Prin viscol și ger, spre un sat ce merită vizitat

Drumul spre Fârlădeni, acoperit de zăpadă, părea mai degrabă o încercare decât o simplă deplasare. Viscolul de la începutul lui ianuarie mă urmărea și mă gâdila până la oase, că așa sunt iernile pe la noi – în ultimii ani, mai mult jucăușe decât să ne sperie cu ger cumplit, ca la Alecsandri. Călătoria, care a durat câteva ore, m-a plimbat pe câmpurile albe, fără hotar, ce se uneau parcă cu cerul plumburiu. Și, totuși, pe măsură ce mă apropiam de sat, sentimentul de neliniște era înlocuit de o căldură aparte, de parcă locul însuși știa să-și primească oaspeții, indiferent de vreme.

Fârlădeniul m-a întâmpinat liniștit, adunat parcă în sine, cu case răsfirate pe coastele domoale ale depresiunii. Fumul subțire care se ridica din coșuri era semnul cel mai clar că satul trăiește, că în spatele ferestrelor luminate sunt oameni care își duc traiul firesc, cu grijile și bucuriile lor zilnice. Pădurile din jur, îmbrăcate în haina albă a iernii, ocroteau localitatea ca un zid natural, oferindu-i nu doar adăpost, ci și o identitate aparte.

Întâlnirea cu profesorul Ion Cucovici a fost unul dintre momentele care dau sens unei asemenea călătorii. Om al locului prin spirit și devotament, fiu de pădurar, dascălul nu predă doar geografia ca disciplină școlară, ci o transformă într-o lecție de dragoste față de pământul natal. Alături de elevii săi, el învață să citească harta satului, să înțeleagă relieful, apele, solurile, dar mai ales legătura profundă dintre om și natură. Revista NATURA nu este pentru ei doar o publicație, ci un instrument de cunoaștere și un prilej de dialog.

Satul Fârlădeni, aflat aproape de o graniță de conflict, poartă și el urmele vremurilor neliniștite. Cu toate acestea, oamenii de aici și-au păstrat demnitatea și rânduiala. Gospodăriile bine îngrijite, obiceiurile păstrate cu sfințenie arată că viața merge înainte, chiar și atunci când istoria sau politica apasă greu asupra prezentului.

Într-o zi de iarnă aspră, Fârlădeniul ne-a oferit o lecție simplă, dar profundă: satele trăiesc atâta timp cât există oameni care cred în ele, care le spun povestea și care le apără rostul. Iar despre asemenea locuri, cu siguranță, merită să scrii ca despre cele mai dragi.    

Un Fârlădan, stăpân pe o moșie

Ajunsă în sat, curiozitatea te îndeamnă să vezi locuri, să te întâlnești cu oameni. Fârlădeni le are pe ambele din plin. Cititorii însă au și ei propriile curiozități: vor să știe legenda satului, vechimea lui, de unde îi vine numele.

Am căutat răspunsuri în mai multe surse, iar cea mai sigură rămâne informația pusă la dispoziție de cercetătorul Anatol Eremia, în Dicționarul toponimic al orașelor și satelor din Republica Moldova (ediția 2023). Potrivit acestei lucrări, Fârlădeni înseamnă, la origine, „oameni trăitori pe moșia lui Fârlădan”, stăpân al unei moșii din ocolul Hotărniceni, menționat documentar în anul 1813.

Această explicație nu este doar o simplă etimologie, ci o fereastră spre trecutul satului, când numele oamenilor și al locurilor se legau strâns de pământ, de stăpâniile vremii și de rânduiala comunităților rurale. Fârlădeniul de astăzi poartă, așadar, în însăși denumirea sa, amprenta unei istorii care a prins rădăcini adânci și a rezistat timpului.

Ion Cucovici nu este doar profesorul care te însoțește într-o călătorie, ci omul care îți explică sensul fiecărui drum. Portretul său se conturează firesc, din legătura profundă cu satul de baștină, cu pădurea, cu oamenii și cu valorile pe care le slujește zi de zi.

Fiu de pădurar, Ion Cucovici a crescut cu respectul pentru codru și pentru rânduiala naturii. Pădurea nu a fost pentru el doar un peisaj, ci o școală timpurie, una în care a învățat tăcerea, răbdarea și responsabilitatea. Astăzi, mai nou, diacon la biserica din Anenii Noi, el îmbină vocația pedagogică cu cea spirituală, aducând în ambele același simț al datoriei și al dăruirii.

