Ramul mereu înflorit de la Izvoare

Oricât ar părea de simplu și accesibil în relațiile cu semenii, Arcadie Capcelea nu poate fi înțeles în afara matricei sale spirituale - izvorul miraculos care îi dă energiile vitale și îi  definește profilul complex de ecologist, cercetător și savant.

    S-ar putea ca viitorii monografi să-l caute mult și bine pe Arcadie Capcelea prin numeroasele articole, cărți și studii pe care dânsul le-a scris, fără să-i vadă sufletul, trăirile interne și opera ca un tot întreg ce respiră împreună cu neliniștile umanității și cu NATURA-Mamă.

Prins între două secole egoiste, în care foșnetul pădurilor a fost schimbat pe foșnetul banilor, iar cântecul păsărilor l-au transformat într-un recviem global pentru mii de specii asasinate de om, Arcadie Capcelea a avut înțelepciunea, curajul și responsabilitatea morală să treacă de partea bună a istoriei, să se înregimenteze benevol în acel grup foarte restrâns, care a ales să apere viața pe planetă; să ajute râurile și oceanele supuse poluării intense; să caute formula reală de stopare a degradării solurilor  și pământurilor roditoare; să intervină pentru a ocroti firul de iarbă și frunza verde; să le reîntoarcă dreptul divin la existență a miriadelor de viețuitoare din adâncuri și de la suprafață ce formează biodiversitatea Terrei. Altfel spus, pentru Arcadie Capcelea protecția mediului înconjurător și ecologia au avut, mai întâi, o dimensiune spirituală care, sub o formă sau alta, de-a lungul vieții a ajuns să se manifeste în gândire, atitudini, instituții și cărți.

Într-o lume, care alunecă rapid în barbarie și se lasă acaparată de tik-tokuri și alte modele de îndobitocire colectivă, poate că ar fi necesar să fac câteva referințe la valorile generației noastre bazate, în fond, pe contribuția fiecăruia la păstrarea, dezvoltarea și înmulțirea bunurilor comunitare și publice, pe ajutorarea aproapelui și respectul între oameni de diferite vârste. Pot confirma sau mărturisi că în anii ”80 ai secolului trecut – cuvântul ECOLOGIE – puțin cunoscut publicului larg și chiar mediului academic, concentra în sine o sinteză a dimensiunii spirituale, etice și filosofice. O cercetare fugară a presei înainte de prăbușirea URSS, ar scoate la suprafață zeci de rubrici, de la „ecologia naturii” și „ecologia omului” până la „ecologia culturii” și „ecologia sufletului”. La sfârșitul anului 1989 am discutat zile întregi (Gheorghe Malarciuc, Grigore Vieru, Alecu Reniță, Alexandru Sefer, Nicolae Dabija, Ion Mija, Andrei Dumbrăveanu, Alexei Pălănceanu, Valentin Bobeică, Ion Dediu) ce politici va promova noua gazetă NATURA, care urma să apară la începutul lui 1990. Până la urmă a învins ideea că NATURA își va axa programul editorial pe „ecologia sufletului”, evitând dezbaterile tehnice, teoretice și academice pe subiecte de ordin general, iar logoul pus deasupra denumirii publicației – UN OM CURAT, ÎNTR-O ȚARĂ CURATĂ, ÎNTR-O LUME CURATĂ – simboliza crezul generației de ecologiști basarabeni, generație formată pe ruinele imperiului sovietic și înaripată de cele mai nobile și înălțătoare idealuri. Se cere de spus clar și răspicat: acea extraordinar de frumoasă comunitate de sufletiști în frunte cu Gheorghe Malarciuc s-a avântat în luptă pentru pământul natal și verdele matern nu pentru bani, nu la comanda partidului și nici pentru glorie personală. Dimpotrivă: puterea comunistă ne amenința zilnic, ne fugărea din spațiul public, ne interzicea să discutăm cu oamenii și ne prezenta ca dușmani ai poporului și progresului. Ceea ce merită să se știe e că tânărul savant Arcadie Capcelea a făcut parte din acea generație unică și deosebită, care a adus libertatea pe pământul nedreptățit al Moldovei, a pus temeliile politicilor naționale de mediu și a deschis ferestrele moldovenilor să vadă România, Europa și lumea liberă. Celelalte activități au derivat în cele mai originale forme din sursa de bază, din dimensiunea spirituală a ecologiei – de la instituții administrate pe principii moderne până la studii și cărți de pionierat.

