Ceadîr, un sătuc din noianul anilor ce vin și se duc

… din negură de vremi: frumusețea și bogăția satului

 Ceadîr e un sat de silvostepă din Republica Moldova. Este situat la nord de raionul Leova, la 40 km de centrul raionului și tot la această depărtare de stația căii ferate Iargara. Cartografic, satul este atestat din anul 1589, având o istorie bogată și o legendă impresionantă.
Prin anii 1969-1970 satul Ceadîr era în componența colhozului „Cotovschi” și avea patru brigăzi: două viticole, una de prelucrare a tutunului și ferma de vite mari cornute. În 1977 la dorința ceadîrenilor s-a format sovhozul-fabrică  „Ceadîr”. 

Geografic, satul se află între două dealuri: pe cel din dreapta la intrarea în sat se ridică falnic soarele în fiecare dimineață, ca să-și trimită razele sprintene, să gâdile genele micuților, trezindu-i din somnul adânc. Dar când soarele e obosit, își trage sufletul pe al doilea deal, însângerănd zarea, apoi pornește agale spre Valea Morii unde, odată cu căderea amurgului, se lasă o liniște profundă, numai bună pentru o binemeritată odihnă, ca a doua zi să apară din nou pe dealul dinspre Orac, pentru a vesti sătenilor începutul unei noi zile.
Coastele ambelor dealuri sunt urzite cu buruieni de stepă: păiuș, negară, chir, sad și-s nividite cu arbori de salcâm alb, care în fiecare primăvară, dar uneori și toamna devreme, le dăruie ceadîrenilor dimineți cu aromă de salcâm, parfumând satul dintr-un capăt în altul.
Fauna localității este la fel de atrăgătoare. Pe meleagurile acestea întâlnim vulpi, nevăstuici, prepelițe, fazani, șerpi, arici ș.a. Vegetația silvică ozonează aerul, plopii, stejarii, arțarii, salcâmii, fagii, cornii și  măslinii sălbatici.
Onomastica. În sat sunt trei dinastii mari: carabadjeni, daudeni și tăbăceni, urmate de numele Sîrbu, Iuzu, Verdeș, Bîja, Coban, Beleuță, Barbuță, Casapu și altele mai mult sau puțin prezente.

Legenda satului

 Ceadîrul are trei legende: două mai actuale, compuse de Miron Simion, cândva, conducător superior de pionieri, și de Aurica Verdeș, fostă elevă a clasei a VII-a, a Gimnaziului Ceadîr.  Ne vom opri la cea mai veche legendă, auzită de la Tecla Casapu (80 de ani) și de la Tudosia  Beleuță (101 ani), or, legenda tot legendă rămâne oricâte metafore ar avea. Să încercăm să fim mai aproape de rădăcinile Ceadîrului și să ne dumerim de unde se trage acest nume de origine turcească.

 Cu sute de ani în  urmă, pe locul unde se află acum satul, se tupilau stingherite câteva bordeie, în care locuiau niște țigani nomazi, printre care era și o țigancă bătrână, Mărculeasa, și avea două fete: una de paisprezece ani și alta de șapte ani. Aceasta de 14 ani creștea mlădie ca un plopușor, iar sub năframa de un roșu-aprins ascundea un păr negru și strălucitor, ca pana corbului. Ochii ei cu priviri scânteietoare te înghețau în loc și parcă-ți ziceau  șmecher: „încearcă-ți norocul”. S-a căsătorit frumoasa noastră cu un țigan venit de pe aiurea și a mai apărut un bordei, apoi au urmat și altele, căci familiile de romi se înmulțesc repede.

