„Fără cunoașterea valorilor tradiționale suntem sortiți dispariției sau asimilării” 

Invitatul de onoare

Alina Felea, doctor habilitat în istorie, conferențiar cercetător, Institutul de Istorie, USM 

- Sunteți considerată unul dintre cei mai apreciați istorici medieviști din Republica Moldova, iar cercetările dumneavoastră despre istoria familiei, viața cotidiană și mentalitățile societății medievale au devenit lucrări de referință. Câtă muncă, perseverență și pasiune se ascund în spatele unei asemenea recunoașteri academice?

- Mulțumesc frumos pentru  apreciere. În activitatea oricărui cercetător sunt ore de muncă nenumărate, nu există zile de odihnă sau concediu, pasiune nemărginită pentru istorie și, totodată, un mare rol are încurajarea și susținerea familiei. 

- Se spune că temelia unui intelectual se clădește în familie și în școală. Cum s-a născut interesul dumneavoastră pentru istorie și ce rol au avut familia și primii ani de studiu în formarea cercetătorului de astăzi?  

- Familia este cea care mi-a cultivat interesul pentru cunoaștere, lectură și m-a sprijinit pe durata întregii mele formări. Părinții mei, Ulian și Ana, au fost cei care mi-au încurajat pasiunea pentru istorie, mi-au cumpărat dicționare, enciclopedii, cărți din diferite domenii. În afară de aceasta, familia noastră era abonată la un număr impresionant de ziare și reviste, pe care le citeam din scoarță în scoarță. 

Un rol important în formarea mea au avut toți anii de școală. Clasa întâi am absolvit-o în satul Holoșnița, raionul Soroca, iar următorii ani de studii i-am urmat la Școala medie din satul Ocolina, raionul Soroca. În timpul studiilor, profesorii de limbă română, pe atunci numită moldovenească, de limbă rusă, de istorie puneau accentul pe lectură, având o listă de lucrări obligatorii pe care trebuia să le citim. Totodată, ceilalți profesori ne formulau sarcini, care cereau cercetarea enciclopediilor și dicționarelor.

- În parcursul fiecărui om există profesori care lasă urme de neșters. Cine sunt mentorii cărora le-ați putea spune, din toată inima, ab imo pectore, un sincer cuvânt de recunoștință? 

- Elevii care au studiat în școala din satul Ocolina, printre care și eu, au avut parte de profesori talentați și pasionați, astfel că fiecare dintre ei au investit în formarea mea o bucățică din sufletul lor, fapt pentru care le mulțumesc din inimă. Ei au fost cei care m-au format. Însă profesorii care cel mai mult m-au marcat au fost Dimitrie Cobâlaș, profesor de geografie, și Ecaterina Văzdăuțan, profesoară de istorie. 

Totodată formarea mea ca cercetător a avut loc la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, recunoștința mea profundă este pentru fiecare dintre profesorii de la Alma Mater.

- Ați ales un domeniu mai puțin cercetat până nu demult – istoria familiei, a căsătoriei și a relațiilor de rudenie. Ce sau cine v-a determinat să vă dedicați acestei direcții de cercetare și ce ați descoperit pe parcurs despre societatea moldovenească de odinioară?

- Într-adevăr, cercetările despre istoria familiei, a căsătoriei și a relațiilor de rudenie au fost neglijate mult timp, în primul rând, fiind promovate problemele politice. Fiind o nouă direcție de cercetare, ce se încadrează în antropologia istorico-socială, inspirată de vestita Școală a Analelor, s-a remarcat în spațiul românesc după 1991.

     Alegerea temei despre familie și a căsătorie, una dintre direcțiile cercetărilor mele, a fost influențată de familia mea: părinții mei au avut o căsnicie fericită de 50 de ani, de bunicii mei de pe mamă, cu care locuiam într-o ogradă – o căsnicie de 70 de ani, de bunicii mei „adoptiviˮ din satul Holoșnița, la care au locuit părinții mei fiind tineri căsătoriți, care m-au iubit necondiționat. Ei au fost pentru mine un model de familie iubitoare, muncitoare, cu credință în suflet. Am fost educată în spiritul dragostei de familie, de neam, respectul față de tradiții. Deși copilăria mea a fost în perioada sovietică, în familia noastră se sărbătoreau Crăciunul, Sfintele Paști, Hramul satului, se adunau la masa de sărbătoare mătușile și unchii împreună cu verișorii, se cântau colinde etc.

