Baştina – simbol al dragostei

În anul 2010, am scos de sub tipar monografia satului natal, intitulată „Pelinia – nume de legendă”, care a avut două lansări de pomină: prima la Biblioteca „Liviu Rebreanu”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău, cu participarea multor personalităţi, a numeroşi pelinieni din Capitală şi din alte localităţi, inclusiv o delegaţie în frunte cu primarul Gheorghe Bagrin din Pelinia şi, o a doua lansare, s-a repetat în sat la Duminica Mare cu reprezentanţi ai oficialităţilor din raion şi cu o sală arhiplină de pelinieni. Cu mare bucurie recunosc că monografia s-a bucurat de succes şi acum sunt asaltată cu propuneri de a pregăti o nouă ediţie, completată şi îmbunătăţită. Nu este un lucru uşor, dacă voi fi ajutată la colectarea unor materiale, aşa cum mi s-a promis, poate voi încerca, pentru că sunt o fire temerară. Dacă unii autori primesc onorarii considerabile pentru munca de cercetare şi scriere, eu n-am primit nimic, a fost cadoul meu pentru satul natal, pe care îl iubesc nespus. Nu contează cine scrie o carte despre localitatea de baștină, totuși, cred că cei de pe loc trebuie să-și spună cuvântul nemijlocit ca martori ai evenimentelor, cunoscători de informație locală inedită. Atunci, la prima lansare, i-am sugerat domnului Ion Negrei, doctor în istorie, dar și viceprim-ministru, care ne-a onorat cu prezența și aprecierea, să țină cont de acest apel și să-i susțină pe cei care doresc să-și asume o atare responsabilitate. Cred că în cadrul sistemului de învățământ ar putea fi introduse, fie și facultativ, ore speciale pentru necesitatea de scoatere din necunoaștere, pe alocuri totală sau, și mai rău, greșit interpretată, a istoriei localităților noastre. Conform recensământului de anul trecut, în prezent, aproape o sută de localităţi există doar pe hârtie, cel mai acut fenomenul depopulării e resimțit mai ales în raioanele din nordul țării. Cauzele sunt aceleaşi de câteva decenii: scăderea natalității și ritmul alert al migrației.

Pelinia, sat mare şi frumos, conform aceluiaşi recensământ, are populaţia de peste şase mii de locuitori, în scădere faţă de cel din 2014. 

 Dar să revenim la iubirea faţă de baştină. Ea e simplă - dragostea față de satul natal cu toate ale lui. Așa precum se spune că nu există om să nu fi scris o poezie, bănuiesc că nu există persoană care să nu-și iubească baștina în care s-a născut - izvorul marilor iubiri pentru întreaga viață: de părinți, de Neam, de tradiții și chiar de ființa dragă, căci anume în adolescență încolțește amorul. Octavian Paler menționa toți avem nevoie de un asemenea loc pe care nu-l judecăm niciodată, care nu e nici rău, nici bun, căci există deasupra greșelilor și-l iubim fără obiecții, referindu-se la locul în care mai putem auzi pașii copilăriei, unde ne duce gândul de multe ori și ne cuprinde melancolia, căci și, ea poate fi o formă a dragostei, după cum afirma același autor. Iar Mircea Eliade își exprima regretul că n-am fost crescut la ţară, că n-am cunoscut, copil fiind, viața satului, care mi se părea singura adevărată, că acum sunt rupt definitiv de lumea aceasta idilică. În acest sens noi am fost mai norocoși. Spuneam și eu în monografie că Pelinia nu este un nume. Pelinia este un sentiment care ne leagă, ca și cordonul ombilical, pe toată viața, fie că suntem pelinieni din afară, reprezentând-o cu demnitate prin realizări și succese, fie că suntem pelinieni din interior, care-i continuăm zidirea și-i ținem aprins focul în vatră. Satul natal, cu partea lui de cer și pământ, cu inconfundabila-i identitate, îl purtăm în noi și cu noi, pentru că el ne este leagănul copilăriei, care, după cum afirma Lucian Blaga - este inima tuturor vârstelor - ne este Betleemul nostru pentru veșnicie. Suntem așa precum suntem pentru că ne-a fost dat să ne naștem anume atunci, și anume acolo. Ne-a mai fost dat, sub lumină cerească și pământească, să avem anumiți părinți, frați și surori, moși și strămoși, născuți și ei din humă peliniană, și care fac parte din același arbore spiritual, care Neam se cheamă. În noi și prin noi trăiesc străbunii, dar și urmașii, pentru care ne facem utilă vremelnicia pe acest microsegment de cosmos. Ne trăim prin ei prezentul perpetuu, pe care întemeietorii noștri daci l-au numit nemoarte. Eu cred că oricine poate subsemna la această declarație de dragoste față de satul natal. Mai cred că pentru cei porniți în lumea mare sau mică, dorul de casa părintească, de sat e și mai profund, pentru că sunt lipsiți într-un fel de acel aer al veșniciei și inspirației.

