Calitatea aerului din casă: cum se curăță corect climatizorul

Un climatizor curățat și igienizat corect ne va asigura aer confortabil fără a ne pune în pericol sănătatea. În plus, un aparat bine întreținut va funcționa mai mult timp fără a necesita reparații costisitoare.
Climatizorul trebuie curățat cel puțin o dată pe sezon, dacă este folosit doar vara, sau o dată la 6 luni, dacă funcționează anul împrejur. Chiar dacă n-a fost exploatat mult timp, la intrarea în noul sezon aparatul are nevoie de curățare – ciupercile și microbii au continuat să se înmulțească în tot acest timp.
Igienizarea trebuie să fie temeinică – cu dezinfectanți speciali și cu ajutorul vaporilor, spune Sergiu, specialist în instalarea și deservirea sistemelor de aer condiționat.
Meșterii curăță ambele unități ale aparatului – cea din interior și cea din exterior. Ei trebuie să dispună de lichide speciale pentru igienizare, dar și de aparate electrice cu care aspiră reziduurile din climatizor, desfundă căile de evacuare a apei formate în procesul de răcire a aerului, distrug cu aburi mucegaiul și alte microorganisme. Două flacoane de lichid și o perie nu sunt suficiente - cunoaștem cazuri când „specialiștii” s-au prezentat în fața ușii clientului doar cu acestea și, evident, n-au fost lăsați să-i treacă pragul.
Ce putem face noi înșine, fără meșteri? Să spălăm simplu, cu apă, o dată pe săptămână sau cel puțin o dată în două săptămâni, filtrele detașabile (din plastic), pe care se depune praf. Aflăm cum se scot filtrele și cum se pun la loc din fișa tehnică a aparatului. La fel, ștergem periodic cu o lavetă carcasa unității interioare.
Cum se curăță un climatizor pas cu pas:
1. Meșterul începe curățarea climatizorului prin diagnosticarea lui: se convinge că aparatul funcționează, că unitatea din interior și cea din exterior n-au nevoie de reparații.
2. Climatizorul se deconectează de la priză. Sub el se montează o folie de protecție, pentru a nu contamina și a nu murdări suprafațele din casă în procesul igienizării.
3. Se scot filtrele detașabile, carcasa, elementele difuzorului de aer pentru a fi spălate.
4. Pe unitatea din interior a climatizorului se pulverizează substanțe care curăță și dezinfectează, previn dezvoltarea microorganismelor.
5. Ulterior, se curăță cu ajutorul unui dispozitiv electric ce aspiră depunerile, desfundă tubul de evacuare a apei și cu altul ce dezinfectează cu aburi.
6. Țeava de evacuare a apei, aflată în exteriorul casei, se desfundă, i se ajustează poziția, dacă este necesar. Avem grijă ca apa să nu se prelingă pe pragul vecinilor de mai jos sau pe balconul lor.
7. Se spală filtrele, cu ajutorul unei perii moi (folosim chiuveta sau cada din baie). Dacă dorim să folosim un gel detergent, acesta trebuie să fie neagresiv și inofensiv pentru sănătatea umană. Carcasa și difuzorul de aer se curăță cu soluție specială, cu ajutorul unei lavete.
8. Toate componentele se montează la loc, filtrele trebuie să fie uscate. Gata! Unitatea din interior este curată și dezinfectată.
9. După aceasta, meșterii spală carcasa unității din exterior a climatizorului.
10. La final, climatizorul este lăsat să funcționeze vreo 15 minute cu geamul deschis – în acest interval se vor evapora substanțele utilizate la curățare, nu este bine să rămână în aerul cu care respirăm în casă.
Cel mai clar semnal că aparatul de aer condiționat trebuia de mult igienizat și curățat este că din unitatea interioară începe să curgă apă.
Mirosul neplăcut pe care-l degajă climatizorul este un semnal de alarmă: microorganismele s-au înmulțit și aerul pe care-l dispersează este periculos pentru sănătate, îndeosebi pentru cei predispuși la alergii și cu afecțiuni respiratorii cronice.
Autor: Eleonora LISNIC
Articol publicat în revista NATURA, nr. 386
Susține Natura.md: Devino Patron!