Destinul unei generații
natura.md
Aug 19, 2026 07:13
172
0
Cartea de pe noptieră
O carte care poartă dedicația: „Paginile acestei cărți se închină lui Ghiță Mocanu, mare gospodar al satului, om al pământului și al dreptății, a cărui soartă, frântă de regimul comunist, poartă în ea destinul unei întregi generații zdrobite de istorie” este „Făclie pentru cei ce vin”, de Victor Ciobanu. Apărută în 2026 la editura „Lexon-Prim”, lucrarea aduce un omagiu „neamului nostru basarabean”, care, de-a lungul timpului, a îndurat suferințe și nedreptăți, dar a avut puterea de a-și păstra „credința, demnitatea și dragostea de pământul strămoșesc”.
Cititorul trebuie să fie conștient că temele dedicate memoriei, valorilor satului de odinioară, tradițiilor și destinului oamenilor siliți să îndure transformările sociale, care i-au lipsit de libertatea de a duce mai departe moștenirea părinților, sunt abordate astăzi de puțini scriitori. Pentru a le reda autentic, trebuie să (re)trăiești acele vremuri, să readuci la viață frumusețea – uneori dureroasă – a existenței străbunilor și să înțelegi că trecutul nu trebuie șters cu buretele.
Prin această carte, Victor Ciobanu se adresează cititorilor care prețuiesc memoria, istoria și valorile autentice. Sunt cititori dispuși să parcurgă cu răbdare și interes pagini despre destinul unei generații încercate de vicisitudinile istoriei și despre lupta strămoșilor de a transmite urmașilor credința, demnitatea, dragostea de pământ și moștenirea spirituală a neamului.
În prim-planul narațiunii este familia lui Ion Mocanu, cu rădăcini adânci în satul Seliștea Mare, sat vechi cu tradiții „unde și scândura scârțâia de vechime”. Dar, „de când Ardealul fusese luat în stăpânire de forțe străine, viața țăranului român se încurcase mai mult decât o funie de cânepă muiată în nămol”. Pentru că „legea austriacă se simțea apăsătoare”, familia mocanilor trece Prutul, în Basarabia țaristă „acolo unde soarta urma să le reînnoade firul vieții”.
Drumul fraților Mocanu, Nicolae și Ilie, odată ajunși în câmpia Cahulului, s-a încheiat, dar de aici începe „adevărata poveste: povestea așezării, a muncii, a întemeierii unei familii, a amintirilor și a istoriei scrise nu doar cu cerneală, ci cu sudoare, dor și hotărâre”. Pe urmele neamului pășește cu încredere urmașul Ghiță Mocanu, o sămânță de ardelean, care împreună cu soția Elena și-au croit un „rost trainic”, au pus „prima piatră albă într-un drum lung, de omenie”.
În romanul său, Victor Ciobanu își apropie personajele de propriile rădăcini, legându-le simbolic de satul natal, Cupcui. De altfel, în numeroasele sale articole, autorul evocă spiritul gospodăresc al cupcuienilor, hărnicia și vrednicia lor, exprimând totodată regretul că desființarea Școlii Agricole, odată cu instaurarea regimului sovietic, a lipsit satul de o generație de intelectuali și de gospodari destoinici, al căror aport ar fi fost esențial pentru viitorul comunității. Autorul însă găsește un fir trainic cu care-și împletește narațiunea, inspirându-se din realitățile vieții și a destinelor personajelor. Chiar primarul satului, unde se mutase Ghiță cu traiul, confirmă că poporul nostru este neam de soi:
- Știu, Ghiță, știu, i-a răspuns primarul, strângându-i mâna cu putere. Tată-tău e un om de seamă și tu vrei să mergi pe urmele lui. Avem loc pentru oameni vrednici aici, Copcuiul nu s-a închis la suflet.
În continuare, urmărim povestea de viață a gospodarului Ghiță Mocanu, un întreprinzător cu simțul realității, un tată care continuă tradițiile patriarhale ale familiei, un stâlp al comunității, devenit „boierul Mocanu”, adică „o personalitate respectată, un sprijin pentru sat și un exemplu pentru cei tineri”, cândva un om tânăr și ambițios. „Ghiță de la Leova”, cum i se mai spunea, este „omul care a ridicat un colț de lume din sudoare, viziune și respect pentru loc. Acum gospodăria lui era „conacul, livada cu nuci, moara cu aburi, hambarele mari și bine aerisite, podurile pentru uscat prunele, magazia pentru cânepă și stupina aflată într-un ungher protejat de vânt”, iar cu sătenii avea o legătură strânsă și prietenească. De citit atent capitolul „Primele mlădițe ale casei Mocanu, în care aflăm că acest om gospodar este și un pater familiae. Cititorul devine sensibil asistând la imaginea familiei, pe care autorul o surprinde atât de frumos: „În serile de iarnă, când sobele duduiau, iar zăpada troienea ferestrele, toți se strângeau în salonul mare, sub lampa cu petrol. Alexandra citea din „Amintiri din copilărie”, Jorjic se întindea pe covor și asculta, Maria o ajuta pe mama să toarcă lâna, Elena se juca cu păpușa, iar Mihail adormea pe genunchii mamei. Gheorghe punea o mână pe umărul soției și murmura:
- Cu așa temelie nu se surpă casa asta. Și dacă vin vremuri grele, o să ne țină Domnul drepți.”
Vremurile grele sosiseră. În 1920, legea exproprierii i-a lăsat pe mulți țărani fără pământ. O epocă apunea, iar copiii Elenei și ai lui Ghiță Mocanu aveau să fie prinși în lanțurile istoriei, trecând prin războaie, Gulag, închisoare și muncă silnică. Destinul mocanilor se întinde peste trei generații. Jorjic este cel care închide o poartă a neamului „trimis într-un lagăr, aproape de Bărăgan”. Și pentru că era neam de ciobani, trebuia să fie puternic. „Avea o tărie rară. Trecuse prin război, văzuse moartea de aproape și asta îl făcea să reziste. Se gândea la chipul tatălui său Ghiță, arestat de autoritățile sovietice în iulie 40, apoi trimis în Gulag, la frații pierduți cine știe pe unde. Îi simțea pe toți vii în amintire, iar asta îl ținea drept și nu-l lăsa să se prăbușească”.
Povestea de viață a neamului Mocanu continuă să se înscrie în lanțul istoriei, iar Victor Ciobanu arată că dramele prin care a trecut nu au reușit să-i frângă spiritul și nici să-i șteargă memoria. Dimpotrivă, această experiență de viață rămâne, după cum sugerează și titlul cărții, „făclie pentru cei ce vin”, luminând prin iubirea de muncă, de neam, de tradiții și de pământul strămoșesc.
Autor: Silvia Strătilă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 414
Susține Natura.md: Devino Patron!