Mi-s dragi sătenii mei, și mai tineri și mai bătrâni, mă dor mâinile lor crăpate de muncă și arse de soare pentru a ne crește, nouă tuturor, pâinea cea de toate zilele. Fără să vreau, îmi vine în minte un caz durut. Făceam o călătorie, în 1979, în România, Ungaria și Bulgaria, la nivel de Comitetul Central al Sindicatelor. În compartiment stăteam cu un cuplu în vârstă, bătrânul era cam „fudul de-o ureche”, sau poate de amândouă, astfel consoarta-i fiind nevoită să vorbească tare, de se auzea în tot vagonul. La un moment, când admiram de la geam câmpiile bulgare, care deschideau o panoramă mirifică, demnă de penelul unui mare peisagist, cum numai mama-natură poate să ne prezinte: o amiază frumoasă, cu plugari care se odihneau sau mâncau la umbra copacilor și a stogurilor de paie, cer senin, multă lumină, aud glasul strident al bătrânei, vorbind în limba rusă: ia uită-te la bulgarii aceia, sunt ca moldovenii noștri țigani - mănâncă cu mâinile murdare, direct pe câmp. Nu știu dacă își poate cineva imagina cât de tare m-a supărat acest lucru, nu atât, pentru etichetarea de „moldoveni-țigani”, cât de acele „mâini murdare”. Le-am spus să le fie rușine și am cerut conducătorului de grup să mă treacă în altă parte, căci nu mai puteam respira același aer cu asemenea indivizi, în ciuda faptului că port o pietate deosebită oamenilor în etate. Îmi amintesc și alt caz, când mergeam cu automobilul spre București, împreună cu regretatul Grigore Vieru și cu alte persoane. Până la vamă ne-am oprit într-un sat, la o rudă a cuiva. Gazdele, ca pretutindeni, s-au arătat foarte cordiale față de Poet și dornice să-l servească cu de toate, la care el a spus: nu vreau nimic decât să rup un strugure de la butuc, spălat doar de ploile cerului. Prin acel strugure el a simțit, și noi la fel, gustul dulce al copilăriei. Două situații, dar cât de diferite!

Nu demult am vizitat satul Pelinia şi am făcut câteva popasuri: la muzeu, la casa de cultură, la bibliotecă şi la liceu.

