Gordinești: spre castelul fără împărat și împărăteasă

Despre Rezervația Peisagistcă „La castel” revista NATURA a scris de nenumărate ori. Pe site se pot găsi articole publicate încă din noiembrie 2019, https://www.natura.md/valea-raului-racovat, iar cele 24280 de vizualizări vorbesc de la sine că subiectul e o sursă continuă de incantație și inspirație. Un alt articol, https://www.natura.md/comorile-racovatului, la fel de inspirat despre Castel a fost scris cu un an mai târziu, iar după alt șir de vizualizări, cu multe zerouri, se poate înțelege cât de inspirat a fost autorul când a scris despre această zonă minunată. După atâția ani revin la acest subiect, care m-a inspirat într-o drumeție, recent făcută, cu un grup de elevi de la IP Complexul Educațional Gimnaziul Terebna, Edineț (director Rodica Titanu), în cadrul unui proiect „Programul Elvețian de Granturi Mici” (Swiss Cooperation in Moldova), organizat de Mișcarea Ecologistă din Moldova.         

Drum lung din Chișinău este până La Castelul din satul Gordinești, în schimb, atâta istorie, atâta mitologie și o frumusețe de poveste se împletesc în acest loc, încât după trei ore de drum sufletul și mintea ies de acolo mai puternice.         

Istorii repovestite 

Bucuria călătoriei spre pitorescul „La Castel” trece inevitabil prin satul Gordinești. Și cum ai putea străbate localitatea al cărei nume este legat de una dintre cele mai spectaculoase întinderi naturale și să nu te oprești pentru a-i descoperi farmecul? Aici, natura, istoria și oamenii locului completează povestea unui ținut de o frumusețe aparte.

Gordineștiul, o localitate vie și frumoasă, în apropierea căreia se află Rezervația „La Castel”, are toate motivele să se mândrească cu locurile pitorești așezate la poalele satului, chiar dacă etimologia numelui său nu trimite nicidecum la ideea de mândrie. Stâncile de acolo seamănă cu niște balauri de piatră, înălțându-se deasupra râului Racovăț, care-și duce liniștit și stingherit firul subțire de apă.  

Denumirea satului este de origine sârbă, de la Neagu, Neagoe la Neagăuți, ceea ce însemna grijă, tandrețe, apoi în sec. al XVI-lea devine Horbinești, toponim ce provine de la cuvântul slav „gorb” – „cocoașă”, cu sens de movilă, colină. Conform altor versiuni, termenul horb, fiind înrudit cu gârb, este moștenit din limba traco-dacă, care derivă de la protoindo-europeanul *ger/*gerbh - „a îndoi”, „a încovoia”. După anexarea interfluviului Prut-Nistru de către Imperiul Rus, denumirea satului a fost adaptată foneticii limbii ruse și modificată în Gordinești.    

De la 1576, 17 aprilie, scriu sursele, este atestat satul, de pe vremea lui Petru Șchiopul când întărește logofeți (scrib, cancelar, administrator) care să stăpânească peste această moșie. Date sigure, bine documentate se pot găsi în dicționarul, Ghidul toponimic, geografic și istoric al orașelor și satelor de Anatol Eremia. În dicționar se menționează că „Gordinești, atestat Neagăuți, sat pe Racovăț, în ținutul Hotin” datează din 1429. De la Petru Șchiopu și până la Vasile Lupu, voievodul, care „întărește lui Grigore Ureche spătar niște părți din ocină din Horbinești” „s-a înființat o comunitate de oameni coborâtori dintr-un strămoș comun Horban”, un răzeș din care descind astăzi locuitorii acestui sat frumos, Gordinești, cu locuri la fel de frumoase, spun și străinii, Castelul, Racovățul, Dealul Crucii, Șleahul Edinții ș.a.  

Astăzi satul încă își duce liniștit traiul, locuitorii, cei fideli baștinei, numără, conform recensământului din 2024, 2012 locuitori. Aici, oamenii au, dacă nu de toate, măcar cele necesare: liceu, director Emilia Andoni (care adună copii din satele vecine), centrul medicilor de familie, recent renovat, Casă de Cultură, magazine.  

Spre castelul fără împărat și împărăteasă    

Cu mulți ani în urmă, revista NATURA scria că „rezervația peisagistică „La Castel”, care se întinde pe o suprafață de 746 ha, este o destinație îndrăgită de revista NATURA, căci face parte din pitorescul lanț al Toltrelor Prutului (recifuri coraliere sarmațiene) care au o valoare istorică, științifică și culturală imensă.” Scriem și astăzi același lucru despre acest loc, despre frumusețile neatinse de mii de ani pe care mulți vizitatori, autohtoni sau străini, ar vrea să-și ia rucsacul și să revină într-o călătorie fie și de o zi.

 Despre acest picior de plai mioritic, scria în 2012 jurnalistul Lucian Reniță: „Rezervația „La castel”, canionul de câțiva kilometri din dreptul satului Gordinești este poate cel mai misterios dintre toate peisajele racovițene. Castelul din denumire nu e doar o metaforă, ci a fost un castel real. Atunci se mai vedeau încă ruinele unui beci lângă masa și scaunele de piatră, bine păstrate. Dar sovieticii au distrus, folosind piatra pentru construcții (deși Gordineștiul are o carieră gigantică și nu duce deloc lipsă de piatră). Localnicii vorbesc despre poveştile pe care le spuneau părinţii şi bunicii despre această construcţie enigmatică. Se pare că era un castel impunător, așa cum sunt cele din cărți, în care sunt ținute captive domnițele furate de zmei”. Impresionantă este legenda castelului, dacă ar fi doar una. Pentru că imaginea lui în piatră seamănă atât de mult cu urmele unei civilizații străvechi, încât până la noi au ajuns numeroase povești și legende. Acestea sunt păstrate și transmise mai departe pentru a nu fi uitate, dar și pentru a menține vie legătura cu strămoșii noștri. 

