O carte ce ne face să fim mai buni
natura.md
Apr 14, 2026 09:19
405
0
„Dogyy” e o povestire scurtă de Maria Pilchin. O carte citită de mai toți elevii din școlile noastre. Profesorii o recomandă, iar impresiile copiilor în urma lecturii ei par să nu mai prididească să fie ascultate. Cei mai sensibili închid cartea cu ochii în lacrimi, alții mai curajoși au soluții. Ce este emoționant și ce sensibilizează? Autoarea a reușit să cuprindă o problemă gravă, pe care mulți copii din zilele noastre o înțeleg – copii singuri, singuratici cu părinți, dar triști, mai triști, uneori, decât cei orfani. Dogyy, băiețelul, care poartă povara unui destin de cățel, se simte abandonat, singuratic, are nevoie de căldura mamei, și nu de banii ei. Lipsa acestor afecțiuni îl fac să se apere prin agresivitate. Urăște fără să-și dea seama că ura îl duce dintr-o neplăcere în alta.
Copii ca Andrei Mătăsaru sunt mulți și noi nu-i vedem. Această carte îl crește pe cititorul mic, îl face să se oprească din zbenguieli, din egoismul de copil, să nu stea mereu botoși pe adulți atunci când îi ceartă. Îi ajută să se gândească la greșeli, să fie mai atenți cu cei din jur, să ierte așa cum protagonistul a înțeles la maturitate – și-a iertat părinții, ba chiar le-a înțeles și le-a iertat greșelile. Protagonistul-copil e o lecție de învățat pentru cei mici, dar și pentru adulți. Vocea sau sugestia autoarei trebuie înțelese de cititor - de ce răul, ura, încăpățânarea se lipesc mai ușor de mintea noastră decât bunătatea, dragostea, resemnarea?
Maria Pilchin a surprins așa de bine acest moment atunci când, învățătoarea, și ea un suflet trist, neîmpăcată cu soarta, cu un destin eșuat, a găsit o clipă de dragoste, de afecțiune (momentul cu pâinea cu somon) și i-a dat-o băiatului. Nu atât somonul i-a șters rănile lui Doggy, cât gestul doamnei care l-a făcut să uite tot răul adunat în suflețelul lui.
Această carte ne învață să iubim cu sufletul, să ne pese și de alții. Cartea trebuie să o citească adulții, profesorii, părinții, și mai ales, ne învață să plângem, adică să ne primenim sufletele. Și dacă ne va sensibiliza durerea unui copil, pe care o poartă sute, mii de copii din Republica Moldova, poate așa se va rezolva problema migrației, abandonului, corupției în școală.
Un cititor de 10 ani spunea că a înțeles mai bine mesajul cărții, ajutat de doamna profesoară. Au discutat cartea, au interpretat textul, așa cum se face la clasă. De aceea mai e nevoie de profesori. De profesori buni, pe care să-i intereseze mai puțin banii, așa cum era diriginta Luminița Sârbu. Învățătoarea, care apare în primele pagini ale cărții și al cărei chip se asociază cu bani, cu nefericire, cu insensibilitate, nu are nume. Răul nu trebuie să aibă nume. Este totuși bine că relația profesor-elev se recuperează atunci când învățătoarea recunoaște că un copil, pe care nu l-a încălzit la suflet, a fost capabil s-o apere. Așa fac și câinii, dau dovadă că sunt cei mai buni prieteni ai omului. Și asta o fac necondiționat. Unii profesori atunci când citesc „Doggy” ar putea să se simtă jigniți, pentru că eu cunosc și din acei care dăruiesc. Dăruiesc cunoștințe, insistă, împotriva dorinței elevilor de a învăța, îi convinge să învețe, să aibă cunoștințe. Episodul când doamna Luminița Sârbu a venit la spital, la Andrei, cu trei portocale este memorabil. Dar despre ea sunt doar câteva propoziții: „M-am trezit la spitalul din Bălți. Alături, doamna Sârbu punea pe noptieră trei portocale. Doamna Sârbu e chiar o doamnă”... Despre acești profesori trebuie să se scrie mai mult, ei rămân în anonimat. Pe ei nu-i apreciază nici ministerul, nici unii elevi, nici unii părinți, nici școala.
E un subiect atât de util pentru zilele noastre. Oamenii au de toate, dar mai puțină dragoste, sunt egoiști, aleargă după bani, după un trai mai bun, dar uită să se respecte, să se asculte, să fie mai apropiați unul de altul. Cartea ne învață să fim buni, bunătatea să nu excludă rațiunea. Să învățăm de la școală, din familie, din societate numai ce este bun și să-i respectăm pe oamenii culți.
Autor: Silvia Strătilă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 410
Susține Natura.md: Devino Patron!