La primul am întâlnit-o pe harnica şi neobosita păstrătoare a tezaurului şi tradiţiilor satului, Svetlana Gureanu, care de ani buni este directoare şi chiar se identifică cu acesta, căci de întrebi de ea, imediat urmează întrebarea: aveţi în vedere conducătoarea muzeului?, care mi-a mărturisit: Aş vrea să amintesc că în anul 1987 a început construcţia muzeului. Autorul proiectului este consăteanul nostru Valeriu Postolachi, arhitect-şef în secţia arhitectură a mun. Bălţi. Clădirea a fost dată în exploatare în termen record în anul 1989 de către brigada de constructori din sat, condusă de Nicolae Zaiaţ, cu o arhitectură unică față de alte construcții de acest gen. Tot în acest an biblioteca sătească a trecut de la Casa de Cultură la primul nivel al Muzeului. La amenajarea interiorului au colaborat specialişti ai Fondului Plastic din  Chişinău - pictorul Vasile Dolinţă (băştinaş, n.a.) şi specialistul în vitralii Nicolae Furtună. Tablourile din muzeu au fost pictate de artistul plastic Ştefan Florescu din Bălţi. Muzeul nostru este o comoară istorică şi culturală, care adăpostește o impresionantă colecție de peste 10000 de exponate, reprezentând mărturii și vestigii originale de valoare locală, națională și chiar universală. Din patrimoniu fac parte: tablouri ce reprezintă peisaje locale și portrete ale personalităților locale; vitralii ale multiplelor meserii, fresce; acte, documente și manuscrise vechi; piese arheologice; colecție numismatică; piese de mobilier și de vestimentație; covoare, războaie, scoarțe vechi tradiționale, alese și culese de gospodinele satului; prosoape naționale, lada cu zestre, sunducul cu pomene etc. Muzeul dispune de patru săli  cu  expoziţii permanente, fiecare din ele având generice specifice: „ Strămoșii noștri”, „ Pelinia ieri, astăzi, mâine”; „ Îndeletnicirile băștinașilor”, ,,Casa Mare”, „Ograda țărănească”. În afară de expoziţiile permanente, se mai desfăşoară câte 12- 15 expoziţii temporare pe an în incinta muzeului, dar şi 15 - 17 expoziţii în afara lui. Expoziţiile sunt completate de excursii ghidate, manifestări culturale şi științifice etc. Deseori la muzeu  se organizează șezători, clăci, la care sunt invitați neîntrecuţi meșterii populari din localitate: Nicolae Țurcanu, Vitalie Grumeza - la prelucrarea lemnului, Galina Grumeza - la croșetare, Tamara Litra – la confecționarea costumelor populare, Zinaida Agachi  - la țesutul covoarelor; Zinaida Dolința - țesutul prosoapelor; Zinaida Mihai – la împletitul în lozie;  Râciu Svetlana şi Liuba Dolință  - confecţionarea plapumilor etc. Un rol aparte revine tinerilor, inclusiv din categoria elevilor, care dau dovadă de multă inspirație, realizând lucrări frumoase, demne de toată admiraţia.  

Muzeul colaborează cu toate instituțiile din localitate, cu multe instituții culturale din raion și din republică, mai ținem o strânsă legătură cu unele muzee din România.

P.S.: Nu pot să nu amintesc aici că Biblioteca „Liviu Rebreanu”  din Chişinău, unde a avut loc prima lansare a monografiei „Pelinia – nume de legendă” a fost împodobită cu o expoziţie de la Muzeul satului, amenajată cu multă iscusinţă de Svetlana Gureanu. 