Au dispărut în noianul timpului bordeiele Mărculesei, oamenii și-au construit căsuțe, acoperite cu stuf și numai în fundul grădinii lui moș Pintilie Lupanciuc a mai rămas unul în care, până prin anii ,85, se păstrau multe icoane și straie preoțești. Acestui bordei lumea îi spunea pristol. În 1987, pe locul acelui bordei, se mai păstra o cruce, mâncată de negura vremii, ca o piedică în calea uitării trecutului îndepărtat al Ceadîrului, numele căruia provine,  după cum spune această legendă, mărturisită de cele două locuitoare ale satului, de la acel acoperiș deasupra capului, în formă de bordei, în formă de cort, care din limba turcă se traduce „ceadra”. De aici a provenit și denumirea satului Ceadîr, de origine turcească, de la turcii care au rămas de pe urmele războaielor, întemeindu-se familii.
 

Istoria dezvoltării satului 

Cu timpul, ceadîrenii au ieșit din componența colhozului „Cotovchi” și-n 1977 au format separat sovhozul „Fabrica Ceadîr”, liderul căruia a fost Verdeș Gheorghe. Satul s-a maturizat, urcând îndrăzneț treptele timpului și în 1979 a realizat o producție în sumă de 871,0 mii ruble și a obținut un venit de 30,0 mii ruble.
Pe atunci satul avea două magazine, club cu instalație cinematografică, bibliotecă, punct medical și școală de opt clase. Primăria satului a fost construită în anul 1987 pe locul unde a fost crucea și pristolul (bordeiul cu icoane). 

 E anul 2025. Satul și-a schimbat radical înfățișarea și are în grija lui 1790,82 ha. După recensământul din 2024, Ceadîrul are 1100 de locuitori. În sat activează o echipă de fotbal, una de volei, mulți săteni practică tenisul. Satul s-a mai îmbogățit cu-n teren sportiv artificial, care  a fost primul în raionul Leova, câștigat în urma unui proiect în anul 2011, când era primar Mihail Tabac.

 În anul 1963, este înființată o școală de 7 clase și este inaugurat noul edificiu școlar (clădirea actuală a școlii), în anul 1995 această școală din Ceadîr ia o nouă titulatură, Gimnaziul Ceadîr, cu 9 clase de elevi, iar în 2013 este inaugurată sala de sport și o anexă, în care vor funcționa ateliere școlare, o sală de clasă și o sală de calculatoare. S-au bucurat nespus locuitorii satului, căci toți au conștientizat că anume, în școală, se formează intelectul omului.
Azi, școala din Ceadîr are statut de gimnaziu și aici învață 153 de elevi, moldoveni și bulgari, la educația cărora își aduc aportul 19 învățători și profesori.
Un rol nu mai puțin important în educația tinerei generații le revine și grădinițelor de copii, așa că, în anul 1987, Ceadîrul s-a bucurat de o grădiniță tip pentru copii, având la momentul respectiv 6-7 grupe. Iar azi, în 2025, grădinița este frecventată de 40 de copii, împărțiți în trei grupe, ocupându-se de educația lor 14 angajați.
Are Ceadîrul și o școală renovată, și grădiniță de copii, și două biblioteci: una a satului, cu un fond de 6100 de cărți și alta a școlii, dar la capitolul, cât de mult se citește, stăm prost. Parcă nimeni n-ar fi auzit de frumoasele cuvinte ale lui Miron Costin că „cititul e cea mai de folos zăbavă”. În viața cotidiană lectura a devenit o dilemă. Nu citesc nici maturii, nici copiii, ca să culeagă înțelepciunea din cărțile lui Creangă, Eminescu, Druță, dar o caută prin alte surse - internetul.
S-a împotmolit pe undeva interesul față de lectură și cine dacă nu școala trebuie să-l trezească la viață.
În realizarea  acestui scop colectivul didactic al gimnaziului depune eforturi mari, dar are nevoie și de susținerea lucrătorilor de cultură: scriitori, actori, pictori, tipografi, ziariști.

