Chirică Șchiopul
natura.md
Iul 22, 2026 10:35
10
0
Pe mine mă cheamă Chirică și porecla mi-i Șchiopul, fiindcă piciorul meu stâng e mai scurt decât dreptul cu câțiva centimetri. Dar în spitalul canceroșilor stau ca să-mi tratez leucemia. O lecuiesc de multă vreme, însă ea nu se lasă învinsă. Și de aceea la cei zece ani și jumătate, vreo trei am stat prin spitale. Spitalul Clinic Republican a devenit, pot spune, casa mea. Acasă-acasă, în satul Sadova, locuiește bunica mea, lelea Frăsâna, cum îi zic oamenii. M-am născut pe la jumătatea lui ianuarie, în ziua Sfântului Chirică Șchiopul. M-au botezat Chirică, fără să se știe că voi fi poreclit Șchiopul, căci, când eram prunc, nu se prea vedea că am un picior mai scurt și voi alicni toată viața. Cum m-a născut mama mea, pe care n-am apucat s-o văd, căci s-a dus fie că în Italia, fie că în Portugalia, fie că în Spania. N-a dat de știre unde se află. S-a topit. Mi-a lăsat doar numele: Chiril Mereuță. Când eram în clasa întâi și treceam într-a doua, bunica m-a dat la o tabără de vară. Acolo s-au nimerit a fi băieți și fete cu numele de familie poznașe: Șargu, Roibu, Murgu, Mânzul. Făceam haz pe seama lor: „Măi, voi ați venit din satul Grăjdieni?”.
Mă crește bunica, la care țin foarte mult, fără ca ea să știe. Despre îngerul meu păzitor, Chirică Șchiopul, știu următoarele de la bunica. El era prieten cu alt sfânt, tot beteag, căci nu avea un ochi. Deci, Șchiopul și Chiorul erau prieteni – cum să zic?- de aripă. Și acești sfinți, dacă respectai sărbătoarea lor, cea de pe la mijlocul lui ianuarie, îi păzeau pe oameni de rele: să nu facă bube, să n-aibă dureri de oase și de încheieturi, iar dobitoacele lor să nu se îmbolnăvească de ciumă, ducă-se pe pustie, ori să nu șchiopăteze. Chirică, se vede că era un sfânt voinic, căci știa să țină dracii de păr, cum a scris chiar și Ion Creangă. Nu știu dacă cei doi sfinți mergeau călare, căci în afară de Sfântul Gheorghe ceilalți sfinți nu se pomenește să fi avut cai. Oricum se deplasau ei cumva, sigur nu cu automobilul, căci pe vremea sfinților nu erau nici mașini și nici trenuri. Dacă cinsteai ziua lui
Chirică Șchiopul, spunea bunica, apoi vei fi păzit toată vara de tăieri în timpul lucrărilor în câmp, precum prășitul, seceratul, cositul. Bunica n-a cosit. Dar de prășit, a prășit și niciodată nu s-a tăiat cu sapa. Au mai fost și alți sfinți. Unul, foarte mare, era Sfântul Pantelimon, care lecuia de orice boală. În cinstea sa au fost construite multe biserici și mănăstiri în toată lumea. Nu știu dacă în Moldova este vreo biserică, mănăstire sau spital care să-i poarte numele. Am s-o întreb pe bunica, ea trebuie să știe. Când eram acasă, la bunica, l-am văzut la televizor pe un om vajnic, pe care îl chema Kiril (!) Petrovici Vampirschi. Și el a fost șișkă mare în Moldova, cum zice prietenul meu Bunghișor. A fost ori președinte, ori ceva mai mare. De aceea îl numeau Kiril, și nu Chirică, așa cum i-a zis Ion Creangă.
Bunica are o vorbă: binele vine la bine, precum la flori albinele. Mă cam mir: de ce nu vine și la mine binele acesta? Șchiop, bolnav de cancer... Pe deasupra și bastard... Nu sunt floare? Sunt rău? Acasă, la școala din sat, nu puteam juca nici fotbal, nici volei. În schimb, îi făceam praf pe toți colegii la jocul de șah. Îl băteam chiar și pe directorul școlii, domnul Munteanu, cât îi el de muntean. Și cu matematica mă împăcam, cum o fac și acum. În sat îmi plăcea tare mult vara. Când se coc merele bălănele, când vălură ierbile, când cerul e senin, precum, se zice, că este marea. N-am fost la mare niciodată, dar la cer m-am uitat mult și bine, încât razele soarelui mi-au ars sprâncenele și genele... Cu atât mai mult, nici la munte n-am fost. Dar știu că sunt munți sfinți. Japonezii au un așa munte și se numește Fujiyama. Cred că și Olimpul grecilor e sacru. Sau nu?
Mă cheamă doamna de la proțe-durnáia să merg la proceduri. Mă duc.
Autor: Ion Iachim
Articol publicat în revista NATURA, nr. 413
Susține Natura.md: Devino Patron!