Trei versiuni are legenda de „La Castel” (resuscitez interpretarea folclorică din articolul lui Lucian Reniță). Una, și cea legată de poveștile live stories spune că un băiat (poveștile pe cale orală îmi permit să intuiesc că era chipeș, frumos și orgolios dacă a avut ambiția să fure fata) și-a furat iubita și a dus-o în castel, fiindcă părinții se împotriveau căsătoriei lor. Aici, în pereții de piatră, s-a fortificat iubirea lor. A doua versiune, cea legată de ocupația imperiului otoman, spune că un turc s-a îndrăgostit chiar de o fată din Gordinești, iar ca s-o impresioneze a avut puterea să construiască palatul în stânci. Când fata l-a refuzat, străinul a ținut-o în acest castel. A treia versiune poate fi găsită în folclorul românesc autentic, mitizată de Lucian Reniță (vezi linkul https://www.natura.md/comorile-racovatului). O reproduc doar din convingerea că tot ce e frumos, e creat din dragoste. Se spune că un balaur, dar nu era rău ca toți balaurii, ci unul iscusit și talentat, mai și iubea oamenii locului, a construit cu ghearele puternice un castel din piatră. Castelul era cu flori și dantele din piatră pe la ferestre. Când năvăleau tătarii peste casele oamenilor, balaurul sufla foc pe nări și-i alunga. Din dragoste pentru ei, probabil, soarta i-a fost să se îndrăgostească de o fată din Gordinești. Și era o iubire mare la palat, până când a venit omul negru și viclean, și a ademenit-o pe fată. Apoi a furat-o, iar balaurul, întors de la vânătoare, nu-și mai găsi iubita. „O căută peste tot, întrebă prin tot satul și în satele dimprejur, dar nimeni nu știa unde e fata. Într-un final, nebun de suferință și de furie, își demolează palatul, aruncând pietrele prin tot defileul de lângă Gordinești, apoi zbură trist către zare și nimeni nu mai știu nimic de el. De atunci, au mai rămas doar ruinele castelului și pietrele împrăștiate pe malul Racovățului, printre recife”, rescriu firul gândului din articolul jurnalistului L. Reniță. Ceea ce aș mai adăuga este faptul că dacă împăratul și împărăteasa ar mai fi trăit, am fi putut ști care variantă a legendei este mai aproape de adevăr.   

Frumusețea de altădată, trăită în poveștile contemporanilor      

Am fost foarte surprinși atunci când elevii din Gimnaziul din Terebna au vizitat pentru prima dată Rezervația Peisagistică „La Castel”. Vecini cu aceste locuri, copiii au descoperit imensitatea acestor frumuseți naturale și au rămas impresionați de istoria toltrelor, de aceeași vârstă și structură cu Marea Barieră de Corali, precum și de recifurile în care s-au păstrat urme ale unor organisme din trecutul geologic: nevertebrate, foraminifere, moluște, fosile, animale de mari dimensiuni etc.

Însoțiți de ghizii Silvia Ursul, specialist în ornitologie, și Pavel Pînzaru, botanist, doctor în științe biologice, elevii au avut parte de o experiență care a depășit simpla drumeție sau ascensiune pe stâncile abrupte. Vizita s-a transformat într-o veritabilă lecție în aer liber de istorie, geografie, ecologie și biologie. Urmărind zborul păsărilor, al vulturilor și al reptilelor, traversând lanțul de stânci acoperit cu iarbă și copaci, precum și malurile râului cu apa sa limpede, care curge printre formațiunile calcaroase, drumeții au acumulat o importantă experiență educațională. Botanistul Pavel Pînzaru le-a atras atenția să calce cu grijă pe lângă plantele cu proprietăți benefice pentru sănătate și să manifeste responsabilitate față de speciile incluse în Cartea Roșie. Participanții au avut ocazia să admire și să descopere, unii pentru prima dată, plante precum roșcuța de primăvară, salvia, diverse specii de stânjenei, dediței, garofițe și iarba somnului, toate fiind prezentate și explicate de specialistul care i-a însoțit într-o veritabilă lecție de botanică în aer liber.   

La „Dintele Dragonului” i-a adunat Silvia Ursul, povestindu-le istoria acestui monument de piatră. O stâncă calcaroasă cu înălțimea de 8 metri și lungimea de 20 de metri este un prilej de uimire și încântare ce se poate vedea în Rezervația Piesagistică „La Castel”. Un munte uriaș de stâncă, care așa arăta cândva, din cauza eroziunii, a ploilor, dar și a omului, folosind piatră drept material de construcție din vechile toltre a rămas doar o formațiune sfărâmicioasă. Acum, drept răsplată, privește spre om „râzând într-un dinte”, poreclit al dragonului. Și totuși, natura nu ne pedepsește atât de aspru. Aici își găsesc adăpost păsări, lilieci și alte viețuitoare ale castelului natural. Mai mult decât atât, de pe „Dintele Dragonului” se deschide o panoramă spectaculoasă asupra împrejurimilor. Priveliștea cuprinde stâncile calcaroase, valea râului și întinderile verzi ale rezervației, oferind vizitatorilor una dintre cele mai impresionante imagini ale naturii din această zonă.

Autor: Silvia Strătilă

Articol publicat în revista NATURA, nr. 412

Susține Natura.md: Devino Patron!