Ghenadie Antonovici, directorul Casei de Cultură, mândru de realizările obţinute,  mai ales în ceea ce priveşte renovarea şi dotarea instituţiei, după o mică excursie, mi-a relatat următoarele: La Casa de Cultură „Ion Dascal ”, (maestru dirijor al  orchestrei „Mugurel”, n.a.), construită în anul 1965, în prezent activează patru colective model: Ceata de Bărbați „Balada”, pe care-l conduc personal, Ansamblurile folcloric ”Busuioc ”și vocal „Haiduceii Peliniei”, care o au conducătoare pe Nina Râciu, iar Ansamblul de dansuri populare „Pelinița ” pe Daniela Țurcanu. La ele se alătură două colective de voluntari: Ansamblul folcloric „Țărăncuțele”, condus de Nina Bânzari și Grupul „Seniorite”, condus de Tamara Grumeza. Aceste colective i-au parte activă la toate festivalurile raionale, republicane și internaționale, de la care se întorc cu locuri premiante și titlul de laureați. Majoritatea pieselor din repertoriu sunt  culese de la vatra satului şi sunt unicate. De exemplu, în fiecare an ansamblurile noastre participă la Festivalul de traditii si obiceiuri populare de la Panaci şi Vatra Dornei din România, de unde s-au ales cu inregistrari radiofonice și filmari televizate. Toata activitatea si succesele colectivelor sunt demonstrate în cadrul șezătorilor, care sunt organizate în colaborare cu Muzeul satului natal. Colectivele dispun de frumoase şi originale costume populare. Acompaniatorii colectivelor sunt Valentin Iarovoi la fluier şi saxofon; Mihail Dasal la clarinet; Victor Burlacu la trompetă; Andrei Costachi la acordeon şi Pavel Plăcintă la vioară. Casa de Cultură este înfrumuseţată cu ornamente şi sculptură în lemn, cu participarea lemnarilor din sat: Ştefan Gopşa, Vladimir Dascal şi Petru Bârliba ș.a. În ultimii doi ani am reușit să facem reparație parțială: am renovat unele birouri, am schimbat scaunele din sala de festivități cu ajutorul localnicilor cu  inimă mare, aşa cum sunt Denis Băbălău, Ion Ghilescu, Valeriu Rogac, precum şi a  angajaţilor Casei de Cultură. Alţii au ajutat la instalarea acestor scaune şi aici aş vrea să-i nominalizez şi să le mulţumesc liderilor locali Gheorghe Postolachi, Victor Dascal, Ion Pripa, Pavel Ursăchilă şi doamnei primar Liuba Pripa.

Cel de-al treilea popas l-am avut la Bibliotecă, de unde am aflat de la specialistul principal Viorica Rusu că aici activează o echipa unită și profesionistă, susținută de APL și instituțiile din teritoriu. An de an se implementează noi inițiative precum sunt Festivalul „Lectura Central”, „La izvoarele înțelepciunii”, „Citim împreună” ş.a. Locurile premiante obținute fac dovada copiilor talentați: Natalia Jurjiu, Maria   Țurcanu, Daniela Ghilescu etc. Utilizatorii participă cu drag la concursurile de creație proprie la nivel local, raional, republican, chiar și internațional. Ariana Beșliu, Paula Bunăcalea, Andreia Gopșa şi-au scos în lumină talentele lor și cu ajutorul bibliotecarelor. Anul acesta Ariana este aleasă ca participantă la Book-trailerul „Privește.Citește” din 40 participanți, în total au participat 400 de copii din diferite țări ale proiectului ,,Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a viitorilor pedagogi”. Evenimentul se va desfăşura în Satul Copiilor din Trogen din Elveția. Am ales-o ca cel mai activ cititor, fiindcă întrunește toate criteriile: este voluntară a bibliotecii, participantă la  „Marșul Cărții”, își împărtăşeşte  părerile despre lectură cu prietenii. Face parte dintr-o familie unde se pune preț pe cuvântul scris 

Echipa Bibliotecii s-a evidențiat cu prezenţa şi contribuţia la cele trei festivaluri: Festivalul zonal „Zestrea Nordului”, desfăşurat în Pelinia; Festivalu local: „Alege ce mănânci” şi Festivalul  raional „Filipiada”, dedicat poetului Iulian Filip. La acest festival biblioteca a obţinut pentru sat toate premiile posibile. La apelul de susținere a Bibliotecii, fosta utilizatoare, totodată originară din Pelinia, Marina Morozova (actualmente aceasta îşi desfăşoară cu succes activitatea la Chişinău), a găsit sponsori pentru o donație de carte în valoare de 14000 de  lei. Cărțile donate sunt  aranjate pe un raft aparte cu inscripţia „Vă invităm la lectură”. Am mai aflat, de asemenea, că la Centrul Autodidact Pelinia, care a fost deschis în incinta bibliotecii, se desfășoară întruniri atât pentru copii, cât și pentru maturi, cu genericul „Întrebări și răspunsuri”, la care oferă consultaţii juristul, psihologul, polițistul şi alţi specialişti din diverse domenii solicitate. Într-o altă sală îşi are sediul AO „Băștinașii din Pelinia”, care-şi desfăşoară şedinţele într-o atmosferă prietenoasă, aducând multe beneficii pentru comunitate prin diverse proiecte și granturi.

