Devino Patron!

Am ales medicina pentru că vreau să-i ajut pe cei în suferință

Am ales medicina pentru că vreau să-i ajut pe cei în suferință
Elena Chicu

Este o plăcere și, deopotrivă, o binecuvântare să întâlnești astăzi tineri care, chiar și într-o lume atât de concurențială, se remarcă prin buna creștere, modestie și eleganța comportamentului. Nu simt nevoia să arate cât de multe știu, ci demonstrează, prin faptele și atitudinea lor, că pot.

La un concurs dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși, organizat de Gabriela Alef Machidon, directoarea liceului din București care îi poartă numele, Elena Chicu, studentă la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, mi-a atras atenția tocmai prin felul frumos și firesc de a vorbi și de a gândi. Oricine ar avea curiozitatea să știe ce are aparte această tânără studentă, viitor medic.

 Este originară din Vălcineț, raionul Călărași, absolventă a Gimnaziului „Efim Chicu” din localitate. Își prezintă cu onoare și respect satul și școala, amintindu-și că anii de școală au fost frumoși. „Este un sat mare și foarte pitoresc. Fiind așezat în vale, nu îl poți cuprinde dintr-o singură privire. Codrii, pădurile și apropierea de Rezervația Naturală „Plaiul Fagului” îi dau un farmec aparte. Întregul raion Călărași este cunoscut pentru frumusețea naturii și pentru numeroasele mănăstiri și biserici vechi, care păstrează vie spiritualitatea locului”, povestește Elena 

Dacă n-ai ști că își face studiile la medicină, ai intui, pentru că Elena este unul din tinerii pe care medicina a ales-o să lucreze cu oamenii și să-i ajute, acestea fiind chiar vorbele ei. Încă din gimnaziul din localitate, eleva, care a moștenit de la părinți un caracter hotărât, îndreptat spre cele trebuincioase lucrurilor bune, își amintește că a luat studiile în serios, iar datorită acestei atitudini de elevă bună a fost aleasă președinta Consiliului Elevilor și a participat la activități extracurriculare și olimpiade școlare, încercând să fie prezentă oriunde putea contribui. Materia preferată a fost geografia, disciplină pe care o apreciază pentru modul în care explică lumea și fenomenele naturale. De asemenea, biologia a ocupat un loc important printre preocupările sale, pasiune care avea să o apropie, în cele din urmă, de domeniul medical.

Drumul spre medicină nu a fost însă unul planificat de la început. Dimpotrivă, Elena spune că, în urmă cu câțiva ani, nici nu lua în calcul această profesie. „Am depus dosarul și la un colegiu de informatică din România și am fost acceptată. Totuși, după aceea am realizat că îmi doresc o profesie care să presupună contact direct cu oamenii și posibilitatea de a-i ajuta. Acesta este principiul după care vreau să-mi construiesc cariera”, afirmă tânăra.

 „Îmi plăcea să mă implic în aproape toate activitățile. Chiar dacă uneori se suprapuneau cu olimpiadele sau alte concursuri, încercam să le fac pe toate. Cititul a fost și rămâne una dintre cele mai mari pasiuni ale mele”, mărturisește ea. Cărțile, familia, dar și caracterul bun moștenit de la părinți o ajută să creadă că în viață trebuie să fii puternic muncind. Mama ei, Svetlana, profesoară de matematică și fizică, care acum se bucură din ceruri de fata ei, i-a lăsat o avere spirituală sigură pentru profesia de viitor – oamenilor cărora li se va dedica să le asigure sănătatea mult dorită.   

Adaptarea la studiile medicale nu a fost ușoară. Ritmul intens și volumul mare de informații au reprezentat o provocare, însă perseverența a ajutat-o să meargă înainte. „Mi-a fost greu la început, dar am învățat că dificultățile nu durează pentru totdeauna. Discuțiile cu oamenii în care aveam încredere și gândul că, odată cu timpul, lucrurile vor deveni mai ușoare m-au ajutat să depășesc această etapă”, spune Elena.

În privința viitorului, nu și-a ales încă specializarea medicală, deși pediatria se numără printre opțiunile care o atrag cel mai mult. „Copiii au nevoie de multă atenție și grijă, iar eu cred că aș putea contribui în acest domeniu. Totuși, încă îmi doresc să descopăr mai multe specialități înainte de a lua o decizie.”

După finalizarea studiilor la colegiu, Elena intenționează să-și continue pregătirea universitară. Ar dori să încerce admiterea la o universitate din Europa, inclusiv din România, fără a exclude însă posibilitatea de a-și continua studiile în Republica Moldova.

Prin seriozitate, implicare și dorința sinceră de a fi de folos oamenilor, tânăra din Vălcineț demonstrează că vocația se construiește prin muncă și perseverență. 

Autoare: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 415

 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!