Devino Patron!

Schimbarea discretă de pe rafturi

Schimbarea discretă de pe rafturi

Cum a cucerit vesela biodegradabilă magazinele din Chișinău

Dacă ați trecut recent prin secțiunea de produse de unică folosință a oricărui supermarket din Chișinău, cu siguranță ați observat o transformare majoră. Paharele și farfuriile din plastic colorat, care inundau rafturile cu doar câțiva ani în urmă, au dispărut aproape complet. În locul lor au apărut seturi în nuanțe calde de crem și maro, pe care scrie cu verde: „biodegradabil” sau „compostabil”.Fără prea mult zgomot, obiceiurile noastre de cumpărare se schimbă, iar această mică modificare de pe rafturi ascunde, de fapt, o mare victorie pentru pământ.

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu plasticul?

​Răspunsul este simplu: legea și bunul simț au început să lucreze împreună. Interzicerea veselei din plastic de unică folosință în Republica Moldova a forțat comercianții să caute alternative.

Plasticul clasic pe care îl foloseam la o zi de naștere în aer liber sau la un picnic de duminică avea o durată de viață absurdă: îl foloseam 15 minute, dar el rămânea în sol sau în apele noastre sute de ani, fragmentându-se în microplastic. Spre deosebire de el, vesela pe care o cumpărăm astăzi este fabricată din materiale naturale: carton netratat, trestie de zahăr , amidon de porumb sau bambus.

Cum protejăm pământul atunci când alegem biodegradabil?

Diferența majoră stă în modul în care aceste obiecte își încheie „viața”.

Se întorc în natură: O farfurie din carton sau din resturi de trestie de zahăr se descompune natural în câteva luni, redevenind materie organică care hrănește solul, nu îl otrăvește.

Producție mai curată: Pentru fabricarea veselei din plante se consumă mai puțină energie și se emit mai puține gaze cu efect de seră decât în cazul rafinării petrolului pentru plastic.

Mai puține gunoaie în păduri: Chiar dacă, din neatenție, un pahar de carton ajunge în iarbă, el nu va rămâne acolo să polueze peisajul pentru generațiile următoare.

Capcana etichetelor: La ce trebuie să fim atenți?

Ca jurnaliști și consumatori responsabili, trebuie să privim lucrurile cu atenție. Nu tot ce pare „verde” este perfect. Unele pahare de carton au pe interior o peliculă fină de plastic pentru a nu se înmuia. De aceea, este bine să căutăm pe ambalaj mențiunea „100% compostabil” sau certificările ecologice.

De asemenea, cea mai bună veselă biodegradabilă este cea pe care alegem să... nu o folosim de loc atunci când avem alternativa veselei reutilizabile. Însă, pentru momentele în care confortul de unică folosință este necesar, această tranziție din magazinele din Chișinău este un pas uriaș înainte.

Un gest mic pentru o Moldovă mai curată

Data viitoare când cumpărați un set de pahare pentru o ieșire la iarbă verde în parcul Valea Morilor sau în pădurea de la Durlești, priviți acele ambalaje maronii nu ca pe o simplă marfă, ci ca pe o dovadă că se poate. Schimbarea nu vine mereu prin revoluții mari, ci prin alegeri simple, de zi cu zi, direct de pe raftul magazinului de la colț. Pământul ne mulțumește pentru fiecare bucată de plastic pe care am refuzat să o cumpărăm. 

Alina Voloceai, stagiară 

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării 

Susține Natura.md: Devino Patron!