„Geografia este acea ştiinţă sublimă care citeşte în cer imaginea pământului” Claudius Ptolemaeus

natura.md Feb 18, 2026 06:28 613 0

Rodica Cojocari, profesoară de geografie, Centrul de Excelență în Construcții, șef Laborator Geografie, Institutul de Ecologie şi Geografie al Universității de Stat din Moldova, dr. în științe geonomice

. Rodica Cojocari este climatolog sau geograf, cercetător sau profesor?

Rodica Cojocari s-a născut în primul rând OM, în s. Ignăței, raionul Rezina. Acele locuri fermecătoare au contribuit la alegerea viitoarei meloe profesii. Am studiat Geografie la Universitatea de Stat din Tiraspol, susținând o teză de licență, teza de master şi, ulterior, teza de doctor, sub îndrumarea doamnei profesoare Maria Nedealcov, dr. hab. Acest traseu m-a format ca specialist climatolog.

Încă de pe băncile universității m-am văzut cercetător pentru a contribui la dezvoltarea acestei științe. Pedagogia vine mână-n mână cu știința, deoarece cunoștințele vaste le transform pe înțelesul celor cărora le predau, astfel încât un oarecare El/Ea, în viitorul apropiat, să-şi aleagă această cale grea - cercetarea, având deja instrumentele și metodologia din școală.

Cum îmbinaţi cercetarea în climatologie cu activitatea didactică ca profesor de geografie?
Decizia de a îmbina climatologia cu activitatea didactică a venit din convingerea că cercetarea își atinge adevărata valoare atunci când este împărtășită. Predarea mi-a oferit ocazia de a integra rezultatele studiilor climatice în procesul educațional, de a forma competențe științifice solide și de a stimula interesul elevilor pentru cercetarea mediului. Activitatea didactică îmi oferă satisfacția de a vedea cum interesul pentru natură și cercetare prinde contur în mintea copiilor, iar acest fapt mă motivează să continui să îmbin munca de cercetare cu cea educativă.

Personal, de mică, mă temeam de oraje, era a doua problema după aceea unde sunt părinții, sunt bine? Frica a trecut când tatăl meu m-a luat în câmp şi mi-a spus: „Frumos plouă, ce zici?” Eu am răspuns „îmi place”, dar el a continuat: „Și ce vrei acum să faci?” Eu am spus că vreau să dorm de la sunetul ploii. El iar a insistat: „Și...??? Dacă dormi, vezi ceva?” Eu… „Sigur nu? Păi iată afară tună şi fulgeră ca noi să nu dormim, dar să ne bucurăm de ploaie”. Sigur că la întoarcere a fost o lecție cum apare fulgerul, tunetul așa cum le înțelegea şi el, fiind agronom de specialitate, dar mesajul era că totul se poate explica, înseamnă că totul e bine.

Am rămas până la vârsta de vreo 8 ani cu convingerea dată că, dacă se explică, e bine ca să îmi pun întrebarea cine a explicat şi cum? De aici a apărut interesul personal către cunoaștere. Apoi o a doua întrebare care a stat la temelia formării mele ca specialist climatolog a fost: „De ce în satul meu de baștină Ignăței, hogeacul caselor este amplasat preponderent în direcția Vest, iar în Meșeni, satul de baștină al tatălui, spre sud?” Răspunsul primit de la părinți a fost: ca să nu intre fumul în casă când bate vântul. Acesta a fost traseul meu, încă din copilărie, să devin climatolog.

În procesul de învățământ pe care-l desfășor mai mulți ani, în timpul lecțiilor eu nu predau doar geografie, dar combin ceea ce știu despre elemente și fenomene cu viitoarea specializare a elevilor. De exemplu grupei TPL (tehnologia prelucrării lemnului) le explic că fundamentul e geografia – arborii cresc din sol, pe rocă, au nevoie de soare, ploaie etc., iar calitatea lemnului depinde de climă. Calitatea produsului depinde de cerință, iar durabilitatea lui de cerința ofertă. Constructorilor le spun că şi eu îmi doresc casă din gheață, iglu, dar înțeleg că nu e locul potrivit de a o construi, dar vreau. Ei trebuie să posede cunoștințe, să mă convingă ce e util și ce nu. Este adevărat că, dacă ai bani, le poți face pe toate, dar…

Am fost mereu fascinată de felul în care clima modelează viața pe Pământ - de la relieful munților până la culturile agricole sau arhitectura satelor. Când am început să predau, am observat că pentru mulți elevi climatologia părea o zonă aridă, dominată de tabele și grafice. Mi-am propus să schimb această percepție. Voiam să arăt că în spatele cifrelor se ascund multe povești - despre vânturi care poartă nisipul Saharei peste mări, despre curenți oceanici care „hrănesc” ecosisteme, despre furtuni care schimbă destine. Această dorință de a face știința vie m-a determinat să combin climatologia cu metode didactice creative, bazate pe joc, experiment și interdisciplinaritate.