Când livada rodește din belșug, apar nu numai albinele, ci și paraziții împreună cu invidioșii. Știu că unii pretinși academicieni au încercat să-i dicteze lui Arcadie Capcelea pe ce drum s-o apuce, au abuzat de funcția lor și, sub masca binefăcătorilor, au îndrăznit să-l marginalizeze în reformele instituționale, care transformau Ministerul Mediului, în unul modern, național și european. Iar un pitic de la Inspectorat, în „semn de recunoștință”, aflând că șeful său urmează să fie transferat la Banca Mondială, a expediat la Washington un denunț mizerabil, cerând în mod ultimativ conducerii BM să-i refuze angajarea. Totuși, Arcadie Capcelea a avut un talent impresionant de a trece destul de liniștit prin „grădina zoologică”, fără să țină cont de jivinele nesățioase de la butoane. Îl interesa să ducă lucrul început până la capăt, îi plăcea să ajungă la destinație, avea satisfacția proiectelor rezultative, finalizate în favoarea naturii și cetățenilor. Ar fi instructiv pentru lăudăroșii lipsiți de orice merite, să afle că în cei peste 20 de ani lucrați la Banca 

Mondială, Arcadie Capcelea a reușit să pledeze și să instrumenteze proiecte de sute de milioane de dolari care au contribuit la modernizarea și europenizarea R.Moldova.

   La început de secol și mileniu, într-o primăvară doldora de frumuseți, împreună cu Arcadie am fost la baștina sa, în satul Izvoare. Peisajul, satul, oamenii, râul Căinari din vale, livezile în floare – toate se încadrau armonios într-un vechi tablou bucolic și păreau crâmpeie strălucitoare din icoana Basarabiei noastre dragi și sfinte. Efectiv, trăiam senzația că mă aflu într-un colț de rai. Din ziduri amenajate țâșneau izvoarele bucuroase să vadă lumina, vatra seculară și oamenii. Jur-împrejur zeci, dacă nu sute de salcâmi înfloriți, împrăștiau arome îmbătătoare și îmbălsămau văzduhul. În vale, o luncă împodobită de florile lui prier, se lăsa împărțită în două de apa râului Căinari. Revenite acasă, berzele se roteau în cercuri largi, lăsând corul de broaște să-și continue partitura. Acolo, în vraja naturii, mi-am amintit de celebrul vers blagian că „veșnicia s-a născut la sat” și, încântat de cele văzute, am exclamat: „Primul ministru al mediului nu se putea naște în alt loc decât la Izvoare!”

Timpul nu cruță pe nimeni. Anii trec în mare viteză, iar în spatele lor rămân biografiile noastre – existente sau absente, bogate sau sărace, pline de fapte frumoase sau de lucruri lipsite de orice valoare. Ceea ce pot spune cu siguranță este că prin foarte multă muncă Arcadie Capcelea și-a făurit biografia proprie, a lăsat neamului românesc din Basarabia studii și cărți valoroase și și-a făcut un loc binemeritat în istoria națională.  

Ecologiștilor, studenților și cercetătorilor de azi și de mâine, înainte de a-l căuta pe Arcadie Capcelea pe internet, în biblioteci sau pe Google – le sugerez, mai întâi să iasă undeva în sânul naturii, să asculte simfonia codrilor, să vadă frumusețea Nistrului, Răutului și Prutului, să descopere bucuria, cântecul și zborul păsărilor libere, să prindă un răsărit de soare lângă o pajiște scăldată în roua dimineții și să respire adânc aerul curat al zorilor de zi. Apoi să treacă pe la moșia și vatra arhaică botezată cu frumosul nume Izvoare. Acolo, între văile și dealurile blânde, între lunca râului Căinari și costișele împodobite cu casele gospodarilor, între șipotul izvoarelor și salcâmii înfloriți o să descopere o fărâmă din raiul Basarabiei. Acolo, între apele curate, ierburile înrourate, salcâmii înfloriți, trilurile privighetorilor și murmurul izvoarelor o să vă apropiați de moștenirea menținută și transmisă din tată în fiu, o să găsiți un ram mereu înflorit și o să înțelegeți rostul vieții lui Arcadie Capcelea, o viață închinată cu dragoste Naturii-Mame, ecologiei sufletului, Basarabiei natale și întregului neam românesc.   

Autor: Alecu Reniță    

Articol publicat în revista NATURA, nr. 407

Susține Natura.md: Devino Patron!