Recent a avut loc în gimnaziul Ceadîr o întâlnire cu scriitorii Iulian Filip și Vasile Romanciuc, invitați de fostul elev al gimnaziului nostru, Vasile Daud. Doamne, cum radiau ochișorii copiilor, câtă curiozitate era în privirea lor. Emoționați, ei nu-și dădeau rând să cumpere cărțile acestor autori, despre care se spune tare puțin în manualele școlare, dar și în biblioteca sătească aproape că lipsesc. Și să nu credeți că numai la Ceadîr există asemenea situație, au uitat oamenii de artă drumul spre localitățile rurale, dar cât de binevenite ar fi întâlnirile lor atât cu copiii, cât și cu maturii, sau să lăsăm totul pe seama internetului?! La această întrebare pot răspunde profesorii, ei știu mai bine ce metode pot folosi ca să le trezească elevilor interesul de lectură. 

Noi, profesorii, organizăm, în acest sens, asemenea întâlniri pentru copii. Una din ele va fost închinată cărții: „Căile cărții duc spre comori”, organizată de Natalia Bîja, în care au fost implicați mai mulți elevi ai gimnaziului, purtând pe buzele lor mesajul: „Citiți cărțile, ele sunt adevăratele comori!” Am constatat împreună cu elevii că asemenea întâlniri sunt unice în viață și de aceea trebuie să le imortalizăm. 

 O mândrie a satului Ceadîr este și muzeul satului, fondat în 2022 de către doamna Diana Carabadjac. În acest loc poți îmbrățișa cunoștințe despre tradițiile și îndeletnicirile strămoșilor noștri. Binevenită e pentru Ceadîr și activitatea ansamblului „Țărăncuța”, cântecele căruia îți încălzesc sufletul și-ți bucură inima. În componența lui sunt 10 doamne de diferite vârste, care promovează tradițiile și obiceiurile ceadîrenilor.

 Biserica este pace

 Se spune că Dumnezeu e capodopera noastră, iar noi suntem capodopera lui. Sătenii  au avut mereu o sămânță de credință plantată în suflet, chiar și atunci când au fost asupriți.
      Biserica este casa păcii, a liniștii sufletești, care îți alină zbuciumul din suflet, îl face pe om mai evlavios, mai uman, mai inteligent, mai prețios, și ceadîrenii au avut grijă mereu de acest lăcaș sfânt. Bătrânii spun că pe locul unde se află acum biserica, la începutul începuturilor era o mică biserică din lemn, care, cu trecerea timpului, a putrezit, apoi sătenii au construit o altă biserică, dar și acest lăcaș a avut o soartă  vitregă: au închis-o sovieticii și, fiind neîngrijită, cu timpul s-a demolat. În anul 1989, creștinii din Ceadîr au pus mână de la mână, au reparat-o, unde a trebuit au zidit alți pereți, au pictat pereții, au pus un altar deosebit și astăzi locuitorii se bucură de slujbele divine împreună cu preotul și parohul bisericii Petru Stratulat, un om cu o credință stoică în Dumnezeu. Este un bun și harnic gospodar, care, cu sprijinul și ajutorul enoriașilor, face reparații capitale, renovând fațada și acoperișul bisericii, face ca mersul credincioșilor la sfântul lăcaș să fie o tradiție pentru toată lumea.

 Tradițiile satului  

 O frumoasă și veche tradiție e organizarea horelor la sărbători. O altă tradiție este „Caravana de Crăciun”, ajunsă la a IV-a ediție. Alte obiceiuri și tradiții sunt: colindatul, uratul, semănatul la Anul Nou, pe stil vechi. 

Frumos se sărbătorește pe 6 mai, atunci când e Hramul satului și al bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, atunci când locuitorii primesc oaspeți și petrec cu voie bună doar după ce merg la sfânta liturghie.