Cu directoarea Liceului Galina Grumeza ne cunoaştem de mai mult timp şi am rugat-o să ne facă o succintă prezentare: LT Pelinia este locul unde am crescut și am cunoscut oameni de valoare, care și-au dedicat întreaga viață pentru a forma caractere și a crea destine. Au fost învățătorii și profesorii care au depus mult suflet în toată activitatea lor educațională. De multe ori, făcându-și datoria în liniștea și cu modestia care caracterizează adevăratele personalități, au reușit să ducă faima satului Pelinia prin discipolii lor.

Acum în liceu își fac studiile 430 de elevi. În ultimii 11 ani, la finele fiecărui an școlar, instituția a fost menționată în Topul celor zece instituții de succes din raionul Drochia. Este deținătoarea Diplomelor de Excelență din partea Președinției. Activitatea mai multor cadre didactice a fost recunoscută și apreciată cu Diplome din partea Guvernului Republicii Moldova, a Ministerului Educației Republicii Moldova, a Consiliului Raional Drochia și a Direcției Educație Drochia.

Echipa consolidată din 36 cadre didactice și 21 angajați ai personalului auxiliar lucrează pentru un scop comun: performanță și calitate în tot ce facem. Suntem conștienți că performanța se obține doar în echipă. Instituția noastră face parte din rețeaua Clasa Viitorului și din rețeaua Tekwill în fiecare școală. În urma aplicării cu succes la aceste proiecte avem spații dotate cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice moderne și de calitate. În cadrul Proiectului ”Reforma învățământului în Republica Moldova” au fost dotate cu materiale didactice, tehnică de calcul, softuri educaționale și mobilier cabinetele de fizică, chimie, biologie și Centrul de resurse pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Dintre proiectele mari de infrastructură, implementate în ultimii 11 ani, putem menționa următoarele: Reparația capitală a sălii de festivități în cadrul Proiectului „Acces pentru Succes”. În cadrul acestui proiect am reușit nu doar să stabilim parteneriat cu localitatea Butuceni din stânga Nistrului, dar și să implicăm activ reprezentanții Diasporei în colectarea de fonduri necesare cofinanțării acestui Proiect. În mod special, apreciem implicarea dlui Gheorghe Țurcanu, fost absolvent al Liceului, fondator al companiei GT Express Inc. Tot prin proiecte  a fost făcută reabilitarea parțială a blocurilor sanitare din interiorul instituției. În 2025 suntem beneficiari al unui grant de peste două milioane de lei finanțat de UNICEF în cadrul Proiectului ”Reabilitarea grupurilor sanitare din Instituția Publică Liceul Teoretic Pelinia”. Liceul Teoretic Pelinia a fost și  rămâne centrul formării intelectuale și morale a tinerilor, iar oamenii de aici, prin hărnicie și dăruire, construiesc zi de zi un viitor demn de trecutul lor. Aceasta este adevărata forță a satului Pelinia – un echilibru între tradiție și modernitate, între memoria strămoșilor și aspirațiile generațiilor tinere.

P.S.: Poate făceam mai multe popasuri, căci la un sat mare – mari gospodari, dar l-am vizitat într-o zi când a cernit o ploaie măruntă şi insistentă, care a durat aproape până seara, lăsând soarele după nori. Dacă eu nu prea m-am bucurat de ea,  oamenii satului erau încântaţi şi binecuvântau ploaia, care uda pământul uscat şi însetat. Am promis că voi mai reveni. 

Autor: Raia Rogac 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 405 

Susține Natura.md: Devino Patron!