Își iubește satul și vorbește despre Fârlădeni cu o mândrie calmă, cu dragostea și convingerea că locul merită cunoscut peste mări și țări. Afecțiunea pentru satul natal nu rămâne doar o declarație, ci se transformă într-o lecție continuă. O cultivă mai întâi în propria familie, în inimile celor trei băieți ai săi, Mihail, Constantin și Ionuț - apoi în rândul discipolilor - copiii care frecventează cercul de turism din localitate și care, alături de el, învață să descopere satul pas cu pas, potecă cu potecă. Domnul profesor se salută cu o sinceră amiciție cu elevii săi; se înțeleg dintr-o privire, glumesc, împarte cu ei nuci, mere și bomboane. Călătoriile lor în Carpați, la Cernăuți și în alte locuri cu istorice și naturale, erau adevărate marșuri de turism: bine organizate, solicitante, pline de sens. Pe trasee de munte sau pe străzi încărcate de istorie, elevii învățau să meargă împreună, să se sprijine unii pe alții, să observe natura și să descopere spațiul geografic nu din manuale, ci din experiență directă.

Pentru Ion Cucovici, aceste drumuri erau mai mult decât excursii — erau lecții de viață, în care harta prindea contur real, iar dragostea de locuri și de oameni se forma pas cu pas, odată cu oboseala, bucuria și sentimentul de reușită împărtășită. 

Misiunea tatălui său, Mihail Cucovici, pădurar care a slujit cu credință aceste locuri, Ion vrea să o ducă la un final frumos, aici, pe pământ. Își dorește ca pădurea care l-a „iubit” pe tatăl său să devină un bun strateg al satului, iar localnicii să înțeleagă că frumusețea locului și aerul curat nu sunt lucruri firești de la sine, ci adevărate binecuvântări pentru un trai bun și pentru sănătate.

Ion Cucovici are multe pasiuni și tot atâtea griji, însă pe toate le valorifică prin muncă. Între pedagogie, ecologie, jurnalism și teologie, el face pași siguri spre armonizare, fără a forța lucrurile, ci lăsându-le să se completeze firesc. După o zi încărcată, iar timpul domnului Cucovici fiind mereu plin de misiuni, se retrage la casa sa, așezată pe cel mai frumos deal din sat. Acolo, soția Natalia îl așteaptă cu o zeamă caldă, dar mai ales cu căldura inimii și a unei case îngrijite. Este locul unde oboseala drumurilor și a grijilor se domolește. În această rânduială simplă, de familie, se completează armonios omul care, peste zi, dăruiește timp, cunoaștere și energie comunității sale.

Printre colegi, Ion Cucovici este un om respectat. Cei de la gimnaziu își amintesc cu drag de anii în care au lucrat împreună, într-un colectiv de pedagogi unit și dedicat. Învățătoarea Larisa Vengher sau psihologul școlar Liuba Costețchi păstrează și astăzi vii amintirile acelei perioade. Colegialitatea și împărtășirea obligațiilor profesionale au rămas ca frumoase amintiri de la Maria Garștea, fosta directoare a Centrului de Creație a Copiilor și adolescenților Căușeni.  

Primarul care-și laudă sătenii  

Primarul Sergiu Vengher se află la al doilea mandat și cunoaște bine istoria satului, nu doar din documente, ci și din legătura vie cu oamenii locului. Istoria este, de altfel, și profesia sa, fiind profesor de istorie, fapt care îi oferă o înțelegere profundă a trecutului și a continuității comunității pe care o conduce.

Atunci când vorbește despre săteni, cuvintele sale pot părea, la prima vedere, o laudă. În realitate, ele sunt expresia unei admirații sincere pentru bunătatea oamenilor, pentru hărnicia, frumusețea sufletească ce definește comunitatea din Fârlădeni. Această apreciere se reflectă și în modul în care își asumă responsabilitatea de primar.

Pentru oameni, și împreună cu ei, Sergiu Vengher pune în aplicare proiecte de infrastructură menite să rezolve problemele reale ale satului. Localitatea este deja conectată la rețeaua de apă centralizată, iar problema gazificării urmează să fie soluționată în totalitate. În același timp, este în derulare un proiect important de curățare a râului Fârlădeni, o inițiativă care vizează atât protecția mediului, cât și îmbunătățirea calității vieții în sat.

Prin fapte concrete și prin respectul arătat comunității, primarul demonstrează că administrația locală poate fi o continuare firească a valorilor pe care satul le-a păstrat de-a lungul timpului. 

Memoria războiului păstrată cu lacrimi și dăruire

Tudor Cucovici, președintele veteranilor de război, ne povestește cu lacrimi în voce despre un gest care îi definește întreaga viață de om dedicat memoriei și datoriilor morale. Cu resurse modeste, cu forțe puține, dar cu o inimă plină de respect, a ridicat un monument din bănuțul văduvei - un monument în memoria victimelor de pe Nistru.

Vorbele sale sunt domoale, măsurate, ca și cum ar vrea să nu supere a doua oară destinul celor care și-au pierdut viața într-un război nedrept. A fost nevoie de răbdare și perseverență: abia în 2022, după 30 de ani de la conflictul de pe Nistru, memoria veteranilor a fost așezată pe o piatră funerară, pe un loc care să le aducă respectul și recunoștința cuvenită.

