Mândrești, leagăn de istorie și suflet

Satul meu, cuibușor de dor

     Există locuri pe harta lumii care sunt doar puncte geografice și există „Acasă”. La hotarul dintre deal și cer, acolo unde diminețile se nasc din rouă și liniște, stă așezat satul Mândrești ca o poveste spusă încet, din generație în generație. În partea de nord-est a raionului Telenești, se află satul meu frumos și mândru, înconjurat de coline și pământ roditor, el își poartă numele cu demnitate, ca pe o moștenire lăsată de străbunii mei. E un sat cunoscut pentru peisajele sale și comunitatea sa activă, ce poartă cu sine o istorie bogată, ancorată în documente de secole și continuată de viața de azi.

     Pe urme de demult

         Din legenda satului Mândrești aflăm că, pe locul unde este aşezat astăzi, se întindeau limbi de pădure, ce se desprindeau ca nişte şuvițe din codri întinşi ai Orheiului şi Lăpuşnei şi care se întindeau până aproape de şesul larg al Ciulucului. Prin desişul acestor păduri nesfârşite mişunau brodnici şi viteji, care au stat cu armele la picior pentru a-și apăra cirezile lor de vite, ce-şi găseau hrana din abundență prin pădurile seculare. Se spune că demult tare, cel care a venit primul pe aceste pământuri a fost unul Ion Mândru şi cu Petrache Roadedeal. Au trăit ei aşa cât o fi trăit, dar într-o bună zi s-au luat la întrecere, după care să rămână numele satului. Mândru voia el să se cheme ca pe dânsul, Roadedeal pe numele lui. Aveau ei amândoi odăi în fundul moşiei, acolo unde este azi fântâna lui Harghel. Într-o zi, când erau la odaie, s-au înțeles să înconjoare moşia călări şi cine va învinge, satul să ia numele lui. Au pornit ei din fundul moşiei şi au mers pe hotar până când au ajuns la locul de unde ieşea pârâul la sălcii. Acolo, când să se oprească, era înainte o râpuşoară, unde l-a aruncat calul şi-a rămas mort pe loc Ion Mândru, care ajunsese primul. Roadedeal s-a ținut de cuvânt şi-a dat numele satului după numele lui Mândru, adică Mândreşti. Pe locul unde a murit Ion Mândru s-a pus un stâlp de piatră, care este şi azi mai dincolo de fântâna lui Panait Sava. Fata lui Mândru, cea mai mare, s-a măritat cu un oarecare Harghel, alta s-a măritat cu Gore şi a treia cu Chitoroagă.

         Șoaptele timpului 

          Rădăcinile noastre nu sunt numai în legendă, ci și în documente: satul a fost menționat pentru prima oară în anul 1611. De atunci, stă sub semnul unei rezistențe tăcute. Vechea vatră a satului, locul unde s-a aprins prima oară focul și s-a așezat prima piatră, se află într-o regiune binecuvântată, între „Ciulucuri”, delimitată de șesurile râușoarelor Ciulucul Mic și Ciulucul de Mijloc. Această zonă, definită de apă și pământ fertil, nu este doar o coordonată geografică; este inima baștinii mele. Când pășesc pe aceste locuri, simt că ating o poveste veche de peste patru veacuri, iar leagănul copilăriei mele se așază firesc pe fundația robustă a acestei istorii. Aici, timpul nu aleargă, ci merge domol, în pas cu oamenii și cu anotimpurile. Câmpurile ce se întind în jurul satului, par pagini nesfârșite de istorie, scrise cu plugul și cu sudoarea celor care au muncit pământul cu credință, numiți mândreșteni. Primăvara aduce miros de pământ reavăn și ciripit de păsări, vara lanuri aurii și zile pline de muncă, toamna, rod bogat și mulțumire, iar iarna liniște, fum subțire ridicându-se din hornuri și povești spuse la gura sobei de bâtrâni. Fiecare anotimp lasă o urmă în sufletul satului, ca o semnătură a timpului. În Mândrești, viața se măsoară în pași pe ulițe mari și frumoase, în saluturi simple și sincere între gospodari, în clopotele bisericii care adună oamenii, în izvoare curate și cristaline. Casele, așezate cuminți de-a lungul drumurilor, păstrează miros de pâine coaptă, de busuioc, de floare de salcâm și de răbdare. Aici, desfătările sunt împărțite, necazurile sunt purtate împreună, iar oamenii știu că adevărata bogăție stă în omenie și în legătura cu locul natal, cu tradițiile și obiceiurile lăsate de strămoșii noștri. 

