc de la Hristos. Își doresc ca munca lor să aducă în inimile oamenilor bucuriile vieții.
Omul când intră într-o biserică trebuie să simtă o stare de liniște, iar Evanghelia expusă în imagini trebuie să-l transceadă, volens-nolens, în cunoașterea Sfintei scripturi și, desigur, în rugăciune. Atunci ei vor ști că munca lor își face misiunea de a-l așeza pe om în relație cu Dumnezeu.
Toate aceste strădanii nu dau rod, dacă nu este rugăciunea comună atât din partea pictorilor, cât și a membrilor parohiei, preoți și enoriași.
Din experiența lor ne-au dezvăluit că odată, pictând o mănăstire, părintele stareț venea în fiecare zi, se uita și tăcea. Ei nu înțelegeau, îi place ori ba, și, întrebându-l, Sfinția Sa a afirmat că dacă nu va fi bine, le va spune, răspuns care i-a uns la inimă. Altădată, pictând o altă biserică, părintele paroh avea, uneori, nemulțumiri, atunci ei i-au replicat așa cum pot să facă doar cei care sunt în Hristos: „Părinte, cât vă rugați, atâta iese!”
Întrebați dacă au ispite pe parcursul muncii, au mărturisit că nu le au, fapt evident datorită rugăciunii continue. Încununarea lucrării lor este atunci când finalizează pictura Sfintei Biserici, fac curățenie și, în final, îi copleșește o Mare Bucurie, care acoperă toate greutățile ce le-au avut pe parcurs. Toate se şterg, se uită când văd strălucirea coborâtă pe pământ în chip de biserică sau mănăstire. Ei pleacă cu inima împăcată, lăsând enoriaşilor bucuria de a trăi credința în imagini!
Pictând lăcașuri sfinte în diferite spații geografice, atât în România, cât și peste hotare, pictorii au afirmat că fiecare popor își are stilul specific de pictare a icoanelor și au remarcat că sfinții sunt asemănători poporului, detaliu surprinzător pentru noi. Pictura românească totuși are o respirație ușoară, e caldă, bogată în peisaje, în comparație cu pictura greacă sau sârbă care este mai rece, mai austeră.
Dintre tehnicile de pictură bisericească, Patriarhia Română pledează pentru mozaic și frescă. Avantajul celei din urmă este că odată cu trecerea timpului pictura devine mai luminoasă, mai frumoasă și durează sute de ani.
La fel, pictorii parohiei noastre au menționat efortul părintelui Petru Buburuz în edificarea bisericii, apreciindu-l că lasă lui Hristos și comunității o biserică ce ne duce de pe Pământ în Cer!
Toată comunitatea de enoriași ne rugăm Bunului Dumnezeu să-l țină sănătos pe părintele paroh, Petru Buburuz ca să ajungă și să slujească Sfânta Litrughie în biserica pe care a visat-o și care acuma strălucește ca o picătură de lumina coborâtă din cer pe mult pătimitul nostru pământ!
Autor: Ludmila Motricală, profesoară,
LT „Dante Alighieri” Chișinău
Articol publicat în revista NATURA, nr. 403
Susține Natura.md: Devino Patron!