Cum transformă jocurile lecțiile de geografie în aventuri ale cunoașterii?
Cred că magia jocului stă în capacitatea lui de a transforma informația în experiență. Geografia, prin natura ei, este o disciplină vie, care vorbește despre oameni, locuri, fenomene și interacțiuni. Când un elev „călătorește” pe hartă, chiar și imaginar, el nu mai memorează pasiv, ci explorează, pune întrebări, face conexiuni. Jocurile – fie că vorbim despre simulări climatice, concursuri de orientare sau escape room-uri tematice – transformă lecția într-o aventură a descoperirii. Elevul devine explorator, detectiv, cercetător. În acel moment, procesul de învățare nu mai e perceput ca o obligație, ci ca o provocare.
Atunci când transformați lecțiile de geografie în jocuri sau activități interactive, care este reacția sau atitudinea elevilor în raport cu atmosfera creată pe placul lor?
Reacția lor este extraordinară. Se implică total. De multe ori, uită de timp, uită că sunt într-o sală de clasă. Când organizăm, de exemplu, o „Vânătoare de comori geografice”, în care fiecare indiciu îi poartă prin hărți, coordonate și fenomene climatice, energia din clasă devine contagioasă. Am observat că elevii mai timizi prind curaj, cei neatenți devin concentrați, iar cei competitivi învață să colaboreze. Atmosfera de joc deblochează frica de greșeală - ceea ce e un pas uriaș pentru învățare autentică.
Ce tipuri de jocuri folosiți cel mai des la ore - digitale, de echipă, de rol sau jocuri de tip „vânătoare de comori geografice”?
Folosesc pentru a le combina pe amândouă, în funcție de temă și de vârsta elevilor. Pentru ciclul gimnazial, prefer jocurile de rol și de echipă - de exemplu, „Conferința climatică ONU”, unde elevii devin reprezentanți ai diferitelor state și trebuie să negocieze soluții pentru reducerea emisiilor de carbon. Pentru liceu, introduc elemente digitale: simulări meteorologice, aplicații de tip quizz, hărți interactive. „Vânătorile de comori geografice” le folosesc la toate nivelurile - sunt excelente pentru dezvoltarea orientării spațiale și a spiritului de echipă.
Puteți descrie o lecție memorabilă în care jocul a avut un rol esențial în procesul de învățare?
Da, îmi amintesc o lecție despre tipurile de climă de pe glob. În loc de o prezentare clasică, am organizat o simulare numită „Expediția climatologică”. Elevii au fost împărțiți în „echipe de exploratori”, fiecare primind o regiune a lumii și o serie de misiuni: să descopere factorii climatici, să „colecteze probe” (imagini, date, povești), să realizeze un jurnal de expediție. În final, au prezentat concluziile sub forma unei conferințe științifice, dar într-o atmosferă de aventură. A fost una dintre acele ore în care am simțit că elevii învață fără să-și dea seama că învață.
- Cum contribuiți, prin metodele dvs., la dezvoltarea gândirii critice și a spiritului de observație al elevilor?
Prin joc, elevul nu mai primește răspunsuri gata făcute, ci este provocat să le descopere singur. În loc să le spun de ce într-o zonă ploile sunt abundente, îi pun să analizeze hărți, să coreleze date, să observe tipare. Jocurile de simulare și studiile de caz dezvoltă capacitatea de analiză și de argumentare. Când un elev trebuie să justifice, de exemplu, de ce o regiune suferă de secetă, el învață să gândească logic, să conecteze informații. Spiritul de observație se cultivă și prin activități de teren, unde îi provoc să noteze tot ce văd și să compare percepția cu realitatea științifică.
Din experiența pe care o aveți ca formator și profesor invitat în școlile rurale, ați sesizat diferențe între modul în care elevii din mediul urban și cei din mediul rural participă la activitățile interactive?
Da, există unele diferențe, dar și surprize plăcute. Copiii din mediul rural au adesea o legătură mai directă cu natura, înțeleg intuitiv fenomenele climatice, observă schimbările vremii, ciclurile agricole. Pe de altă parte, elevii din mediul urban au mai multă familiaritate cu tehnologia și sunt mai atrași de componentele digitale. Când îi aduci împreună, aceste diferențe devin resurse - cei din rural îi învață pe ceilalți observația practică, iar cei din urban aduc competențe digitale. De aceea, organizez adesea proiecte comune între școli din medii diferite.