       Pagini nesfârșite de istorie

         Pentru mine, acest tărâm nu este o legendă îndepărtată, ci Mândrești, satul ce-a fost și încă este, leagănul copilăriei mele. Un leagăn nu doar de sfoară și lemn, ci unul împletit din priviri blânde, din jocuri cu copii din mahalaua mea, din cântece vechi și din răbdarea părinților.

Aici, natura are miros de vatră. Îmi amintesc cum mergeam cu tatăl meu la pădure. Tatăl, Gheorghe Stratan, a muncit mulți ani pădurar, iar pentru el codrii nu erau doar un loc de muncă, ci ceva sfânt. Cunoștea fiecare colțișor al pădurii: știa unde înflorește fiecare floricică, unde cresc ciupercile, unde este plantat fiecare copac și unde fiecare pasăre își are cuibul ei, iar natura trăiește în deplină armonie. 

Dacă satul mi-a dat rădăcinile, școala din Mândrești mi-a dat aripile. Nu pot să vorbesc despre baștină fără să îmi aduc aminte de locul unde s-au aprins primele lumini. Școala din sat, la moment Gimnaziul „Dimitrie Cantemir", a fost și rămâne un pilon important al comunității noastre. Aici s-au pus bazele cunoștințelor, s-au format caractere și s-au născut vise pentru multe generații de copii. Pe vremea când am învățat eu, școala era condusă cu responsabilitate și demnitate de directorul Constantin Samson. A fost un director care a pus suflet în tot ceea ce a făcut, un om dedicat școlii și educației, un conducător exigent, dar corect. Prin muncă, responsabilitate și respect față de profesori și elevi, a contribuit la buna organizare și dezvoltare a școlii din satul Mândrești. A știut să îmbine disciplina cu omenia, lăsând în urma sa o școală bine organizată și amintiri frumoase în inimile elevilor. Astăzi, școala își continuă frumos parcursul sub conducerea doamnei director Irina Bogonos, care, alături de cadrele didactice, muncește cu dăruire pentru a oferi elevilor un mediu educațional modern, sigur și plin de valori.

 Gimnaziul din Mândrești nu este doar o clădire, ci un loc al amintirilor, al formării și al speranței pentru viitor. Îi respect pe toți cei care au contribuit și contribuie zi de zi la educarea copiilor satului nostru! Cu cât timpul trece, școala devine tot mai modernă și mai frumoasă, adaptându-se nevoilor elevilor de astăzi și păstrând, în același timp, valorile care ne-au format. Îmi aduc aminte cu drag de învățătoarea mea, Rita Nastas, care nu mi-a predat doar litere. Ea a fost cea care, cu o blândețe de neuitat, mi-a pus prima oară stiloul în mână. A fost un gest simplu, dar care a deschis o lume. Fiecare dintre dragii mei învățători a lăsat o amprentă de aur pe drumul meu. Nu m-au învățat doar să scriu și să citesc, ci mi-au transmis pasiunea, etica și acea credință tăcută că vocația este o datorie sacră. Datorită lor, acel copil de pe ulițele Mândreștiului a crescut și a înțeles chemarea. Școala din sat a fost locul unde mi s-a transmis flacăra, aceeași flacără care astăzi mă definește ca învățătoare și care continuă să pâlpâie în vatra baștinei mele. 

Pe lângă o infrastructură solidă, care include moara, policlinica, grădinița, Casa de Cultură, biblioteca, sectorul de poliție, școala și Întreprinderea Silvică, satul se poate lăuda cu o Casă de nunți modernă, un simbol al prosperității și al dorinței de a celebra viața frumos, unde comunitatea își organizează cele mai importante sărbători: nunți, botezuri și aniversări, menținând astfel vie conexiunea socială în spiritul mare al satului. Ne închinăm în fața Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, un monument ocrotit de stat. Biserica este un stâlp fundamental al vieții satului, iar preotul Constantin, prin sfatul său înțelept și blând, reușește să mențină vie flacăra credinței și să adune constant comunitatea, devenind un reper spiritual și moral pentru mândreșteni.

