SÂRMA GHIMPATĂ
Vizionez la televizor un film documentar: grănicerii sovietici repară gardul de sârmă ghimpată la granița cu România. E o căldură strașnică. Grănicerii, dezbrăcați până la brâu, cu arma în spate, robotesc. Curg sudorile de pe ei. Dar ei, sărmanii, lucrează, repară gardul, schimbă sârma ghimpată pe alta nouă, urgent, în bătaia soarelui, goi și cu arma în spate. Unde am mai văzut soldați, muncind cu arma în spate, pe pielea goală? Aha, în Nicaragua! Soldații lui Ortego munceau la strânsul cafelei cu arma în spate, gata oricând pentru a respinge atacul contrașilor. Și în Angola soldații îi ajută pe țărani la lucrările agricole cu arma în spate pe pielea goală: în orice moment pot fi atacați de dușmanii din „Unita”! Și în Cuba, la tăierea trestiei de zahăr, patrioții lui Castro muncesc cu arma în spate pe pielea goală: gata în orice clipă să-și apere patria - „Patria o muerte!”
Și la noi, la Prut, grănicerii sovietici lucrează cu arma în spate pe pielea goală, nu pot nici pentru o clipă să lase arma din spate: în orice moment pot fi atacați!...
E căldură mare, arșiță, pârjol... grănicerii sovietici la granița cu România, cu arma în spate pe pielea goală, repară gardul din sârmă ghimpată, gata în orice clipă să respingă atacul dușmanului!... Frumos film, patriotic, sugestiv, plin de idei noi pentru casa comună europeană.
Ce se mai aseamănă tabloul de la Prut cu cel din Cuba și Angola! Toți cu arma în spate, pe pielea goală, gata în orice clipă să respingă atacul sau să atace. Încep să confund locul acțiunii, personajele... Și armele sunt de același sistem, și privirile vigilente ale soldaților se aseamănă, și mișcările lor, și entuziasmul, ca la frații gemeni.
Uneori am senzația că toți, cu arma în spate pe pielea goală, trag sârma ghimpată la Prut, în Cuba, în Angola... Dar de ce mă mir? Nu e același sistem și aceeași ideologie?!
Autor: Alexei Marinat
Articol publicat în revista NATURA, nr. 414
Susține Natura.md: Devino Patron!

