Devino Patron!

NATURA PE CARE ÎNCĂ O MAI AVEM

NATURA PE CARE ÎNCĂ O MAI AVEM
Foto: Victor Ciobanu

Poate că am început să vorbim prea mult despre ceea ce pierdem și prea puțin despre ceea ce încă mai avem de salvat.

Când spunem „biodiversitate”, ne gândim adesea la statistici, liste de specii, rezervații, păduri și ape aflate sub presiune. Și avem motive să fim îngrijorați. Dar există un adevăr pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere: Moldova încă are o natură vie, diversă și surprinzătoare.

Ea este aici. Trebuie doar să învățăm să o vedem.

Este în pădurea care începe la marginea satului, în stepa rămasă între ogoare, în lunca unui râu, într-un iaz ascuns după sălcii, într-o livadă înflorită, într-un arbore bătrân care a supraviețuit mai multor generații. Este în cântecul unei păsări, în zborul unui fluture, în munca nevăzută a albinelor și în viața care fierbe sub frunzele căzute.

Biodiversitatea nu este o noțiune abstractă. Este lumea vie în mijlocul căreia trăim.

 

O țară mică, o lume vie

R. Moldova nu are suprafețe nesfârșite de păduri sau întinderi uriașe de sălbăticie. Dar tocmai această dimensiune face ca fiecare loc natural să conteze.

O fâșie de pădure poate fi coridorul vieții pentru animale. Un iaz poate deveni loc de hrană și reproducere pentru păsări și amfibieni. O porțiune de stepă poate păstra specii care nu mai găsesc în apropiere condiții potrivite pentru viață. Un arbore bătrân poate găzdui o întreagă comunitate de organisme.

Privite separat, par lucruri mici. Privite împreună, ele alcătuiesc infrastructura vie a țării.

De aceea, protecția biodiversității nu înseamnă doar să salvăm o specie rară. Înseamnă să păstrăm locurile în care viața poate continua.

 

Natura nu face zgomot

Una dintre marile probleme ale biodiversității este că pierderea ei nu se produce întotdeauna spectaculos.

O pădure nu dispare într-o singură zi. Un râu nu moare într-o singură clipă. O specie poate deveni rară cu mult înainte ca oamenii să observe că a dispărut.

Natura se retrage adesea în tăcere.

Mai întâi vedem mai puține păsări. Apoi mai puține insecte. Un iaz seacă. Un petic de stepă este arat. Un arbore bătrân este doborât. Un mal este betonat. Un habitat se rupe în bucăți.

Și, într-o zi, descoperim că lumea pe care o credeam permanentă nu mai este aceeași.

 

Să privim înainte de a pierde

De aceea, luna aceasta ar trebui să fie una a descoperirii.

Să privim mai atent ceea ce avem. Să ieșim din oraș. Să intrăm într-o pădure fără să lăsăm urme. Să urmărim păsările fără să le tulburăm. Să observăm un arbore bătrân. Să ascultăm un râu. Să-i învățăm pe copii numele plantelor și animalelor pe lângă care trec în fiecare zi.

Poate vom descoperi că natura nu este atât de departe de noi pe cât credeam.

Și poate vom înțelege un lucru simplu: nu putem apăra ceea ce nu vedem, nu cunoaștem și nu prețuim.

 

O altă bogăție

În septembrie am vorbit despre bogăția pe care nu o prețuim. În octombrie, merită să privim această bogăție cu alți ochi.

Nu doar ca pe o resursă.

Nu doar ca pe un „capital natural”.

Ci ca pe o lume vie care are propria ei valoare și propriul ei drept de a exista.

Pădurea nu există numai pentru lemn. Râul nu există numai pentru apă. Pasărea nu există numai pentru cântecul ei. Albina nu există numai pentru miere.

Fiecare are locul său în marea țesătură a vieții.

Iar noi avem nevoie de această țesătură mai mult decât ne place să recunoaștem.

 

Să descoperim înainte de a pierde

Poate că aceasta este una dintre cele mai importante schimbări de mentalitate de care avem nevoie: să nu privim natura numai atunci când este pe cale să dispară.

Să o privim cât încă este vie.

Să o cunoaștem înainte să ajungă în Cartea Roșie.

Să iubim un arbore înainte să fie tăiat, un râu înainte să fie poluat, un habitat înainte să fie distrus.

Pentru că adevărata protecție începe cu o privire atentă și se transformă în responsabilitate atunci când înțelegem ceea ce vedem.

Moldova încă are o natură care merită descoperită.

Să nu așteptăm să devină doar amintire pentru a-i regreta valoarea.

Articol publicat în revista NATURA, nr. 416 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!