În opinia dvs., cât de important este ca elevii să înțeleagă fenomenele climatice dincolo de teorie?
Este esențial. Teoria fără context rămâne fragilă. Elevii trebuie să simtă, să observe și să experimenteze. De exemplu, atunci când discutăm despre efectul de seră, nu mă rezum la definiție. Construim împreună un mic experiment în clasă, folosind borcane, termometre și surse de lumină. Înțelegerea apare din trăire, nu doar din explicație. În plus, fenomenele climatice ne influențează viața de zi cu zi - de la ce haine purtăm până la ce culturi se pot cultiva într-o regiune. A înțelege clima înseamnă a înțelege lumea.
În ce mod climatologia, ca știință, poate fi făcută atractivă pentru elevi pe care o percep drept un domeniu prea „științific” sau complicat?
Prin poveste și relevanță. Când elevul înțelege că schimbările climatice îi afectează direct viitorul, interesul crește. Le arăt cum deciziile zilnice – ce consumăm, cum ne deplasăm, ce aruncăm – se leagă de procese globale. Folosesc povești reale despre exploratorii polari, despre fenomene extreme, despre oameni care trăiesc în condiții climatice extreme. Apoi, jocurile de simulare, unde elevii trebuie să „salveze planeta”, luând decizii climatice, fac climatologia captivantă. Ceea ce părea o formulă devine o poveste cu mize umane.
Cum reușiți să echilibrați exigența științifică a disciplinei cu latura ludică a procesului de predare?
Aceasta este cea mai mare provocare. Nu e vorba de a transforma ora într-un spectacol, ci de a integra jocul ca instrument de învățare riguroasă. Fiecare activitate ludică are un obiectiv clar, ancorat în curriculum. De exemplu, un joc de rol despre schimbările climatice are ca scop aplicarea conceptelor de efect de seră, curenți atmosferici, politici de mediu. Exigența rămâne, doar forma se schimbă. Prin joc, rigurozitatea devine mai accesibilă, nu mai apasă ca o constrângere, ci inspiră curiozitate.
Ce rol are profesorul în era digitală, când elevii pot accesa informații despre climă și geografie cu un simplu click?
Profesorul nu mai este doar un furnizor de informații, ci un ghid al gândirii. Internetul oferă date, dar nu discernământ. Rolul meu este să îi învăț pe elevi să pună întrebări, să filtreze sursele, să înțeleagă contextul. De asemenea, să îi ajut să vadă legătura dintre știință și viață. Într-o lume digitală, profesorul trebuie să devină un facilitator al descoperirii, un mentor care cultivă curiozitatea, nu doar memoria.
Ați observat schimbări în modul în care elevii percep fenomenele climatice actuale (încălzirea globală, secetele, furtunile)? Cum abordați aceste teme în clasă?
Da, copiii de azi sunt mult mai conștienți de schimbările climatice decât generațiile trecute. Însă, paradoxal, sunt și mai anxioși în fața lor. Mulți vin cu întrebări despre viitor: „O să mai avem zăpadă?”, „Vom putea trăi în același loc peste 20 de ani?”. Eu încerc să transform această teamă în acțiune. Organizăm proiecte de ecologie, plantări, monitorizări ale vremii, experimente despre poluare. Le arăt că știința nu e doar diagnostic, ci și soluție. Când văd că pot contribui, anxietatea se transformă în responsabilitate.
Ce sfat ați oferi tinerilor profesori de geografie care vor să facă orele lor mai vii și mai captivante prin jocuri?
Le-aș spune să aibă curajul de a experimenta. Să nu se teamă să iasă din tipare. Să își amintească faptul că geografia este o poveste despre lume, iar jocul este limbajul natural al copilului. Nu e nevoie de resurse sofisticate – uneori, un set de imagini, o hartă și o idee bună pot transforma o lecție. Important este să existe sens, provocare și bucurie. Iar bucuria e contagioasă dacă profesorul o simte, o vor simți și elevii.
Exprimăm recunoștința noastră pentru acest dialog substanțial și pentru ideile care îmbogățesc reflecția asupra educației geografice!
Cei 30 de ani de activitate pe tărâmul științei, care transformă spațiul în cunoaștere, stau mărturie unei vocații autentice pentru educație. Și eu vă mulțumesc. Fiecare lecție este o călătorie, iar dacă reușim să le arătăm elevilor frumusețea lumii, atunci am câștigat deja jumătate din drum. Așa cum spunea și Immanuel Kant, „Geografia este baza cunoașterii lumii” - o convingere care rămâne mereu actuală!
Autor: Luminița Buracinschi
Articol publicat în revista NATURA, nr. 408