  Ne amintim de sacrificiul consătenilor căzuți în 1944, în fața cărora se înalță un Monument istoric. Dar Mândreștiul este și simbolul rezistenței: purtăm în istoria noastră numele eroice ale activiștilor anticomuniști Filimon și Olimpiada Bodiu (1912–1971). Și totuși, cea mai mare mândrie vine din roadele sale umane. Din Mândrești s-au ridicat figuri marcante precum compozitorul și dirijorul Gheorghe Mustea; poeta Diana Sava Daranuță; scriitoarea Olesea Raru; Olga Bogaiciuc, o antreprenoare dedicată și pasionată. La fel de pricepută și dedicată este colega mea de școala Larisa Draguţan, o gospodină cunoscută în tot satul Mândrești. Mâinile ei dibace transformă ingredientele simple în adevărate delicii, fiind faimoasă nu doar pentru cele mai bune plăcinte, dar și pentru torte deosebite și tot felul de alte bunătăți, păstrând vii rețetele vechi.

     Tradițiile satului

     Folclorul popular, tradițiile sunt liantul care leagă trecutul de prezent, oferind identitate și coeziune socială. Perioada de iarnă reprezintă apogeul manifestărilor folclorice. Toți așteaptă cu nerăbdare Ajunul Crăciunului, ascultând vocile cristaline ale colindătorilor, iar cetele de tineri pornesc pe ulițe, ducând vestea Nașterii Domnului. Trecerea dintre ani aduce apoi urătorii și freamătul Plugușorului. Această datină nu este doar o recitare, ci o veritabilă scenetă ritualică, în care tinerii, prin pocnetele biciului și sunetul clopoțeilor, invocă belșugul și fertilitatea pământului pentru anul ce vine. Capra și Ursul, jocurile cu măști, transformă pragul anului într-un spectacol viu al regenerării. Iar de sfântul Vasile cei mici umblă din casă în casă cu semănatul. Tradițiile sunt puternic centrate pe marile sărbători religioase. Paștile, sărbătoarea Învierii, este pregătită cu migală. Femeile încondeiază ouăle, pregătesc mielul și coc pâinea ritualică, pasca și cozonacul. Momentul culminant este, desigur, slujba de Înviere. Un capitol aparte îl ocupă Paștele Blajinilor, la morminte se împart daruri (pomană). Axa spirituală se completează cu Hramul satului, dedicat Adormirii Maicii Domnului pe 28 august. Această zi este cea mai importantă sărbătoare religioasă, un prilej de reîntoarcere acasă pentru toți. În esență, tradițiile satului Mândrești reprezintă o carte de vizită vie, un amalgam de credințe străvechi și practici religioase care nu doar decorează calendarul, ci structurează viața. 

   Inima vie a Mândreștiului

     Satul e frumos și mândru, nu doar datorită denumirii, ci și doamnei primar Oxana Guzun, care a făcut satul să înflorească, transformându-l într-un model de comunitate vie și prosperă. Această mândrie a devenit vizibilă și palpabilă. Abilitățile și devotamentul dumneaei nu s-au limitat doar la gestionarea eficientă a resurselor; ele au revitalizat spațiul public și spiritul comunitar. Satul beneficiază și de sprijinul Proiectelor Sociale Concordia. Acest parteneriat aduce o rază de lumină și o confirmare că seniorii noștri nu sunt uitați. Proiectele Sociale Concordia ajută bătrânii din Mândrești, oferindu-le sprijin esențial, fie că vorbim de mese calde sau îngrijire. O dată cu deschiderea recentă a Clubului Vârstnicilor, aceste eforturi consolidate demonstrează că, la Mândrești, leagănul generațiilor este respectat până la capăt. Localitatea natală înflorește prin oamenii ei. Primăria a reușit să pună în valoare patrimoniul, să ofere un mediu propice dezvoltării culturale prin susținerea Ansamblului Folcloric „Datina”. Mândria localității mele astăzi este o îmbinare perfectă între istoria sa venerabilă și capacitatea sa de a se reinventa, demonstrând că baștina poate fi nu doar amintire, ci și viziune de viitor. 

    Bogăția satului sunt oamenii

  Mândreștenii sunt recunoscuți ca fiind gospodari desăvârșiți, iar hărnicia și dragostea lor de frumos se oglindesc în peisajul local. Casele, așezate cuminți de-a lungul drumurilor, sunt frumoase și îngrijite, păstrând tradițiile de la străbuni. Mândria satului izvorăște din realizările și succesele frumoase ale copiilor, care își fac studiile în țară și peste hotare, purtând cu ei sămânța locului. Această realizare de suflet, reprezintă cea mai valoroasă zestre a Mândreștiului. Băștinașii iubesc satul nu doar pentru că este secular, cu o istorie de peste patru veacuri, ci pentru un motiv mult mai profund: este satul lor, locul unde s-au născut, au crescut.           

Autor: Natalia Stratan  

Articol publicat în revista NATURA, nr. 407  

Susține Natura.md: Devino Patron!