   În ceea ce privește societatea din Țara Moldovei din sec. al XVII-lea începutul sec. al XIX-lea, cu referire la tematica de cercetare, erau respectate cu strictețe canoanele Bisericii Ortodoxe, tradițiile și valorile stabilite de comunitate. Orice deviere de la cele menționate atrăgea după sine condamnarea din partea comunității, pedepsirea conform regulilor Bisericii și/sau ale legilor statului. Însă și atunci, ca și acum, existau probleme intrafamiliale, intercomunitare etc., precum cele legate de infidelitate, adulter, violență, alcoolism ș.a. 

- Studiile dumneavoastră explorează familia, statutul femeii, căsătoriile mixte, viața cotidiană și mentalitățile din Moldova sec. XVII-XIX. Dacă ați privi peste veacuri, care sunt cele mai mari deosebiri dintre omul de atunci și omul de astăzi? Dar care sunt asemănările surprinzătoare?  

- Fiind o societate majoritar creștină, era destul de greu să obții un divorț în Țara Moldovei. Singura cauză pentru care putea fi acordată era adulterul. Însă exista o procedură destul de complicată, cu implicarea rudelor, vecinilor, preoților, autorităților ecleziastice și civile. Biserica, în competența căreia intrau aceste probleme, căuta orice mijloace pentru a menține familia. În Republica Moldova, deși este o populație majoritar creștină ortodoxă și s-a menținut conceptul de familie tradițională, totuși, la etapa actuală avem un număr foarte mare de divorțuri, care se obțin ușor. Dacă în sec. XVII-XIX concubinajul era condamnat, în prezent este destul de răspândit, ceea ce indică o criză de valori. 

În prezent, s-au schimbat viziunile și atitudinea asupra unor lucruri fundamentale: avem egalitatea genurilor, cu recunoașterea rolului femeii în societate, deși mai sunt multe reminiscențe patriarhale. Dacă în Evul Mediu și Epoca Modernă femeia se orienta mai mult spre treburile casnice și educația copiilor, în perioada recentă își alege singură accentele: de la cariere reușite, cu funcții, la diferite niveluri - un exemplu este funcția de președinte, ocupată de o doamnă, miniștri femei, doamne care au construit afaceri de succes, cercetătoare etc. În anii de după declararea independenței Republicii Moldova, familia a fost afectată de fenomenul migrației, când unul dintre părinți, sau ambii, au fost nevoiți să plece în căutarea unor mijloace de întreținere. Acest fenomen a marcat profund relațiile în familie, a modificat viziunile copiilor asupra modelului de familie. Totodată, globalizarea și mediatizarea și-au lăsat amprenta, în special asupra modelului comportamental al oamenilor: dispar treptat noțiunile de rușine, responsabilitate, fidelitate.

În viața cotidiană, sunt obișnuite obiceiuri alimentare care erau un lux în perioada premodernă, de exemplu, consumul de cafea și dulcețuri, în special din cauza prețurilor înalte la aceste produse. În schimb, în Evul Mediu și perioada premodernă scoicile, icrele, racii și melcii erau produse cotidiene consumate, fiind  o sursă de alimentație în perioada Postului, dar și o sursă în perioadele de foamete.

Oamenii din acele timpuri erau mai credincioși decât astăzi, o influență aparte având dezvoltarea științifică și tehnologică din prezent. 

- Familia a fost întotdeauna nucleul societății. Analizând documentele de acum câteva secole, ați constatat că problemele familiilor de atunci seamănă cu cele din prezent? Sunt provocările actuale mai dificile sau doar diferite? 

- Existau numeroase provocări în familie, unele dintre care sunt asemănătoare, altele nu, unele chiar foarte dificile. Astfel, copilul cel mai mic urma să rămână în gospodăria părinților, respectiv, să locuiască cu ei. Astăzi, copiii sunt liberi în alegere. În trecut, viitoarea mireasă era aleasă în mare parte din considerente financiar-economice și cuvântul hotărâtor era cel al părinților, iar în caz de încălcare a voinței părintești, tânărul sau tânăra era dezmoștenit/ă. În prezent, tinerii își aleg singuri partenerii. Legislația de atunci admitea violența, bătaia ușoară a femeii, însă am depistat documente care atestă un abuz în această privință, iar în prezent violența este pasibilă de pedeapsă. 

- Cercetările istorice nu înseamnă doar reconstituirea trecutului, ci și înțelegerea prezentului. În ce măsură credeți că lucrările dumneavoastră pot influența modul în care societatea de astăzi privește familia, valorile și relațiile dintre oameni?

- Aș vrea să cred, că obiceiurile și tradițiile, despre care vorbesc în lucrările mele, ar putea fi cel puțin păstrate, m-aș bucura să fie și promovate prin organizarea șezătorilor tematice, a seratelor. În ceea ce privește valorile, rolul primordial aparține familiei, educația începe de acasă, respectul și dragostea se promovează în sânul familiei, iar apoi se regăsește în familiile copiilor educați. Ar fi de dorit o mai mare implicare a Bisericii în organizarea lecțiilor publice, a emisiunilor despre familie, dragoste, valori și relații armonioase între oameni.  

