Regulile de aur ale bunicii (cum scapi de mirosul de usturoi)
- Mănâncă pătrunjel. Este o plantă aromatică foarte eficace pentru controlul nivelului de bacterii din gură și eliminarea halenei. Dacă după ce ai consumat usturoi, vei mesteca un fir de pătrunjel proaspăt, vei neutraliza mirosul picant și dezagreabil care rămâne în gură. E indicat să mesteci cam 5 minute firul de pătrunjel, ca și cum ar fi gumă de mestecat. E bun și un ceai de pătrunjel.
- Bea lapte. Laptele este un truc bun împotriva mirosului lăsat de usturoi. Conform unui studiu realizat de cercetătorii canadieni, dacă bei lapte în timp ce consumi alimente bogate în usturoi, ai șansa să îi reduci mirosul neplăcut. Laptele, mai ales cel integral, posedă proprietatea de a reduce concentrarea compușilor volatili din usturoi din nas și gură. Efectul este mai mare dacă bei laptele pe parcurs ce mănânci, nu la sfârșitul mesei.
- Fă gargară cu bicarbonat de sodiu. Este util pentru o mulțime de lucruri și utilizat pentru igiena dentară. Pentru a elimina mirosul de usturoi spală-te pe dinți, pe gingii și pe limbă cu pastă de dinți mai întâi și apoi dizolvă două lingurițe de bicarbonat de sodiu în apă caldă. Fă gargară cu această soluție câteva minute până dispare halena.
- Ronțăie boabe de cafea. Mestecă două-trei boabe de cafea prăjită și mirosul va dispărea imediat.
- Mănâncă scorțișoară. Scorțișoara conține zeci de principii aromatice cu virtuți bacteriologice care împiedică înmulțirea bacteriilor din gură. Poți folosi un extract lichid de scorțișoară sau bea un ceai de scorțișoară după masă. Vei obține o respirație proaspătă și agreabilă.
- Mestecă cuișoare. Datorită proprietăților sale analgezice și antiseptice dentiștii utilizează eugenolul, extras din cuișoare pentru a face preparate pentru îngrijirea dentară. Anumite persoane mestecă 1-2 cuișoare pentru a neutraliza și eradica mirosul de usturoi. Este un truc simplu și necostisitor care nici nu necesită preparare.
- Folosește suc de lămâie. Sucul de lămâie e bun și pentru eliminararea mirosului de pe degete. Pentru a elimina halena bea apă minerală în care ai pus suc de lămâie.
- Mestecă frunze de mentă. Poți mesteca frunze de mentă sau prepara o infuzie sau un ceai de mentă pipărată care e bun și pentru stomac, ficat, pancreas și bilă.
Autor: Parascovia Mămăligă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 411
Susține Natura.md: Devino Patron!