Se vorbește cu glas tare că mor satele Moldovei, însă Ceadîrul nu se grăbește nici măcar să îmbătrânească: joacă pe la nunți și cumetrii, căci în anii 2023 și 2024 s-au născut 17, respectiv 16 bebeluși, așa că, populația satului crește și întinerește.
Desigur, că mai sunt și-n el case triste cu streșini plecate și porți uitate să se mai deschidă. Scârțâie aceste porți jalnic în bătaia vântului, așteptând ca cineva să vină și să le îngrijească, pentru a se înveseli puțin, dar situația nu e chiar atât de deplorabilă, căci se mai întorc unii din ei la casele părintești, le repară sau construiesc altele noi, cumpără mașini, le asigură părinților o bătrânețe liniștită și-și cresc în pace copiii și nepoții.
E de o frumusețe rară Ceadîrul în toate anotimpurile: vara prin copii inocenți cu cercei de cireșe, toamna cu prune pudrate, cu mere rumenite și struguri chihlimbarii cu câte un soare în fiece bobiță  și, desigur, cu o multitudine de nuanțe viu colorate. Iarna  poleite în argint cu cocoșeii ei pufoși și imaculați ce dansează haotic după melodia vântului. Primăvara cu lăcrimioarele și viorelele tandre și suave, și cu ghioceii curajoși umple sufletul omului.     

Bogăția satului sunt oamenii
  

Și, totuși, cea mai mare bogăție a Ceadîrului, rămân a fi oamenii lui care știu să se bucure de rezultatele muncii lor creative, de zi cu zi. Urzesc vise mărețe pe care le păstrează în fiecare suflet nobil, dornic de noi realizări și fapte frumoase. Au cu ce se mândri ceadîrenii, căci e mărișor numărul celor care au făcut studii superioare și au îmbrățișat profesiile dorite: medici, profesori, agronomi, contabili, ingineri ș.a., în total peste 40 de persoane. Nu rămân în urmă nici elevii și an de an ocupă locuri de frunte la diferite concursuri raionale și republicane: Bărbuță A., Daud E., Carabadjac L., locul I la concursul televizat „Minerva ”. Locul I la olimpiadele raionale: Sîrbu L., Beleuță T., Verdeș R., Vanghilescu M., Verdeș O. Locurile II și III la diferite concursuri și olimpiade au fost premiați și foștii elevi: Tabac M., Daud A., Verdeș V., Lupanciuc O.,  Lemnaru G., Bărbuță S., Verdeș A., Daud I.
Ceadîrenii iubesc satul, dat nu pentru că e secular sau tânăr, ci pentru că e satul lor natal, aici s-au născut, aici le-au crescut aripile, este ca o mamă ce-și așteaptă copiii, căci vorba lui N. Dabija: „pe mama ta să o iubeşti/ nu de atâta că-i frumoasă/că e doar una pe pământ,/ că e a ta, că eşti al ei…” 

Acesta e satul  pe care îl vor purta mereu în suflet

 Mie nu-mi rămâne decât să recunosc că am făcut pentru ceadîreni tot ce mi-a stat în puteri, ca să le cultiv o sete avidă pentru a-și cunoaște profund vigoarea rădăcinilor seculare și de a-și dubla voința de a lăsa urmașilor splendoarea naturală în armonie cu noblețea sufletului  omenesc. Și las ca această strădanie a mea să fie ca o modestă mulțumire, o recunoștință adusă pe altarul acestui sat. Am scris acest material la rugămintea lor, pentru că mă simt obligată, că doar în mijlocul lor s-a format și a crescut cariera mea. 

Aici s-au născut și copiii mei, aici e baștina lor, a nepoților și a devenit și pentru mine al doilea sat natal. Ceadîrul e vatra pe care locuitorii lui își plămădesc visele, ce se filtrează printre ani, devenind speranțe împlinite, dacă-s purtate în inimi gata de sacrificii și ceadîrenii  au această calitate. Ei doresc ca istoria satului lor să iasă din anonimat, ca s-o cunoască mai multă lume, doar au cu ce se mândri, căci nu le-a fost atât de ușoară calea, de la bordeie până la casele ce-i dau Ceadîrului un aspect feeric și plin de poezie. Oamenii sunt perseverenți, creativi și buni gospodari, ei doresc și speră mult să-și vadă istoria satului pe paginile revistei NATURA. Vă roagă ei și vă implor și eu să le îndepliniți rugămintea. Personal le doresc un sincer La mulți ani și sănătate multă tuturor!  

Autor: Maria Verdeș

Articol publicat în revista NATURA, nr. 402

Susține Natura.md: Devino Patron!