- În ultimii ani se vorbește tot mai des despre întoarcerea la autenticitate, la valorile tradiționale și la un mod de viață mai apropiat de natură și de rădăcinile noastre. Din perspectiva istoricului, este această tendință o necesitate a lumii contemporane sau mai degrabă o formă de nostalgie?

- Este o necesitate de a păstra identitatea unui popor în condițiile globalizării și modernizării. Fără cunoașterea valorilor tradiționale, a autenticului, a doinei, a horelor, a cântecului de leagăn, a rădăcinilor neamului, a istoriei zbuciumate suntem sortiți dispariției sau asimilării. 

- Recent, ați fost distinsă de Ministerul Educației și Cercetării cu Diploma de Onoare pentru contribuția adusă cercetării istorice, pentru monografiile, studiile și manualele elaborate. Într-o perioadă în care pseudoistoria și informațiile neverificate circulă tot mai ușor, cât de importantă este responsabilitatea cercetătorului și ce le-ați spune celor care contestă valoarea cercetării științifice autentice?

- În prezent, societatea poate fi ușor manipulată prin promovarea unei istorii false, în special de cei ce promovează o propagandă antinațională și utilizează nostalgia persoanelor  față de un trecut „fericitˮ în URSS. Aceste persoane utilizează narativul vechi sovietic despre o limbă moldovenească, eliberarea Basarabiei de către URSS în 1940, jugul român-moșieresc – niște falsuri și mituri menite să creeze o situație tensionată în societate și să combată parcursul european. Ceea ce este important de menționat e faptul că cei care contestă valoarea cercetării științifice autentice nici nu sunt interesați de o cercetare științifică autentică – de lucrul cu documentele de arhivă, de confruntare cu diverse tipuri de surse și opinii. Un istoric adevărat pune la îndoială faptele, caută argumente, studiază sute de documente și surse. 

- Orice școală de cercetare își dorește continuitate. Simțiți că aveți discipoli sau tineri cercetători care vă vor continua direcțiile de studiu și vor duce mai departe pasiunea pentru istoria socială și culturală a Moldovei?

- În Republica Moldova sunt mai mulți cercetători, inclusiv tineri, care studiază istoria socială, abordând istoria prin prisma antropologiei istorice și sociale, a imagologiei. Sper să devină o tematică atractivă pentru mai mulți.

- Fiind invitată de onoare a ziarului NATURA, nu pot să nu vă întreb: cât de mult a influențat mediul natural – codrii, satele, peisajele și ritmurile vieții rurale – modul de organizare a familiei și mentalitatea comunităților din Moldova de odinioară? Putem spune că natura a fost un adevărat modelator al identității noastre?

- Natura a fost unul dintre pilonii rezistenței identitare a neamului românesc: relieful a protejat structurile sociale tradiționale, așezările; codrii au fost loc de refugiu în vreme de restriște. Natura a fost cea care a oferit practic tot ce era necesar vieții: materiale de construcție, alimente și apa. Un adaos prețios în alimentație, în special, a sătenilor, îl ofereau roadele pădurii, ce intrau în categoria „alimentația foamei”: poame din care se preparau băuturi răcoritoare și alcoolice, gemuri și marmeladă; nuci, alune, castane; fructe - merele și perele pădurețe erau utilizate la prepararea oțetului și a cidrului; ciuperci, care se fierbeau, se uscau sau se murau; plante comune și rădăcini comestibile, care  puteau fi consumate crude. În timpul foametei, se consuma până și papură măcinată, cum s-a întâmplat în timpul domniei lui Ștefăniță-vodă de unde i-a rămas și porecla Papură-vodă. Pădurea oferea și un anumit procent din carnea consumată. Produsele piscicole și fructele de mare erau oferite și garantate de rețeaua hidrografică bogată a Țării Moldovei cu mulțimea și varietatea peștilor de apă sărată și de apă dulce, după cum remarca Georg Reicherstorffer, în 1528, că aceasta este într-o cantitate  atât de mare „încât omul nu poate dori nimic mai mult de la natură pentru nevoile vieţii”, concluzie confirmată și de alți călători.  

- Dacă ar fi să transmiteți un mesaj tinerilor care aleg astăzi cercetarea și istoria ca drum profesional, care ar fi cel mai important sfat pe care l-ați oferi din propria experiență?

- Cine caută găsește calea! Tinerilor le doresc să fie perseverenți și insistenți, să păstreze memoria înaintașilor. Adevărul e mai presus de orice! 

Consemnare: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 415 

Susține Natura.md: Devino Patron!