Prin gestul său, Tudor Cucovici amintește că istoria nu se măsoară doar în date și statistici, ci mai ales în grija celor care aleg să păstreze vie memoria celor care au plătit cu viața pentru binele altora.

Liceul din Fârlădeni: loc de învățare, mândrie și tradiție pedagogică 

În Fârlădeni, prima școală a fost construită încă în anul 1964, purtând atunci denumirea de „școală de mahala”. De-a lungul timpului, instituția a trecut prin numeroase reforme și astăzi funcționează ca Liceul „Mihail Sadoveanu”. Aici învață 335 de elevi, îndrumați de 25 de cadre didactice dedicate.

Directoarea, Olga Zdorovețchi, păstrează toate datele și activitățile liceului și trăiește cu bucurie sentimentul că satul ei are o instituție de învățământ unde tinerii își pot continua studiile. Liceul nu deservește doar Fârlădeniul; aici vin elevi și din satele vecine, ba chiar și din Bender.

Privirea dnei directoare se luminează când vorbește despre merite, mențiuni, diplome și concursuri. Menționează cu mândrie că Ana Cucovici, eleva clasei a X-a, a obținut locul I la faza raională la matematică.

Olga Zdorovețchi vorbește cu respect despre profesorii liceului. Printre tinerii băștinași care au ales calea pedagogiei se numără: Ana Botnarenco – profesoară de matematică, Ana Busuioc – profesoară de chimie, Liuba Cucovici – profesoară de geografie și matematică, Mihail Gamaniuc – profesor de sport. De asemenea, veteranii Svetlana Șapoval (biologie), Irina Șapoval (chimie) și Alexandra Ceban (matematică) au pregătit generații de elevi cu seriozitate, pentru a îmbrățișa profesii importante, precum medicina, contribuind la continuitatea unei tradiții educaționale solide.    

O viață între biologie, chimie și NATURA

Profesorul Ion Vengher și-a dedicat întreaga viață școlii din sat. A predat biologia și chimia și a fost director timp de 25 de ani, ghidând generații de elevi cu răbdare și dăruire.

În casa sa, construită ca o mică bijuterie, ne primește cu căldură. Pe birou se află cărți și revista NATURA, la care este abonat de mulți ani. Povestește cu zâmbetul pe buze că cele mai memorabile cadouri pe care i le făcea nepoatei sale, Oxana Greadcenco – scriitoare și jurnalistă – erau abonamente anuale la NATURA. Ambiția fetei a fost să colaboreze cu revista timp de mai mulți ani, iar dovada acestei pasiuni se păstrează chiar pe masa bunicului: un exemplar îngălbenit al ziarului cu primul articol publicat de Oxana.

Astăzi, Ion Vengher se află la vârsta când își permite să se odihnească, să citească și să adune amintirile într-un jurnal pentru posteritate, păstrând cu grijă legătura între trecut și prezent, între generațiile pe care le-a format și lumea de azi.    

Cișmeaua satului și casa Liubei Roșca

Ajungem cu Ion Cucovici la Cișmea. Fiul satului și al pădurarului Mihail vrea să-mi arate izvorul care, de sute de ani, se încăpățânează să curgă, oferind localnicilor apă limpede. Nici în verile secetoase, apa ce curge nu se subțiază, iar prezența lui devine un simbol al continuității și al grijii pentru comunitate.

Dar poate că nu ar fi suficientă doar această explicație dacă mai sus de izvor nu s-ar afla locuința mare și frumoasă a dnei Liuba Roșca, mamă a 34 de copii. Cândva lucrător medical, dna Liuba a jurat lui Hipocrate să vegheze asupra sănătății oamenilor, iar sufletul ei mare a devenit adăpostul liniștii și bucuriei pentru toți copiii săi.

Astfel, izvorul și casa dnei Liuba devin simboluri ale generozității și dăruirii – unul curge neobosit, oferind apă vie, iar celălalt adăpostește vieți și suflete.  

Am cutreierat împreună cu Ion Cucovici satul Fârlădeni, străbătând toate măhălălile – Fundul Măhălii, Coreea, Șesul Popii, Centrul Satului, Flămânda, Pohărniceni. Am respirat aerul pădurii care păzește satul și am admirat tot ce este viu și funcționează aici, de la oameni la locuri și obiceiuri.

Fiecare colțișor descoperit ne-a adus mai aproape de esența locului și ne-a oferit o lecție despre continuitate și grijă. Astfel, prin aceste călătorii, adăugăm la legendele vii ale localităților noastre încă o oază de veșnicie, un colț de lume în care tradiția, natura și oamenii se împletesc armonios. 

Autor: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 407 

Susține Natura.md: Devino Patron!